Am un sentiment de vinovătie să vorbesc despre subiectul care urmează, dar mă gîndesc că - o data în viată - voi avea si eu un serviciu de pe urma marginalitătii limbii române. Mă refer la grupul care, într-o primă aproximatie, s-ar putea intitula categoria socio-profesională a computeristilor.
Există deja foarte multe astfel de categorii în societatea modernă, iar existenta lor e recunoscută si usor de urmărit. Se pot observa usor grupuri de medici, de arhitecti, de avocati, de magistrati, etc. Toti acestia împărtăsesc de obicei un anume nucleu de idei, au un anume limbaj comun, îndeobste încearcă să fie împreună, se căsătoresc frecvent între ei si îsi încurajează fiii să le calce pe urme.
Formarea lor a fost esential facilitată de conditii economice si de statutul social. Sunt în general văzuti ca oameni de bună calitate si cu ceea ce mai demult se numea "dare de mînă", adică venituri decente. Statutul social a creat grupul, iar grupul a făcut tot ce i-a stat în putintă să îsi întărească acest statut.
Oare tot? E un lucru cvasi-recunoscut că, dacă acum cincizeci de ani grupurile de genul celor din care am dat exemple detineau puterea, într-o epocă mai recentă puterea apartine în principal unui alt grup, cel al oamenilor de afaceri. (Consideratiile prezente se referă foarte putin sau deloc la situatia din Sud-Estul Europei, a cărei evolutie credem că se poate privi doar dintr-un unghi special, ea frizînd mai degrabă artificialul.)
Dacă grupurile din prima categorie au fost relativ putin contestate în primul rînd fiindcă, e opinia mea, studiul presupus a preceda activitatea, si meseria certă de după aceea au justificat existenta lor în "fruntea bucatelor", cea de-a doua categorie, prin eterogenitatea de componentă si de intrare în grup, a stîrnit frecvent suspiciuni si acuze. Dealtfel la aceasta a contribuit din plin principiul concurentei care tot atît de frecvent i-a făcut pe membrii acestui grup mult mai putin constienti de necesitatea de a-si întări un statut social bine definit: nu s-a format decît foarte vag o coeziune internă, iar cînd a existat s-a manifestat în trepte; nu există decît arareori un limbaj comun al membrilor; de obicei, din varii motive, grupul se sprijină în rare cazuri pe relatii familiale; iar imaginea sa în exterior nu s-a consolidat practic niciodată. Se întîmplă ca în momentul de fată acest grup detine în general toate pîrghiile puterii în lume.
De cîtiva ani, într-o fractiune de timp extrem de restrînsă fată de intervalele cerute de obicei de procesele sociale, începe să se formeze acest nou grup: al computeristilor.
Datorită timpului scurt care a dus la formarea lui vîrsta medie este foarte scăzută: cred că greu as putea găsi pe cineva care să-mi spună "Bunicul meu este softist." Sugeram într-un articol precedent că politica educatiei din Vest a atras în acest tip de carieră un bun procent al celor care, desi ar fi nutrit înclinatii culturale, au fost descurajati de la aceasta. La observatiile mele din tară as putea aduce exemplul facultătii unde mă aflu acum:
Categoria 40-50 de ani: un profesor cu doctorat în filozofie si un alt profesor cu doctorat în antropologie fizică, amîndoi cu master în computer science, evident amîndoi cel putin "încurajati" de societate să-si schimbe meseria;
Categoria sub 40 de ani: toti au doctorat în computer science, dar, dacă le urmăresti paginile pe web, poti usor vedea că: cîntă la diverse instrumente, fac poezie sau publică discografii ale autorilor preferati.
Cum toate sau aproape toate catedrele de computer science din America au un grup de astfel de pagini ale profesorilor din componenta lor, exemplele pot continua.
Încă este prea devreme să analizăm genealogii în evolutie, dar, în ceea ce priveste limbajul comun, e greu de negat că are o unitate si o forta de evolutie remarcabile (sigur, este puternic sustinut de tehnologie). Nici un arhitect cu un alt arhitect nu vor putea duce o conversatie atît de normală si de impenetrabilă pentru neinitiat precum pot doi "software developers". Coeziunea limbajului însă a mers mult mai departe căci s-au creat chiar forme noi de folclor pe aceasta tema: bancurile ar fi o pildă grăitoare si nici nu avem nevoie de un experiment mai complicat decît acela de a-i servi unui neinitiat o frază de genul: "Win95 is not a virus; a virus does something" ca să se vadă clar ce vreau să spun.
Există deasemenea un fel de coeziune de grup iesită din comun. În tară este mai greu de observat căci sunt putine forme organizate în care ea să functioneze. Este însă usor observabilă în Vest, unde catedra de computer science pe de o parte, cei de la întretinerea retelei pe de alta, functionează ca un ansamblu cu relativ putine relatii cu ceilalti. Pe de altă latură, modul în care grupul ca entitate tratează pe cel neinitiat (oricine ar fi el) fată de cel care se dovedeste initiat (tot oricare ar fi el) scoate la suprafată constiinta acestei realităti, chiar dacă neconceptualizată.
