Petre Dimo: Am făcut scoala în Bucuresti, facultatea în Bucuresti, doctoratul în Bucuresti, am fost cadru didactic la Institutul Politehnic din Bucuresti, si am emigrat 1978.
Fiindcă aveam rude în străinătate si nu eram membru de partid - tare inacceptabile pentru autoritătile din acea vreme - mi se interzicea să călătoresc si, mai grav, mi s-a spus clar că evolutia carierei mele didactice era blocată! Poate că aceste amintiri vor contribui la vindecarea amneziei acute care pare că a lovit pe cei incriminati...
Am plecat în Franta; am lucrat la Digital, timp de 8 ani, unde am fost la început inginer simplu - era normal - iar în doi ani mi s-a încredintat responsabilitatea constituirii si dezvoltării unui departament de proiectare de soft de aplicatii, pentru clientii Digital. Un fel de societate de servicii internă.
Cînd am plecat de la ei, în 1986 - se împlinesc 10 ani - în departamentul meu lucrau aproape 40 de persoane, din care peste 30 erau ingineri. M-am pus pe contul meu si am creat un cabinet de consulting axat pe probleme de management, informatică si teleinformatică, învătămînt. Am păstrat legătura cu mediul studentesc - de care am fost totdeauna atasat - tinînd cursurile care mă interesau la cîteva scoli de ingineri. Din principiu functionam la plata cu ora, nu în calitate de cadru permanent căci nu merita din punct de vedere financiar. În schimb puteam să mă tin la curent.
Iar acum, Comunitatea Europeană mi-a încredintat această comandă de evaluare a cercetării în România în materie de comunicatii si teleinformatică.
RED.: Am putea să detaliem putin misiunea Dvs.? Care este de fapt comanda, pentru ce ati venit, care ar fi istoria?P.D.: Istoria e simplă. După anii '89-90, Comunitatea Europeană a început să facă eforturi pentru a contribui la viitoarea integrare a tărilor din estul si centrul Europei în Piata Comună. tinta acestor eforturi a fost sprijinirea învătămîntului, a cercetării, a actiunilor de regenerare a infrastructurilor, ameliorarea ecosistemului, s.a.m.d. Sînt actiuni foarte variate, cu programe foarte mari, întinse pe mai multi ani.
Eu mă ocup de una din problemele din cadrul acestei actiuni globale; misiunea mea are ca rol evaluarea nivelului si a situatiei cercetării în domeniul comunicatiilor, asa cum se prezintă acum, după anii care au trecut de la '89-90. Pentru că este evident că la început toată lumea era la fel; si Ungaria, si Polonia, si Cehoslovacia… dar anii acestia au dus la schimbări structurale, iar banii care se dau în cadrul unor proiecte comune trebuie orientati în directiile care privilegiază integrarea europeană. Ideea este de a identifica situatia actuală, care este variabilă si se schimbă foarte repede; este nevoie de o fotografie de moment. Rolul meu este să descriu noile structuri create si să găsesc întreprinderi care s-au creat si au potential de cercetare, în ce directii, ce vor si ce pot să facă, cum se pot stabili colaborări si cu cine. De asemenea să dau o apreciere a modului în care s-au desfăsurat actiunile întreprinse în cadrul programelor TEMPUS, COPERNICUS...
RED.: Cui se adresează evaluarea, pentru cine o faceti?P.D.: O fac pentru Directia Generală 13, care este una din Directiile Generale din Consiliul European.
RED.: 13, e cu noroc.P.D.: Să sperăm! Este directia comunicatii, comunicatii în sens larg, deci nu numai telecomunicatii sau comunicatii electronice.
RED.: Evaluarea pe care o faceti are si o latură cantitativă, se exprimă în cifre?P.D.: Nu, de nici un fel. Singurul element cantitativ despre care se poate vorbi este baza de date pe care trebuie să o furnizez si în care se vor găsi entitătile identificate, bază de date pe care o construiesc pornind de la chestionarul pe care vi l-am arătat sau vi l-am dat. Singurul element cantitativ este numărul de înregistrări în această bază de date! Dacă m-as duce în Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia, as găsi alt număr de entităti capabile să facă cercetare sau în care există potential. Dar nu mi se cere în nici un fel să apreciez cifre de afaceri, numărul de cercetări sau cîte lucrări au fost publicate.
Eu mi-am propus - dar acest lucru nu este de fapt implicat în comanda la care trebuie să răspund - să fac un fel de vitrină, să prezint România prin ceea ce are ea bun, în asa fel încît să contribui în măsura în care pot la o lărgire a audientei în afară. Pentru că este uimitor cît de putin apare România în proiecte comune europene, fată de alte tări.
