Transferurile de date adaptor-memorie

Există trei moduri fundamentale în care se realizează transferurile de date adaptor-memorie si anume:

1. PIO (Programmed I/O) - datele sunt transferate prin intermediul CPU, folosind instructiuni "repeat string I/O", în mod asemănător cu controllerele de disc AT (IDE) obisnuite. Rata de transfer depinde astfel de viteza CPU si de caracteristicile magistralei computerului. Acest mod de transfer este cel mai simplu si mai putin costisitor din punctul de vedere al adaptorului (care devine un singur circuit integrat pe post de "mufă"), dar si cel mai putin performant, tinând procesorul ocupat în timpul transferului.

2. Slave DMA - sau "second-party direct memory access" este modul prin care datele sunt transferate folosind controllerul DMA al sistemului. Nu se foloseste, pentru că din motive de compatibilitate este chiar mai lent decât PIO în sistemele AT.

3. Bus Master DMA - sau "first-party direct memory access" este modul prin care datele sunt transferate de adaptor direct către si de la memorie. Adaptorul preia magistrala si va manipula adresele si liniile de control pentru transfer direct cu memoria la o rată de transfer fixă. Procesorul este ocupat în mod minim, functia de transfer trecând în sarcina adaptorului. Această metodă permite cele mai înalte rate de transfer cu utilizarea eficientă a magistralei.


(C) Copyright Computer Press Agora