Comunicarea între membri pare să fie slabă la nivelul la care suntem obisnuiti s-o studiem, dar ea devine mult mai intensă dacă renuntăm la o parte din uneltele traditionale (de exemplu căutăm mai putin reuniuni la cineva acasa sau mese împreună, în schimb căutăm liste de discutii pe Internet). Apoi să nu uităm că avem de-a face cu produsul unui veac profund individualist.
Statutul social în afara grupului este foarte putin "lucrat" în mod constient. Membrii snobează mai degrabă prin modestie sau primatul comoditătii proprii. Mitul savantului nebun nu e foarte departe. Cam tot acest statut este obtinut de pe urma izolării grupului si de pe urma limbajului aparent incomprehensibil.
Faptul că este perceput ca grup pare evident. Există însă fapte care pot atît sublinia cît si nuanta această idee. În primul rînd este vorba de predominanta masculină a grupului. Gîrlă curge cerneala (din imprimante, evident) celor care studiază aici fenomenul. Si de ce l-ar studia dacă grupul n-ar fi privit ca o elită? Ca să nu mai vorbim de zecile de organizatii puse pe "ajutat femeile să studieze computer science", nu e aici locul să intrăm în detalii.
Singurătatea aparentă a membrilor a fost si ea observată: sustine o idee care începuse să pălească, aceea a savantului genial care face totul singur. Nu contează că mai este o realitate sau nu. Asta este perceptia generală.
Tot de perceptia generală se leagă si aparenta economică a membrilor grupului. Nu e greu de înteles că indivizii din mediul universitar nu sunt prea bogati, dar, în fond, nici ceilalti nu excelează în fonduri. Să fim seriosi (aici stiu că o să mă lovesc de prejudecata general valabilă, atît în interiorul, cît si în exteriorul grupului): mitul lui Bill Gates a început tocmai în momentul în care el îsi părăsea grupul si intra într-unul din cele descrise mai sus (ghici ciupercă, ce-i). Desigur că un analist va cîstiga mai mult decît un profesor, dar nu mult mai mult decît un inginer de acelasi nivel de aeronave, sau mecanică fină, să zicem, probabil mai putin decît un doctor sau un avocat. Cu toate acestea tendinta generală este de a considera meseria ca mult aducătoare de bani. Să fie o reflexie a valorilor noastre moderne? Să fie doar o mare cacialma trasă de copii părintilor?
În fine, grupul, prin hackeri, prin virusi si prin furtul computerizat, a început să streseze. E cu sigurantă vorba mai degrabă de o angoasă decît de o spaimă anume, dar cu atît mai apăsătoare. Un exemplu concret poate fi dat dacă s-ar face o statistică a filmelor noi, mai ales cele de consum: pînă si ultimul James Bond este legat de computere, pîna si în ultimul policier clasic există un criminal pe calculator. Tot interesant de studiat ar fi si atitudinea "textierilor" relativ la personajele lor. Sare în ochi respectul, dacă acesta ar fi cuvîntul, pentru criminalul extrem de destept, care nu poate fi pedepsit ca cel care jefuieste o bancă numai cu o mitralieră.
Ar fi de stiut, în alt context, dar nu mai putin important, si de ce ambasada SUA (cel putin la ora plecării mele) elibera cu mult mai mare greutate pasaport computeristilor, decît altor meseriasi onesti.
Că în această specialitate, sub diverse forme, se ascunde o mare putere a devenit loc comun. Că lucrurile (în ciuda "asociatiilor de ajutat femei") evoluează după o anume logică a lor (sper ca măcar o vreme n-am să fiu spînzurată în România pentru o asemenea afirmatie) si că evolutia aceasta, din diverse ratiuni, este de o independentă greu de stăpînit, că elementele grupului sunt 90% individualisti relativ tineri, dacă nu foarte inteligenti, atunci măcar extrem de capabili de a lucra cu entităti abstracte, că, în sfîrsit, grupul functionează sensibil mai unitar decît altele, acestea sunt fapte. Dar tot fapt este si că respectiva categorie este în prima ei tinerete, că nu avem precedent să cîntărim impactul ei asupra altor sfere.
De aceea spuneam la început că n-as fi vrut să vorbesc despre el acum: orice metatext se referă la un text finit; dacă se referă la un text neterminat, riscă să intervină în dezvoltarea lui naturală... dar, în fond, asta nu este decît o manifestare a individualismului meu, pentru că, din obscure motive, o să rîd dacă mă întreabă careva: "Why DOS never says EXCELLENT command or filename?".