RED.: În legătură cu proiectele de integrare. Comunitatea Europeană a lansat proiectul Esprit, în primul rînd pentru a permite o integrare a cercetării din Europa Occidentală. Copernicus - titlul sub care s-au lansat aceste proiecte destinate tărilor din est - este o ramură, o parte care completează programele Esprit?P.D.: Pe vremea cînd s-a lansat Esprit-ul, nu se vorbea de prăbusirea Zidului. Dar Copernicus este altceva. Nu cred că trebuie legate între ele lucrurile, în sensul că Esprit si Copernicus sînt de fapt programe diferite, generate de evenimente istorice diferite.
E adevărat că se pot atasa anumite proiecte de cercetare la programe Esprit existente. Acum, legal nu mai există restrictii, ceea ce e foarte bine. În programul Esprit, pe vremea CAER-ului si a Zidului, nu putea să participe Estul. După un timp s-au deschis anumite portite pentru echipe mixte, si între '89-90 si '94 s-au deschis accese la foarte multe teme, s-au creat programe speciale, dar nu toate erau accesibile tărilor din est. La astfel de teme nu-si putea depune candidatura o echipă care nu era din Piata Comună.
Din '94 încoace, nu mai există asemenea restrictii, deci toate tările din Europa pot participa la programele actuale, orice echipă din Europa are acces la o temă specificată. Există deocamdată un al doilea nivel de limitare a accesului, dar care nu este de natură informatională, ci este de natură economică : sînt anumite programe la care este permis accesul, dar care nu se finantează. E liber, vă puteti asocia, de asociat se poate asocia si o echipă din România, dar nu se finantează. Aceasta e o fază intermediară, se va suprima. Comunitatea nu face decît să ofere un cadru si contribuie cu un surplus de bani, dar participantii trebuie să participe si ei la finantarea proiectelor.
Apoi, în toate proiectele, coordonatorul trebuie să apartină unei tări din Piata Comună. E o chestiune economică, dar rolul coordonatorului în aceste proiecte este în primul rînd acela de sincronizare a actiunilor echipelor care colaborează. Cîte odată este el însusi membru al unei echipe si este direct interesat de rezultate, dar de multe ori e pur si simplu un manager, iar colaborarea trebuie să se desfăsoare la nivelul inferior, direct între echipele participante la proiect. Asta înseamnă că în momentul cînd se asociază o echipă de cercetare la un grup, ea nu trebuie să astepte de la coordonator "directive" sau "indicatii". Se întîmplă si asa cîte odată, dar nu este regula. Regula este să intri în colaborare cu ceilalti membri, pentru că acesta este de fapt rolul "melting pot-ului", cum spun americanii.
RED.: O colaborare europeană nu riscă să fie strivită de formalităti? Îmi imaginez că dacă orice întîlnire între participantii la un proiect - să zicem unul din Irlanda, unul din Grecia si unul din România - este precedată de un munte de hîrtii si formulare ce trebuie completate, va fi de fapt mai simplu să renunti la astfel de întîlniri?P.D.: Singurele formalităti sunt cele legate de călătoriile în străinătate... Initial există formalitătile prin care proiectul este supus aprecierii Comisiei, care decide dacă îl va finanta. Acestea sînt în principiu în sarcina coordonatorului, el trebuie să facă demersurile necesare. Cei care participă la proiect trebuie doar să dea informatii. Apoi Comisia acceptă sau nu acceptă si alocă o sumă, depinde de la proiect la proiect.
Statistic, din 10 proiecte propuse se finantează unul. Nu trebuie uitat că finantarea se dă pentru a sprijini realizarea proiectelor avînd dosare solide, deci nu este cazul să ne "inventăm" proiecte pentru că există bani...
Din momentul în care proiectul a fost aprobat, există un contract între Comisie si coordonator. Coordonatorul se angajează să informeze Comisia în legătură cu evolutia contractului, iar Comisia se angajează să verse sumele fixate la datele stabilite într-un cont bancar stipulat în contract. Coordonatorul trebuie să distribuie finantarea între participanti, în functie de actiunile planificate.
Dacă dumneavoastră vreti să vă întîlniti cu profesori din Irlanda si din Grecia într-un laborator din Paris, singurul lucru pe care trebuie să-l faceti este să vă luati vizele si biletele de călătorie si să vă întîlniti, pentru că banii nu vin în legătură cu deplasarea ci la termenele la care trebuiesc avansati.
