Marsul microprocesoarelor

Inexorabil, subtil, măret, remodelând intim societatea si omul; viata noastră.Pierduti în noianul de informatii care ne modelează viata, coplesiti de viteza unor fenomene tehnologice care ne ridică pe creste de măretie si spaimă fragila noastră plută numită „bun simt", trăim clipa ce ni s-a dat mai mult în defensivă decât atacând, mai mult rezistând decât înfruntând. Desi prima regulă a oricărei lupte este să-ti întelegi adversarul.

Vă propun, în deschiderea acestui grupaj de articole dedicate ultimului miracol în siliciu, anuntat de Intel sub numele de cod P6, un pas înapoi, pe terenul cert al faptelor deja trăite, de unde certitudinile si sperantele noastre îsi trag rădăcinile. Într-o grădină, interioară măcar, în care fiecare ne retragem pentru meditatie. Câteva idei - schite ale unor tablouri pentru o expozitie...

Unelte noi - produse ale acestei noi tehnologii informationale, fundamental diferite de orice altceva realizat de celelalte industrii (poate cu exceptia ingineriei genetice).

Majoritatea timpului nostru se consumă acum într-o luptă surdă de a adapta paradigmele „restului lumii" la unicitatea acestei industrii informationale. Fundamentul acestei industrii se află într-un obiect deja banal dar si exceptional, pe care omenirea l-a realizat la acest sfârsit de mileniu - microprocesorul. O aschie de siliciu în care se cresc celule - tranzistoare. În care acestea formează organe - mai nou unităti logice si matematice multiple cu functii executive dar si de autocontrol. În care se înscrie un cod „genetic" (firmware - programele incorporate în structura de siliciu) care îi va determina comportarea si modul de comunicare cu lumea exterioară. Si care, cu acest nou exponent al Intel-ului, va avea si o memorie intrinsecă de mare capacitate si foarte rapidă.

Gresim aplicînd perceptia traditiei mestesugăresti sau industriale produselor informatice. Ele evoluează spectaculos de rapid. Ele nu sunt făcute decât ca să trăiască o secundă, un val, o versiune. Ele nu sunt produsele perfecte la care multi se asteaptă. Nu sunt făcute să dureze. Sunt făcute să ne însotească un timp. Sunt făcute să le schimbăm. De aceea o mare parte a acestei industrii, desi aspectul pare surprinzător, este focalizată pe dezvoltare si nu pe cercetare fundamentală. Oamenii trebuie să se obisnuiască cu gândul că aceste produse nu sunt perfecte - si poate cel mai semnificativ „eveniment" la care trebuie să medităm, din acest punct de vedere, este recentul defect descoperit în actualul lider al familiei de microprocesoare de la Intel - Pentium. La fel, producătorii din această industrie trebuie să se adapteze si ei productiei de masă, în care produsul devine „de succes" atunci când se banalizează rapid - tocmai prin servirea de exceptie a nevoilor consumatorului. Oamenii trebuie să renunte la obiceiul de a aprecia un produs, gândindu-se constient sau nu la felul în care acesta a fost făcut. De cele mai multe ori, mai ales după ce tehnologiile informationale au început să pătrundă masiv în viata socială, oamenii obisnuiti au reactionat la aceste produse fie fetisizându-le fie respingându-le. Noi cei din interiorul lumii informatice trebuie să-i obisnuim pe ceilalti cu ideea că un produs informatic, hardware sau software, este o unealtă si nimic mai mult. Că nici noi nu-l cunoastem la modul intim, dar acceptăm relativitatea acestei cunoasteri pentru că ele nu trăiesc decât o clipă, pentru că ele ne însotesc doar o foarte scurtă perioadă, pentru că noi am început să ne obisnuim cu ideea că toată viata trebuie să învătăm (altfel e greu de conceput că vom supravietui). Producătorii, pe de altă parte, sunt confruntati, dintr-o altă perspectivă, cu acelasi aspect „trecător" al unor produse extraordinar de complexe. Ei trebuie să-i dea utilizatorului sentimentul utilitătii si încrederii în forta si productivitatea acestor unelte, fără a-l face să se simtă stupid încercând să le folosească. Poate în această total distorsionată fatetă a paradigmei „cerere-ofertă" stă una din cheile întelegerii fenomenului informatic.

Comunicatia - un aspect intrinsec al fiintei umane îsi schimbă si ea fundamentele.

Îndreptându-ne antenele spre cer si încercând să prindem frânturile unor mesaje extraterestre, nu realizăm pe deplin că în jurul nostru au apărut nu numai unelte de comunicare inter-umane deosebit de sofisticate dar am început efectiv să trăim un alt mod de comunicare - cel cu uneltele pe care le folosim, cu produsele acestei tehnologii informationale. Acestea nu trebuie văzute ca alte inteligente, ci ca sumă a inteligentei creatoare a unor echipe de oameni care, încercând să modeleze „interfata" acestor produse, ne modifică chiar modul de percepere al comunicării. Iar noi, cumpărând aceste produse, validăm această interactiune (comunicare), si mai mult, cerem producătorilor perfectionarea sau inventarea altor modalităti noi.

Viteza - un parametru fizic al miscării - nu cea obisnuită cu care ne deplasăm si care este limitată de întinderea pasului sau puterea masinii care ne prelungeste limita trupului. Nu viteza luminii sau a privirii - cu care curge si sângele acestor noi creatii ale noastre - microprocesoarele. Viteza supraluminică - warp-ul - sau pe limba strămosească - iute ca gândul - aceasta este noua stare la care fiinta umană trebuie să se adapteze, căci acolo duce marsul pe care l-am pornit demult, atunci când am deschis în noi fortele constientei.

Ritmul acestei miscări din ce în ce mai accelerate, forta dată de noile unelte, ordinea pe care o căutăm încercând să comunicăm si să co-stăpânim informatia, relativitatea - cu care trebuie să ne învătăm, devreme ce timpul se comprimă în mod real - sunt parte a marsului la care participăm.

Toate acestea ne apartin prin faptul că le petrecem trăind.


(C) Copyright Computer Press Agora