Între "Alien" si HAL

"Nimic nu închide drumul cercetărilor ca frica de erezie." (Lucian Blaga)

Ion Muslea

Că vi se pare ciudat sau nu, din punct de vedere terminologic, între faimosul monstru "Alien" al lui Ridley Scott si propria-mi persoană nu e decît o minusculă diferentă: "el" este un simplu "alien", pe cînd eu sînt un "non-resident alien", adică un "trecător" prin SUA.

Si asta chiar dacă, în opinia mea, diferenta dintre autorul acestor rînduri si ditamai monstrul inter-galactic este sensibil mai mare decît cea dintre un student român si un "US resident".

Doamna Nora Vasilescu îsi începea articolul "Între Framling si Varelse" [1] prin sublinierea diferentelor dintre gradele de straneitate ale limbii nordice, după care continua cu o analiză a antitezei om-"masină de calcul". Articolul în cauză include două pozitii ce-mi par a fi incompatibile: pe de o parte un resentiment violent fată de ideea că am putea construi "masini gînditoare", iar pe de altă parte o acceptare a faptului că, dacă luăm în considerare si soft-ul, s-ar prea putea ca ideea să nu fie complet inacceptabilă. În opinia mea, hard-ul si soft-ul trebuie privite că două componente ale unui tot unitar, nici una dintre ele neavînd sens fără cealaltă.

Vrînd să risipesc orice urmă de confuzie, m-am gîndit să pun această replică la articolul amintit sub semnul deosebirii fundamentale dintre categoriile "uman" si ne-"uman" (sau, cum ar zice americanii, human si alien). Si fiindcă doamna Vasilescu a avut drept punct de plecare o afirmatie făcută de mine în paginile Open-ului [2], mă văd nevoit să încep cu două observatii avînd un caracter mai mult sau mai putin personal.

Autoarea se referă la o afirmatie de-a mea care a fost complet scoasă din context. Departe de a sustine că "... vom dispune de masini care vor gîndi în locul nostru", opinia mea a fost că asa ceva este putin probabil să se întîmple, cel putin în viitorul apropiat. Dar oricît de putin probabilă pare o astfel de ipoteză, atîta vreme cît nu s-a demonstrat că inteligenta nu poate fi "reprodusă" de către masini, este cu totul ne-stiintific să ignoram respectiva posibilitate.

Si, chiar dacă afirmatia mea ar fi fost o aberatie monumentală (de exemplu, să zicem că as fi unicul care nu stie că s-a demonstrat imposibilitatea creării de "masini inteligente"), cred că este total deplasat să compari o "ineptie abstractă" cu grobianismul delirului rasist.

Nu pot fi de acord nici cu ideea că oamenii nu vor construi sau nu vor încerca să construiască masini inteligente. Departe de a fi redundante, "masinile gînditoare" au un formidabil potential militar si politic. Pentru că a avea "de partea ta" un "gînditor perfect", chiar si lipsit de sentimente (sau poate tocmai de aceea!), nu este putin lucru. Mai mult, a putea simula pe o astfel de masină reactiile adversarului (sau, de ce nu, ale electoratului!) ar fi un avantaj în lupta - violentă sau nu - pentru putere. Respectiva masină ne-ar îndepărta binisor de o societate pasnică si democratică, dar nu ar fi nici pe departe prima inventie omenească utilizabilă în scopuri malefice. Cred că dacă o astfel de masină ar fi realizabilă, costul ei, oricît de ridicat, ar rămîne un simplu amănunt nesemnificativ!

Lăsînd la o parte pragmatismul castei politico-militare, nu putem ignora faptul că există suficienti informaticieni ce pot fi etichetati drept "cuceritori ai inutilului", chiar si la concurentă cu posesorii acestui "titlu", alpinistii. N-ar fi exclus ca, fie doar si "de amorul artei", să asistăm la o canalizare a energiilor care să ducă în cele din urmă la rezultate meritînd cu adevărat numele de "inteligentă artificială".

Nu în ultimul rînd, s-ar putea să avem surpriza de a nici nu trebui să ne străduim prea mult să umanizăm masinile. Societatea post-industrială, pe lîngă avantajele arhicunoscute, mai are si o seamă de neajunsuri. Chiar dacă ne auto-definim ca fiind "animale sociale", o lume în care supărător de multi oameni sînt incapabili, se tem, sau refuză să comunice unii cu altii nu este tocmai un paradis social. A te însura prin fax, a-ti face cumpărăturile prin Internet si a-ti rezolva tranzactiile bancare cvasi-exclusiv cu ajutorul automatelor înseamnă un cert cîstig de timp, dar totodată reprezintă disparitia multora dintre relatiile inter-umane cu care eram obisnuiti.

La tot pasul ne izbim de meniuri, automate si butoane. E normal ca interactiunea om-masină să se desfasoare prin mijloace care nu sînt 100% umane, dar asistăm tot mai des la intercalarea de masini în relatiile inter-umane. Spre exemplu, dacă vreau să ajung să discut o problemă legată de chitanta telefonică, trebuie să trec de cel putin doi sau trei roboti telefonici pentru a putea ajunge în cele din urmă la un functionar care să mă lămurească. Cu riscul de a mă repeta, accept că în lumea contemporană este fundamental să cîstigi timp, dar pretul ar putea fi îngrijorător de mare. Iar dacă în zilele noastre e deja posibil să îti rezolvi aproape orice problemă prin postă, Internet, sau "conversînd" cu un robot telefonic, mă întreb ce surprize ne va rezerva viitorul. Mai ales că (aproape) tot timpul cîstigat ti-l petreci singur în birou, în fata tastaturii, sau a televizorului!

Într-o astfel de lume High-Tech, în care toti se zoresc spre realitatea virtuală, îi simt lipsa lui HAL, calculatorul din 2001: A Space Odissey. N-o fi fost el om si nici perfect, dar tînguirile sale îmi par cu mult mai umane decît tăcerea călătorului prin CyberSpace. E drept, "2001" era doar un film, pe cînd "noi ăstia" sîntem în lumea reală!


(C) Copyright Computer Press Agora