Microdictionar DCE

ACL

Access Control List, listă de control al accesului. Listă de asociere între un nume si drepturile de acces ale principalului cu acel nume. DCE utilizează ACLuri pentru validarea acceselor la obiectele partajate.

AES

Application Environment Specification, numele generic al specificatiilor elaborate de OSF.

CDS

Cell Directory Service, unul dintre cele cinci servicii de bază oferite de DCE. Este utilizat pentru rezolvarea numelor resurselor distribuite partajate de calculatoarele dintr-o celulă.

Celulă

Unitatea de administrare a unui domeniu DCE. O celulă este formată din unul sau mai multe calculatoare interconectate, care partajează o serie de resurse si conlucrează în vederea unor scopuri comune.

DCE

Distributed Computing Environment, o specificatie (AES) a OSF care descrie un mediu propice dezvoltării aplicatiilor distribuite, client-server, în retele eterogene.

DFS

Distributed File Service, un sistem de fisiere distribuit, implementat ca o aplicatie DCE.

DTS

Distributed Time Service, unul dintre cele cinci servicii de bază oferite de DCE. Răspunde de sincronizarea orologiilor calculatoarelor dintr-un domeniu DCE.

IDL

Interface Definition Language, limbajul (sintactic asemănător cu limbajul C) în care se descrie interfata dintre aplicatiile client si server.

Jonctiune

Un nume special în dictionarul mentinut de CDS. Sintactic o jonctiune apare ca un catalog. Traversarea jonctiunii implică interogarea unui serviciu specific: de exemplu /.:/sec este jonctiunea dintre CDS si Serviciul de Securitate.

Marshalling

Operatie prin care biblioteca RPC converteste argumentele unei proceduri apelate de la distantă într-o reprezentare neutrală. Acestă conversie este necesară pentru a anula diferentele arhitecturale dintre calculatorul pe care rulează clientul care a apelat procedura si cel pe care rulează serverul care o va executa.

OSF

Open Software Foundation, o organizatie non-profit dedicată dezvoltării de sisteme sau specificatii destinate asigurării portabilitătii aplicatiilor si a utilizatorilor. Printre produsele importante ale OSF se numără interfata grafică cu utilizatorul OSF Motif, sistemul de operare OSF/1, specificatiile OSF AES si OSF DCE.

Principal

Termen cu care Serviciul de Securitate denumeste utilizatorii si serverele dintr-o celulă (având în comun capacitatea de a efectua în nume propriu accese la obiectele partajate).

Proces usor

Notiune similară cu cea de proces, de care se deosebeste prin aceea că mai multe procese usoare pot coexista în acelasi context utilizator (au segmentul de date comun, dar stive diferite).

RPC

Remote Procedure Call, o tehnică utilizată în dezvoltarea aplicatiilor client-server, caracterizată prin faptul că aplicatia client apelează serviciile serverului ca si cum ar fi proceduri locale.

Security Service

Unul dintre cele cinci servicii de bază DCE, Serviciul de Securitate utilizează protocolul Kerberos pentru a asigura un mecanism unitar si distribuit de autentificare a participantilor la un domeniu DCE si de validare a cererilor de acces.

Thread

v. proces usor

Threads Service

Unul dintre cele cinci servicii de bază DCE, se ocupă cu gestionarea proceselor usoare din cadrul unei aplicatii.


(C) Copyright Computer Press Agora