RED.: Am întrebat si pentru că ne-ati spus că s-a întîmplat ca echipe românesti participante în proiecte europene să fie relativ izolate.P.D.: Din cauza modului în care a fost înteleasă participarea la grupul de cercetare. Au asteptat de la coordonator să le spună ce să facă. Au lucrat, asteptînd, crezînd că va veni cineva să le spună.
N-a venit. N-a venit pentru că ceea ce făcea echipa cu pricina nu era decît o activitate, hai să zicem, periferică si complementară în raport cu preocuparea principală a grupului.
Ceea ce făcea echipa românească era foarte interesant în sine. Dar a asteptat să vină cineva să-i solicite. Întrucît grupul constituit se putea lipsi de participarea românilor, s-a lipsit, si echipa română a rămas în afară... si a pierdut finantarea.
RED.: Ne puteti relata un exemplu de succes, de colaborare exemplară?P.D.: Un lucru este cert. După cîte am văzut sau auzit în diverse ocazii, toate programele Tempus s-au desfăsurat foarte bine. N-am auzit pe nimeni plîngîndu-se de modul în care s-a desfăsurat un program Tempus. Deci tot ce a fost si este legat de procesul de învătămînt, a fost un succes.
RED.: Scopul programelor Tempus a fost în primul rînd de a facilita contacte. Mai putin de a prinde proiectele de cercetare.P.D.: Desigur, în primul rînd contacte, iar în al doilea rînd dotarea de laboratoare. Sigur că scopul principal erau contactele - dar contactele puteau să se desfăsoare bine sau prost, si s-au desfăsurat bine… Si numeroase laboratoare s-au dotat în cadrul acestor proiecte pentru a se ridica la nivelul colaboratorilor străini cu care intrau în contact.
În domeniul cercetării, cred că e prea devreme să vorbim. Sînt unele în curs si judecînd după felul în care se desfăsoară, după ce spun cei implicati, par să meargă bine. Dar e greu de evaluat si nu e rolul meu să fac anchete. Rolul meu e să culeg impresii si nu să judec rezultatele. Cunosc totusi două sau trei cazuri, în care nu îmi place cum s-au desfăsurat lucrurile.
RED.: Raportul pe care îl pregătiti va fi public?P.D. Cred că da.
RED.: Va fi al Comunitătii?P.D.: Absolut. Ei mi l-au comandat. Întîmplarea face că chestionarul meu relativ la cei care îsi oferă colaborarea să semene foarte mult cu al lor. N-am nici un merit : cred că a fost o gîndire comună prin coincidentă. E normal să pui cam aceleasi întrebări. Eu le-am vorbit despre asta cînd am fost la Bruxelles, iar după două luni l-am găsit pe Internet (http://www.cordis.lu) ; era normal să se întîmple asa.
RED.: Ce ar fi de făcut ca aceste proiecte europene să devină mai larg cunoscute?P.D.: În primul rînd, cred că initiativa Comunitătii de a da acces prin Internet la toate aceste informatii este o initiativă foarte bună. Pentru că în felul acesta se scurtcircuitează cel putin un nivel de birocratie - cel interior tărilor care sunt angrenate. Birocratia de la Bruxelles e destul de groasă si ea...
Democratizarea informatiei permite demitificarea unor concepte care sînt încă, cîteodată, "proprietatea" unora sau altora care încearcă să facă uz de ele pentru a obtine niste avantaje. Este nevoie de o popularizare cît mai mare. Aveti desigur si voi un rol de jucat : ati putea de exemplu face o pagină dedicată, cu ce se întîmplă în Europa, preluînd informatiile din Internet. Pentru că acolo sînt adăugate informatii la fiecare două săptămîni, si ati putea selecta ceea ce vi se pare vouă interesant. Ati putea să faceti o pagină de prezentare: ati mai auzit o temă, s-au mai făcut apeluri pentru a participa la o altă temă, există cineva care caută un colaborator… Toate lucrurile acestea - care reprezintă de asemenea o incitare la a consulta Internet-ul - ati putea să le publicati.
Voi si altii. Cu cît e mai multă lume, cu atît mai bine. Revistele de informatică sînt citite numai de informaticieni. Dar ar fi foarte interesant dacă ar proceda la fel medicii, fizicienii, chimistii, inginerii mecanici sau electricieni, etc., Să se publice cîte o pagina de informare în revistele de specialitate, să se nască o dinamică de informare generală "de jos în sus"!
