D-aia

Primăvară, ceapă verde si alte năzbîtii

Argumentul strivitor „d-aia" - pe care l-as putea arunca în discutie cu multă convingere - va fi greu de combătut dacă cineva mi-ar cere să explic de ce apare Byte-ul, si dacă tot apare, de ce apare tocmai acum. E surprinzător cum, pentru „calculatoristi", din foarte multe puncte de vedere, anotimpurile nu există. Există momente bune si momente rele, ore astrale si ceasuri rele - dar anotimpuri?

Uneori, anotimpurile nu există pentru că nu le luăm în seamă. O primăvară este doar o perioadă de cîteva luni care ne desparte de sorocul următor, o vară o perioadă incertă, al cărei farmec - speranta cîtorva zile de vacantă - e mult diminuat de senzatia de disconfort pe care ne-o aduce certitudinea că nu-i vom găsi la locul lor pe cei de care vom avea nevoie, atunci cînd vom avea nevoie.

Programele merg la fel de bine (sau de prost...) indiferent de cîte grade sînt afară, la soare sau sub nuc, iar cine vrea să participe în joacă la proba de coborîre a olimpiadei de iarnă, poate să o facă la modul cel mai simplu, în miez de vară, stînd comod în scaun si sorbind ceva rece.

Si totusi, anotimpurile îsi marchează prezenta chiar si pentru cei obisnuiti să vadă lumea numai prin cifre: un comerciant - de orice fel, dar poate în primul rînd de calculatoare - va sti să facă o deosebire netă între luna decembrie si luna iulie, si nu prin zăpadă sau plajă, soare si nisip va argumenta diferenta.

Pentru o revistă, anotimpurile există, oricît de estompate ar fi, după termenele imediate si urgentele redactionale ce trebuie rezolvate pînă la închiderea editiei viitoare, chiar dacă totdeauna, ca si în sport, nimic nu contează mai mult decît „meciul" următor. Nici o revistă nu va încerca retrospective anuale în miez de vară.

D-aia iese Byte-ul primăvara: că e primavară, c-a-nceput să miroase a ridichi si ceapă verde prin piete, că ziua e mai lungă si soarele mai cald.

De ce Byte, ati aflat - sper - din editorial. Dar vreau să mai spun trei vorbe. Byte sau altceva: mai facem un pas. Bun sau rău, succes sau esec - rămîne de văzut. Si poate că nici nu contează. Important e că încercăm să facem ceva - d-aia.

Aici si acum; cu si pentru cei care de nenumărate ori ne-au dat semne că nu lucrăm în van - d-aia.

Pentru că nu pot fi de acord cu un fost coleg de breaslă, olimpic la matematică - specialist de exceptie - care spunea că treaba asta cu calculatoarele nu e de noi; lăutari, sprituri si bancuri - da, sîntem campioni, dar compilatoare, programe si calculatoare... D-aia.

Un prieten de-al meu, plecat departe, si-a pus ca motto în semnătura de E-mail fraza: „totdeauna cînd ajungi să faci ceea ce ai vrut să faci, vrei să faci altceva" - d-aia.

Pentru că niciodată nu am reusit să explic - nici mie, darămite altora - de ce nu plec sau de ce n-am plecat - în Germania, în Canada, sau aiurea. D-aia.

Pentru că primesc mult prea des scrisori de la mult prea multi prieteni plecati mult prea departe. Pentru că n-am reusit să lipsesc de acasă mai mult de două săptămîni fără să-mi fie cumplit de urît - d-aia.

„To Byte or not to Byte" - e o întrebare. Iar dacă tot sîntem la parafraze, am mai putea adăuga una si după „Primăvara" lui Topîrceanu:

„A iesit un Byticel,

Rosu la culoare - ...".

Ce va iesi din aventura Byte - vom vedea. Nu depinde numai de noi - dar si de noi. tin minte - nu sînt 10 ani de atunci! - că nu mă dădeam în lături de la o delegatie la Bucuresti ca să pot citi un Byte. Acum îl facem.


(C) Copyright Computer Press Agora