Preocupările guvernelor pentru securitatea natională au fost exprimate prin crearea unor agentii guvernamentale, cu misiunea să furnizeze mijloacele pentru protectia propriilor comunicatii si informatii si uneltele pentru spargerea codurilor celorlalti. Dintotdeauna, dorinta guvernelor a fost să controleze si să monitorizeze totul, neajunsul fiind că orice putere scăpată de sub control devine, mai curînd sau mai tîrziu, abuzivă.
O bună bucată de vreme criptografia s-a desfăsurat sub control guvernamental, uneltele criptografice de orice fel fiind supuse unui regim extrem de strict, asemănător tancurilor, distrugătoarelor sau avioanelor de luptă. Tot o bună bucată de vreme, activitatea criptografică ne-guvernamentală si publicatiile criptografice au fost considerate o amenintare la adresa securitătii nationale. Rezultatele au fost interzicerea exportului de instrumente criptografice, presiuni pentru limitarea cercetării publice si impunerea pentru uzul civil a unor instrumente criptografice pe care agentiile specializate guvernamentale le puteau cu usurintă sparge. S-a ajuns astfel în situatia că cercetarea criptografică sponsorizată de guverne a luat-o cu multi ani înaintea cercetării publice si asta pe fondul unui precar mediu legislativ destinat protejării vietii electronice private.
În civilizatia informatiei, computerele au devenit depozitarele celor mai personale aspecte ale vietii oamenilor: informatii de bancă, date medicale, situatii scolare, postă electronică, etc. Dezvoltarea tehnologiei a însemnat nu numai tot mai multe date în forma digitală ci si o tot mai mare usurintă cu care cineva îti poate invada viata personală. Nu există, deocamdată, viată electronică privată. Pentru realizarea ei au apărut rebelii criptografiei, luptătorii pentru libertate electronică si descentralizare în cyberspace, care au început să ofere alternative la instrumentele criptografice sutinute de guvern.
Din motive economice si de securitate, acestora li s-au alăturat producătorii particulari de computere si echipamente de comunicatii, care au început să utilizeze propriile lor standarde de criptare.
Punctele de vedere diferite au condus la aparitia a două tabere cu interese divergente.
Pe de o parte, jucătorii majori din viata politică ar fi dorit să poată monitoriza la nevoie orice convorbire telefonică, transmisie fax sau transmisie de date, să poată sparge orice coduri de acces pentru a prinde - spun ei - răufăcătorii, teroristii, amatorii de evaziune fiscală electronică, hacker-ii, etc. De cealaltă parte, militantii pentru democratie si producătorii particulari de computere, cu idei foarte diferite de cele guvernamentale despre democratie si libertate, apărătorii intimitătii si libertătii atît în lumea reală cît si în cyberspace.
Primii încercînd să impună pietii publice instrumente criptografice care pot fi cu usurintă demontate de agentii guvernamentali, în numele sigurantei nationale, ceilalti sustinînd cu ardoare dezvoltarea criptografiei profesioniste publice si utilizarea propriilor standarde si cipuri de criptare în numele dreptului la o viată privată.
Se pare că prima bătălie a fost cîstigată de rebeli dar desi criptografia publică s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, furnizînd instrumente comparabile ca performante cu cele profesioniste, problematica este departe de a fi rezolvată. Pe lîngă componenta tehnică există si una juridică: adoptarea unei legislatii care să protejeze datele si viata electronică a indivizilor.
Cum va fi rezolvată această problemă este greu de prevăzut; dezbaterile, la nivel national în unele stat, au fost abia initiate.