RED.: Aveti perceptia în general că trebuie să umblati după informatie sau că vine ea peste Dvs.?P.D.: În ce sens, pentru mine sau pentru altcineva?
RED.: Chiar si pentru Dvs.P.D.: E foarte clar. Tot ce e legat de produse de publicitate, vine peste mine. Dar de cîte ori am nevoie de informatii tehnice sau economice specifice, trebuie să mă duc să le caut.
RED.: E relativ greu să le găsiti?P.D.: Cîte odată e greu. De exemplu, găsesc greu aprecieri despre - hai să luăm cazuri tipice - informatie economică despre succesul unui produs, penetrarea unei noutăti tehnice într-un domeniu, numărul de conexiuni la o retea (...) ; aceste cifre se publică si sînt foarte variabile. E greu de stiut dacă sînt actuale, sau de acum 5 zile sau de acum 5 luni. Sînt informatii imprecise. Si nu e simplu să faci sondaje sau să cerni pe cele corecte...!
RED.: Pentru o echipă de cercetare din România, este simplu sau greu să-si găsească un partener?P.D.: Nu stiu să va răspund, pentru că nu sînt în situatia aceasta. Ar trebui să stau sase luni aici să observ cum se văd problemele de aici. Dar este cert că, cu cît informatia despre posibilitătile de contact va fi difuzată mai larg, cu atît mai multe vor fi posibilitătile de colaborare. Si cu cît se vor lua mai multe initiative în luarea de contacte - de exemplu de tipul "scrisoare către cineva necunoscut" - cu atît va fi mai bine.
Să-i scrii unui necunoscut nu e nici o rusine, din contră, e o actiune activă. Ai aflat că la Universitatea X se lucrează la o temă care te interesează - scrii si îti manifesti interesul. Acesta este un pas spre succes, si totodată subliniază diferenta dintre europeni si americani. Americanilor nu le este teamă de insucces. Dacă n-au reusit prima oară, încearcă a doua oară în altă parte ; esecul nu e o catastrofă. În Europa există frica de esec. Ai dat gres o dată, se mai iartă, dar dacă gresesti si a doua oară, esti "condamnat". În mentalitatea europeană esecul te condamnă. Acest lucru este mult mai putin adevărat în America. Acolo poti încerca mai usor, fără să fii condamnat dacă nu ai reusit.
Personal, prefer în acest domeniu atitudinea activă, de tip american.
După cum vedeti, n-am răspuns la întrebarea dumneavoastră, nu stiu dacă e greu sau usor de găsit un partener, dar e important ca oamenii să fie motivati pentru a face demersurile necesare găsirii lui, pe baza informatiilor de care dispun. Deci acestea trebuie să fie cît mai usor disponibile!
Cînd am venit în România pentru prima oară în cadrul acestui proiect am găsit patru categorii de situatii. Cei care nici nu stiau că există programele europene. Apoi, cei care stiau că există programe, dar nu stiau unde să găsească informatiile. Cei care stiau că există programele, stiau unde să găsească informatiile, dar le era lehamite, pentru că nu exista nici o cale simplă de a ajunge la ele. Si în fine, a patra categorie, care stiau că există programele europene, stiau unde să găsească informatiile, făceau chiar efortul de a ajunge la ele, dar ajungeau prea tîrziu - căci există si termene!
RED.: Aici Internet-ul rezolvă problema…?P.D.: Sînt convins.
RED.: Care sînt lucrurile pozitive pe care le-ati remarcat?P.D.: Unul din lucrurile care m-a impresionat cel mai mult este cablarea rapidă a României, care pentru mine este un element pozitiv extraordinar.
Lucrurile evoluează într-o directie clară : se merge spre o globalizare a legăturilor cablate. O evolutie atît de rapidă nu am văzut în Franta. Actiunea "cablu" a fost un relativ esec în Franta. Faptul că în România se introduce televiziunea cablată peste tot este o incitare extraordinară pentru introducerea viitoare a altor servicii, care vor folosi acelasi cablu, măcar într-o primă etapă.
Iar crearea infrastructurii de fibră de sticlă pentru transmisiunile telefonice este o premiză indispensabilă a modernizării retelei telefonice românesti. Care suferă de o serioasă întîrziere...
RED.: Credeti că astfel de actiuni trebuie impuse de sus în jos sau se dezvoltă de jos în sus?P.D.: Amîndouă. Actiunea de sus în jos trebuie să fie o actiune de încurajare, de favorizare; dar cea de jos în sus este cea care deschide drumuri ; nimic nu se face fără participarea celor de jos...
