Un termen: Programator

O clasificare a programatorilor ar putea să ne dea o imagine despre dinamica viitoare a acestei profesiuni. Dacă o vom mai putea numi profesiune.

Nora Vasilescu

Dezbaterea propusă de defuncta (regele a murit, trăiască regele) Open nr. 5 pe tema legată de viitorul programatorilor, mai cu seamă pusă fiind din perspectiva invaziei informaticii în scoli, nu mi-a putut lăsa adormit interesul de fost cadru didactic si în acelasi timp de umanist.

În esentă opiniile mele cad de acord cu ale d-lui Alex Pănoiu, desi mă gîndesc să-i spun în soaptă c-ar putea fi acuzat de un pic, mic, mic de snobism în ceea ce-l priveste pe BASIC. Meseria de programator - în cele mai multe cazuri - nu poate fi considerată drept o meserie de sine stătătoare, ci, mai degrabă, ceva la fel ca permisul de conducere sau cunoastrea cîtorva limbi străine de circulatie. Asta în ipoteza că, la o definire mai riguroasă a termenilor, am spune că utilizatorul stie numai să pună în functiune si să exploateze un produs soft, în timp ce programatorul stie să creeze o aplicatie.

Programatori si programatori

Acuma este si mai adevărat că, în functie de calitatea aplicatiei, sunt programatori si programatori: sunt cei care fac aplicatii mici în cadrul propriei lor meserii, nedepăsind în momentul de fată nivelul unor macrouri complexe, am putea să-i numim utilizatori destepti, sunt cei care lucrează în cadrul unor firme producătoare de aplicatii specializate rezultate în urma unor comenzi exacte ale beneficiarilor - programatorii de firmă mică - si sunt adevăratii programatori care lucrează fie în cadrul marilor firme producătoare de soft (sisteme de operare, medii de dezvoltare, aplicatii „huge" - acestea din urmă semănînd din ce în ce mai mult în ultimul timp a medii de dezvoltare, etc.), fie în cercetarea fundamentală privitoare la soft. Din această perspectivă lucrurile se mai rafinează încă, iar afirmatia mea de mai sus nu mai rămîne valabilă în întregime.

Primele două categorii dintre cele enumerate în paragraful anterior manifestă o vizibilă si accelerată afinitate reciprocă. Din ce în ce mai multi utilizatori destepti care pînă acum nu puteau rîvni la mai mult decît la zisele macrouri, le iau locul programatorilor de firmă mică făcîndu-si lor si colegilor lor viata mai usoară, iar pe a propriei institutii mai ieftină. As îndrăzni să cred că în nu multi ani firmele mici care construiesc aplicatii foarte specializate, nu vor avea chiar atît de multă profitabilitate ca astăzi cînd firma X îi plăteste firmei Y să-i facă o aplicatie Oracle.

Ar înseamna o economie uriasă pentru orice institutie să-si aibă proprii oameni care să îi construiască aplicatiile de care are nevoie în cadrul unui salariu pe care oricum îl primeau pentru munca depusă în cîmpul lor de actiune principal. Si o altă mare economie de timp si de comunicare exactă a intentiilor, nevoilor si, nu în ultimul rînd, a plîngerilor, dacă acesti oameni îsi cunosc în detaliu specificul domeniului propriu si cei care sunt colegi cu proprii lor beneficiari. Iar programatorii adevărati, bosii, nu fac altceva cu produsele lor din ultima vreme decît să usureze din ce în ce mai mult unificarea clasei de utilizatori destepti cu cea de programatori de firmă mică.

Avînd în vedere acestea toate, lucrurile pot să stea în felul următor: întotdeauna vor exista si oameni capabili doar să rămînă simpli utilizatori, asa cum există foarte multi care stiu doar să-si conducă masina, dar nu se poate nega că numărul celor care sunt capabili să-si scrie o aplicatie legată de propriile lor necesităti este în crestere exponentială, cum în crestere este si numărul adevăratilor programatori, chiar dacă acesta de la urmă prezintă o rată mult mai scăzută.

