HTML

(acronimul pentru HyperText Markup Language) este un limbaj bazat pe SGML (Standard Generalized Markup Language), un sistem complex de procesare a documentelor. SGML este utilizat pentru descrierea structurii generale a diferitelor tipuri de documente fără să fie un limbaj de descrierea a paginii (cum este PostScript). Principala preocupare a SGML (si prin urmare si a HTML) se răsfrînge asupra continutului documentului, nu asupra aspectului lui.

Deci, în virtutea trăsăturilor mostenite de la SGML, HTML este un limbaj pentru descrierea documentelor structurate. Teoria din spatele acestui limbaj se bazează pe faptul că majoritatea documentelor au elemente comune (de pildă: titluri, paragrafe sau liste) si că dacă definesti un set de elemente, poti marca elementele documentului cu etichetele corespunzătoare.

Majoritatea etichetelor HTML arată de forma:

<NumeleEtichetei> Textul afectat de etitchetă </NumeleEtichetei>

si indică navigatorului elemente de structura documentului, formatare, hypertext sau alte elemente (imagini, fisiere sonore, etc).

Documentele HTML contin doar textul propriuzis si etichetele HTML si sursa lor poate fi usor văzută din orice navigator (View Source).

Diferenta majoră dintre procesoarele de texte si HTML este că acesta din urmă nu se preocupă de cum anume vor apărea pe ecran elementele (marcate ale) documentului. Cu foarte putine exceptii, HTML nu descrie modul de prezentare al documentului ca un întreg (layout). HTML oferă (deocamdată) un suport redus în stabilirea plasamentului sau felului în care vor fi afisate elementele documentului. Proiectantii HTML au ales intentionat această variantă. Motivul este simplu. Deoarece nu cunoastem posibilitătile platformei pe care va fi văzut documentul (dimensiunea ecranului, fonturile instalate, etc), prin separarea structurii documentului de felul în care este afisat se oferă o mai mare libertate programului (care întelege HTML si afisează documentul). Acesta poate să ia hotărîri privind formatarea documentului pe baza posibilitătilor platformei respective. Este ceea ce fac navigatoarele Web în afara functiilor de comunicare si aducere a documentelor de pe net.

Cînd navigatorul încarcă un document HTML, el "citeste" documentul în căutarea etichetelor HTML, formatează textul si imaginea si le afisează pe ecran. Este motivul pentru care acelasi document HTML apare usor diferit cînd este privit cu navigatoare diferite.

Desi în această fază de dezvoltare posibilitătile de formatare oferite sînt încă destul de limitate, oferind un control destul de redus asupra formei documentului, avantajul faptului că documentele pot fi transferate si văzute oriunde pe net, fiind independente de platformă si de navigator, a condus la răspîndirea foarte rapidă a HTML.

Ultima versiune a HTML (HTML 3.0) include elemente cum ar fi:

Extensiile care au apărut în număr mare în ultima vreme, sînt seturi de etichete HTML introduse de diverse companii (în general cele producătoare de navigatoare) care permit autorilor de documente HTML să evite o parte din constrîngerile standardului. Cele mai răspîndite sînt extensiile Netscape (care permit utilizarea cadrelor) si Internet Explorer (pentru defilare text). Mult mai mult decît ele, Java (limabjul si scripturile) dă cu adevărat viată publicatiilor HTML.

Dar de ce totusi a fost preferat HTML pentru publicatii pe Web cînd pentru realizarea publicatiilor electronice există mai multe tehnologii? Primul motiv este simplitatea. Al doilea este că permite formatarea textului ASCII cu etichete în format ASCII. Rezultă de aici o compresie bună, suport pentru legături hypertext si usurintă în a scrie browsere pentru vizualizarea documentelor.


(C) Copyright Computer Press Agora