RED.: Din prima categorie n-am auzit…P.D.: Iată : introducerea de servicii suplimentare folosind cablul TV este sigur ceva care va veni de jos în sus, pornind de la nevoi ; pentru că dacă nu este nevoie, nu va veni… Iar "crearea nevoii" în sensul comercial al cuvîntului este manipulare ; o urăsc. Eu zic că atunci cînd nevoia există, ea trebuie descoperită. Si atunci solutia se impune de la sine, imediat. Nu întîmplător televiziunea cablată a explodat. Pentru că exista o nevoie intelectuală de deschidere, de a vedea afară…
RED.: Nu e necesară nici o interventie, nici o dirijare? "Piata cere" este un argument suficient? Dacă pustiul meu îmi cere ceva, ar trebui să îi si dau, dacă pot…?P.D.: La întrebarea pe care o pui mi-e foarte usor să răspund. Tu joci rolul de mentor fată de copilul tău, cu alte cuvinte îi inculci o anumită educatie. Îl cresti într-un anumit fel, promovezi anumite valori morale, faci o actiune de dirijare care se estompează pe măsură ce copilul creste - si e normal. Să-i răspunzi sau nu imediat la o cerere este o decizie personală, determinată de valorile pe care vrei să le transmiti.
Nu sînt convins că la nivelul unei tări rolul guvernului e să se poarte cu întreprinderile sau cu oamenii în felul în care se poartă un părinte cu copilul său. Sunt chiar convins de contrariul... Pentru a nu ajunge din nou la o economie dirijată în totalitate, în care orice initiativă este descurajată sau sufocată… La nivelul unei tări piata intervine ca element regulator care sanctionează repede politica economică. Guvernul este taxat economic - spre deosebire de un părinte, care n-o să fie, decît eventual cînd copilul devine adult.
Cum ar putea membrii unui guvern să aibe aroganta de a afirma că stiu mai bine decît 20 de milioane de cetăteni ce este mai bine pentru acestia din urmă?
RED.: Ne-ati spus că la radio, în Franta, este fixată o proportie clară, între muzica străină care se dă pe post si cea frantuzească.P.D.: N-am spus-o eu, au spus-o ei.
RED.: De ce?P.D.: De ce? Pentru că în conceptia francezilor, asa trebuie făcut pentru a încuraja creatia francofonă. Din păcate, nu întotdeauna de cea mai bună calitate...
RED.: N-o cere piata.P.D.: Nu în proportia sugerată, într-adevăr. Si dacă vreti părerea mea, este o aberatie. N-au decît francofonii să producă o muzică mai bună; cînd sînt de calitate, productiile francofone nu au nici o dificultate de a se impune!
RED.: Si povestea minitel-ului. E o fortare, o actiune de sus în jos…?P.D.: Nu, n-a fost o fortare. Au fost create conditiile ca să se dezvolte. Nici cu muzica nu e o "fortare". Nu sînt "obligati" să difuzeze muzică frantuzească. Vrei să difuzezi 100% muzică nemtească sau americană, faci ce vrei, n-ai decît. Dar în schimb n-ai să beneficiezi de avantajele care li se oferă celor care se conformează recomandărilor…
Deci metodele de guvernare - si aici revin la ce spuneam înainte, cadrul de sus - trebuie să creeze cadrul de incitare, de favorizare, de încurajare. Într-o democratie conceptia de guvernare se schimbă de la un guvern la altul. Nimeni nu este nemuritor; asa că este cu atît mai dificil, as zice, să creezi un cadru care să fie acceptat de opozitia care va veni la putere după tine, si de opozitia opozitiei care va reveni la putere într-o zi!
Influenta statului ar trebui oprită acolo unde majoritatea o găseste acceptabilă. În ceea ce priveste Minitelul, acesta este acceptat de toată lumea, indiferent de "culoarea" guvernului. Nu acelasi lucru se poate spune despre nationalizări, de exemplu.
RED.: Toate programele europene sînt foarte europene, este vorba despre Europa si atît. O echipă japoneză, care are preocupări asemănătoare, are vreo sansă să se alăture unui proiect european?P.D.: Nu sînt sigur, nu pot să vă spun, nu stiu. Cred că sînt anumite proiecte unde pot participa. Pe de altă parte aici intervin alti factori. Ca orice structură si cultură, Europa se apără de influente străine. Europa nu era obligată să deschidă complet accesul la toată lumea. Se protejează, pentru ca cultura europeană să poată să-si găsească locul ei în lume. Se usurează, în Europa, accesul europenilor. Sigur că limita e delicată - dar principiile sînt clare.