Chestie de statistică

Nu cred că ar trebui să riscăm să afirmăm o stagnare a cifrelor din acest domeniu. Chestie de statistică. Numărul de scriitori buni nu poate să nu crească deloc, dacă scrierea este realmente introdusă în toate ariile pămîntului. Dacă se vor descoperi prin educatie trei talente noi în nu importă care domeniu în România, asta nu poate să însemneză că numărul talentelor din acelasi nu importă care domeniu din America va scădea cu trei. Deci, este vorba ca acestei probleme să-i răspundem, nu vreunei supozitii exagerate, legate de toate generatiile care ies din diverse scoli de pe tot latul tării. Si aici as îndrăzni să presupun că se potriveste asertiunea mea privind oamenii întrebuintati ca softisti ca o a doua specializare. Nu e musai să lucrezi la Microsoft Corp. ca să creezi aplicatii de geniu. Poti să faci medicina, de exemplu, si să creezi oricîte programe geniale vrei chiar si fără să inventezi roata si chiar stiind mai bine soft decît medicină (de plăcut ce să mai vorbim?), indiferent de postul ocupat în schema institutului, facultătii, etc.

De altfel aici, în această plăcere si stă modul total diferit de existentă al acestei meserii fată de oricare alta, ba chiar aici stă si una dintre cauzele pentru care mentalitatea umană nu va putea fi mîine nici măcar asemănătoare cu cea din ultimii o sută de ani. Probabilitatea este extrem de crescută ca orice, orice legat de soft să evolueze mereu si rapid pentru încă multă vreme, mă tem că impredictibil de multă. Mobilitatea mentală devine atunci o conditie sine qua non pentru supravietuire. Ba, as îndrăzni să spun chiar că o nouă selectie dacă nu naturală, cel putin socială, mai dură decît cea cu care suntem mai mult sau mai putin obisnuiti de economia de piată, îsi face simtită progresiv prezenta.

În concluzie datoria noastră fată de copiii de acum este doar să le punem instrumentul la îndemînă, exact asa cum le cumpărăm caiete si manuale. Structura lor însăsi va hotărî dacă si ce „nisă ecologică" vor ocupa, singurul lucru de care trebuie să-i ferim fiind acela de a avea nevoie de patru luni ca să se acomodeze cu utilizarea mouse-ului. În rest, cererea e mare indiferent dacă e vorba de simpli utilizatori, de mici sau mari programatori. Iar dacă e să căutăm cu orice pret looseri, atunci aceia vor fi mai degrabă membrii generatiilor noastre si anume cei inadaptabili, nu atît de buni încît să devină adevărati programatori, nici suficient de instruiti, ori de deschisi ca să devină programatori de a doua specializare. Si abia aici am impresia că statistica „sade". Adică din acest punct încolo indivizii nu mai pot fi ajutati cine stie ce.

Datoria noastră fată de noi însine este aceea de a nu ne lăsa ca la saizeci de ani să ne pomenim complet alienati fată de copiii si nepotii nostri, iar acesta este un pericol real.

Ceva mai sus spuneam că adevăratii programatori - terminologia e inventată ad-hoc pentru nevoia de precizie, dacă este supărătoate, aduc aminte că nu reprezintă decît o unealtă provizorie - au tendinta de a-si transforma mai toate aplicatiile în medii de dezvoltare din ce în ce mai prietenoase si pot adăuga că hardistii, tehnologia în general, nu fac altceva decît să le pună la îndemînă instrumentar din ce în mai puternic pentru ca această trăsătură amicală să fie suportată cît mai bine de masină. Iar toate acestea denotă nu numai preocuparea firmelor producătoare pentru asa ceva, si nu numai cerinta pietei în crestere pentru astfel de produse, dar si capacitatea exponential în crestere a publicului de a le mînui.

Creatori si creaturi

Si ajung aproape fără să vreau la afirmatiile d-lui Ionut Muslea care spune: „masina nu creează", ceea ce pare să implice că „omul" creează. Îmi permit să fac aici o subliniere care poate căpăta oarecum o importantă mai mare dacă aduc aminte că vine din partea unuia care, cel putin, are o meserie de umanist: nu „omul" creează, ci o minoritate infimă a omenirii creează.

Suntem cu adevărat foarte departe, dar foarte departe, if you know what I mean, de a realiza programe inteligente fără ghilimele. Ceea ce nu înseamnă că nu suntem în stare (constient ori ba) să stocăm o mare cantitate de inteligentă si chiar de personalitate umană soft, însă... si de le-am creea... Oare părintele se simte iremediabil în declin cînd i se naste primul copil? Chiar nu putem să ne punem acestă problemă decît îngust „nationalist"? Adică de ce o specie de care suntem atît de mîndri, i.e. cea umană, nici măcar nu-si poate imagina că ar putea trăi alături si nu împotriva altei specii inteligente, cu atît mai mult atunci cînd problema se pune în termenii acestia: adică în circumstantele în care „marii noi" am fi creatorii „lor".

Însă la "personalizarea" softului vom reveni altă dată în asa fel încât să ne putem preocupa numai de această chestiune fără a da impresia de SF.


(C) Copyright Computer Press Agora