Nu este vorba aceea veche că "Tot ce nu e interzis e obligatoriu".
RED.: Poate ne spuneti cîte ceva despre ce ati văzut…?P.D.: M-am plimbat practic în toate centrele universitare în care se face cercetare în domeniul comunicatiilor. Si am văzut situatii care sînt extrem de interesante, cu realizări surprinzătoare. În general, am întîlnit două tipuri de atitudini : pe de o parte, atitudini de tip pasiv, în care nu se stie exact cum se va desfăsura viitorul si oamenii asteaptă, ca si înainte, niste indicatii sau niste reguli, si mă tem că ceea ce va urma îi va surprinde si îi va dezamăgi profund. Si atitudini active, în care, din contră, se încearcă solutii pentru a intra pe piată, pentru a realiza lucruri pozitive, s.a.m.d..
Bineînteles că prefer a doua atitudine. Este interesant de observat că diferenta dintre atitudini este de multe ori o chestiune de vîrstă.
RED.: Asta vroiam să vă întreb: ce este dedesubtul acestei atitudini? Vîrsta, aspecte comerciale, bănesti, o încurajare pe o anumită linie ... ?P.D.: E ciudat. Sînt în aceeasi gamă de vîrstă oameni care asteaptă si oameni care fac. Nu stiu de ce. Probabil că, de fapt, nu sîntem toti la fel, deci ne manifestăm diferit în momentul în care ne confruntăm cu situatii noi, si asta se vede.
Cu toate acestea este cert că vîrsta constituie un factor determinant. Media de vîrstă a celor care "fac" este mult mai mică decît a celor care "asteaptă".
RED.: Există o separatie semnificativă între mediul universitar si sectorul particular…?P.D.: E greu de spus, pentru că în domeniul universitar am găsit oameni care le fac pe amîndouă. Am găsit oameni care au baza în învătămînt, dar au si o firmă alături în care investesc si acest lucru e bine, e foarte pozitiv. Am văzut lucruri care m-au impresionat. De exemplu, lipsa de orarii este remarcabilă. Lipsesc orariile cu desăvîrsire. Atunci cînd fac ceva (cei care fac), lucrează fără să se uite la ceas. E un factor pozitiv în ochii mei.
RED.: E nevoia de recuperare. De a prinde timpul din urmă, de a face ce e de făcut.P.D. Probabil.
RED.: Inconstientă…?P.D.: Se lucrează sîmbătă, duminică, e poate inconstientă.
În schimb lipsa de orarii există si în sens opus : unii nici nu se duc la slujbă… Amîndouă situatiile se pot observa!
RED.: Vi se par surprinzătoare? Nu lucrati si Dvs. mult peste program…?P.D.: Lucrez, desigur, si peste program, si sîmbăta, si duminica atunci cînd mi se pare că asa trebuie să fac. S-ar putea întîmpla să fie asa pentru că vin din România….
RED.: Cei care o fac, în Franta, sînt o exceptie?P.D.: Nu o exceptie, dar o minoritate. Dacă vă duceti în birouri, în întreprinderi, chiar întreprinderi private, în majoritatea lor oamenii pleacă la ora la care îsi termină programul. Printre ei, numai cîtiva vor rămîne peste program. Diferenta se face prin natura activitătii unora si altora, uneori rezultă din modul de organizare a muncii. Cei care lucrează mult sau stau mult sînt cei care au responsabilităti sau sînt pasionati de ceea ce fac. Cei care sînt salariati pentru probleme administrative, probleme de organizare în general, sînt mult mai legati de orar.
Un alt lucru care mi-a plăcut - dar poate iarăsi pentru că vin din România - este că se lucrează 8 ore, se începe devreme si se termină pe la trei (cei ce termină...), ceea ce te face să ai după-amiaza la dispozitie. Ăsta a fost unul din lucrurile care m-au deranjat la început în Franta. Ziua începe mai tîrziu, dar se si termină mai tîrziu. Apoi, este si pauză de masă, si cînd mă întorc de la masă cu burta plină, cel putin o oră sunt ineficient. Cred că nu este numai cazul meu!
Am mai văzut si lucruri care mi-au displăcut, precum lipsa de grijă pentru aspectul exterior al lucrurilor. Asta cred că trebuie învătat, pentru că marketingul se face si cu "fata", nu numai cu continutul.
Poti să ai marfă foarte bună, dar n-ai s-o vinzi dacă e prost prezentată. Cînd vorbesc de prezentare, vorbesc si de aspectul birourilor, al dependintelor, al străzii, al firmei, tot.
Pentru un străin care vine în România sînt, schematic vorbind, două atitudini :
- atitudinea anglo-saxonului, care atunci cînd vede un balamuc mare sau o întreprindere jegoasă, sau o atitudine în doi peri si alte semne de neglijentă, nu mai vine a doua oară, pentru că îsi spune că în astfel de conditii nu se poate lucra,
- atitudinea, să-i zicem a latinului, pe care aceste aspecte nu-l descurajează fiindcă are obiceiul să găsească si în alte tări dezordine sau neglijentă, chiar dacă în măsură mai mică si stie că în Italia, în Spania, în Franta, se fac lucruri bine. Dar în acest caz rationamentul este: se poate lucra aici, dar voi plăti a zecea parte din pret, fiindcă nu au nevoie de mai mult.
Indiferent de atitudinea clientului care vine să cumpere sau să negocieze ceva, românul este în pierdere. Prezentarea este foarte importantă. Si e din ce în ce mai importantă pentru că concurenta este foarte puternică si trebuie să atragi. Foarte multi vin cu produse noi. Cei care reusesc să se impună o fac între altele si pentru că au o actiune de marketing reusită. Gînditi-vă la succesul lui Bill Gates, cu MS-DOS, care nu era nici pe departe, cînd a iesit, cel mai bun sistem de operare pentru microcalculatoare!
Dacă faceti ceva, nu uitati prezentarea comercială, designul si documentatia. Iar dacă faceti documentatie, faceti-o bine, legati-o frumos, nu numai asa, să fie. E important. Numai în România am auzit expresia "merge si asa"...
RED.: Piata în România este o piată concurentială? E înghesuială, e greu să-ti faci loc ?P.D.: E greu să nu găsesti loc! Totul e de făcut aici, totul! Ar trebui nu să nu fie somaj, ar trebui să fie de două ori mai multi oameni care să lucreze. Cînd văd cîte lucruri sînt de făcut.
Este si o problemă de organizare, de vointă politica, de incitare, de disponibilitate si în sensul acesta, de guvernare…
RED.: Cred că ar fi interesant să ne mai referim putin la ce e de făcut, mai specific, si pentru informatică si comunicatii; cîteva puncte mai importante…?P.D.: În primul rînd, ar trebui întărită si îmbunătătite continuu infrastructurile de comunicatii si cele de transporturi de mărfuri si persoane. Nu există o tară modernă în care aceste infrastructuri să se găsească într-o stare atît de proastă!
RED.: Deci sînt lucruri care sînt de la bun început în mîna guvernului…P.D.: Sînt de importantă natională si, bineînteles, se pot frîna, accelera sau lăsa să evolueze singure... Cred că dezvoltarea lor rapidă este o prioritate. O actiune a fost începută dar trebuie întărită cu orice pret !.
În ce priveste conectivitatea, trebuie dusă o actiune de amploare. Toată partea de conectică individuală trebuie modernizată. E încă foarte neplăcut, de exemplu, să telefonezi în România. E încă greu. În anul 2000 nu trebuie să fie greu. Trebuie să fie natural, banal si posibil peste tot. Franta care avea acum 25 de ani o retea telefonică care devenise tinta umoristilor este azi considerată o mare putere în acest domeniu! Deci se poate...
În aceeasi ordine de idei, dar pe alt plan, infrastructura transporturilor (drumurile, căile ferate, aeroporturile...) trebuie ameliorată rapid pentru că nu se poate circula.
În ceea ce priveste domeniul nostru, deci al informaticii si al comunicatiilor, cred - sînt chiar convins - că introducerea la nivelul scolarilor al accesului spre informatică trebuie împins, trebuie ajutat, trebuie favorizat. Trebuie create conditiile pentru ca elevii să intre de mici în contact cu calculatoarele. E drept că nu e usor … cred însă că este foarte important.
Să vă dau un exemplu care mi se pare interesant. În sudul Frantei cunosc un sat, care are o scoală primară. Acum 4-5 ani li s-a cumpărat un calculator. Ce fac copiii ăstia cu calculatorul în satul respectiv? Se joacă. Jocuri... Nu învată să programeze, să facă cine stie ce lucruri complicate. Însă nu joacă orice joc. Pentru că există jocuri educative, jocuri în care înveti o multime de lucruri. Si asta este foarte interesant.
Nu e deci vorba de jocuri în care vezi două creaturi cu aparentă vag humanoidă care se bat, se omoară, îsi taie capul, vine zimbrul, fuge zmeul, se ascunde zîna, …, e vorba de jocuri educative în care, de exemplu, poti naviga pe ocean si înveti să te orientezi după stele, jocuri care te învată cum functionează o masină, care simulează, simplificat si pe înteles, fenomenele economice. Sau jocuri cu animale, în care înveti evolutia speciilor. Sînt jocuri în care aceste subiecte sînt tratate în mod atrăgător, iar copiilor le place să participe; astfel de jocuri reprezintă după părerea mea un mod nou de învătare.
Cînd devin mai mari se pot face cursuri, simulări, pot fi ajutati să vadă pe ecran lucruri pe care altminteri nu ar avea ocazia să le vadă, ca de exemplu cum functionează un motor de rachetă sau cum se efectuează o grefă de inimă, s.a.m.d... Astfel de realizări cer un efort de dezvoltare considerabil pentru întreprinderile private care se vor angaja în această directie. Dar dacă nu vor fi încurajate, nu le vor face; statul poate încuraja astfel de actiuni finantînd scolile care achizitionează programe si jocuri educative...
RED.: Dar nu vor avea bani, sau dacă vor avea bani, vor cumpăra cine stie ce…P.D.: Exact aceasta o spuneam mai înainte. Poti să favorizezi sau să defavorizezi o tendintă. Tendinta care trebuie favorizată este cea de achizitionare de jocuri si programe educative - de exemplu omologate ca atare de către Ministerul Învătămîntului (printr-un proces similar cu cel de omologare a echipamentelor de telecomunicatii).
Apoi, dezvoltarea de soft si de lucru la distantă sunt deasemenea subiecte care merită atentie. Întreprinderile trebuie să găsească nise în care serviciile la distantă rezolvă probleme. Această formă de muncă, însă se va dezvolta numai în măsura în care retelele functionează în bune conditiuni.
RED.: Am observat că există foarte putine firme mixte cu parteneri francezi si foarte putine actiuni directe. În general, relatia cu Franta merge pe cale guvernamentală. Sînt tot felul de oameni care vin acolo. Nemtii, pe de altă parte, sînt foarte prezenti. În fiecare curte fac ceva, o mică întreprindere, e un cineva acolo. Se fac si multe lucruri mărunte, firmulite, dar ajungînd pînă la chestii mari. Credeti că ambele abordări sînt la fel de bune?Una-i mai bună, una-i mai rea?
P.D.: Sînt specifice celor ce le fac. Francezii au o societate centralizată de secole. La ei, notiunea de stat este extrem de puternică. Centralizarea economică si politică a Frantei este foarte marcată. Germania pe de altă parte are o structură federală. Landurile sînt relativ independente si mentalitatea germanilor este mult mai descentralizată. Deci nu mă miră ceea ce îmi spuneti: corespunde unei mentalităti.
Pe de altă parte, cred că sînt multi - mă aventurez poate pe un teren care e cam subred - cred că sînt foarte multi oameni de afaceri si industriasi francezi care se tem de România. Francezul este un om foarte prudent în afaceri. El calculează, nu se aventurează decît pe un teren relativ sigur. Din cauza aceasta, atît timp cît n-o să existe o legislatie sigură, francezii se vor tine deoparte. Actiunea guvernamentală vine pentru că guvernul francez face ce trebuie. Dar francezul om de afaceri privat se teme, e prudent, asteaptă. Cu tot capitalul de simpatie pe care îl poate avea România în Franta.
Există un lobby, mai mult sau mai putin eficace, dar mă rog, e un lobby si nu e neglijabil. Dar există si o perceptie eronată a realitătii românesti, care isi găseste originea în imaginea permanent defavorabilă a României în mass-media franceză. După - cum să-i spunem? - cacealmaua, punerea în scenă de la Timisoara, cînd jurnalistii francezi au descoperit că au fost trasi pe sfoară si manipulati, din ziua aia, s-a terminat. Au făcut o sedintă în care si-au dat cu pumnii în cap si au zis că n-o să mai facă în viata lor asa ceva ; din ziua aceea n-au mai fost emisiuni pozitive despre România, iar "mineriada" n-a aranjat nimic.... Si astfel se întretine o imagine.
Realitatea este însă complexă. Sunt convins că oamenii care au venit, au văzut si au înteles, vor reveni. Din păcate, majoritatea nu fac - încă - primul pas. Sau dacă-l fac pe primul, nu-l fac pe al doilea. Adică vin, dar nu-si dau silinta să înteleagă. Iar cineva trebuie să-i ajute.
RED.: Vă multumim si vă mai asteptăm pe la noi.