Autoprezentarea

Augustin Moga

Îti amintesti care au fost primele cuvinte pe care le-ai rostit? Primele două: "mama" si "tata", desigur. Apoi a început calvarul… cum te cheamă?, câti ani ai?, stii să mergi?, stii să spui aia sau cealaltă?… ceva mai târziu: formulele de salut. Apoi, frazele necesare comportamentului în grup (grădinită, scoală).

Pe la vârsta adolescentei începi să acorzi o tot mai mare importantă vestimentatiei si aspectului tău exterior… E perioada discotecilor si chefurilor în parc, dar si a primelor întâlniri, adică acolo unde esti nevoit să poti întretine o discutie, să poti să-ti mentii o imagine pozitivă relativ la propria-ti persoană… Asta, dacă nu vrei ca totul să se termine la prima întâlnire…

Mai cresti putin. E foarte probabil să fi pus în situatia de a participa la diverse întruniri, expozitii, seminarii… Si aici există reguli: cămasă albă, papion negru, coltul batistei estetic răsărind din buzunar… Si, evident, o dictie plăcută si binecunoscutul: "Numele meu este…".

Mai departe, nu stiu. Sunt însă foarte sigur că peste tot te vei lovi într-o formă sau alta de nevoia autoprezentării…

Generatia virtuală

Iată-mă ajuns si la ideea care a cauzat acest articol: nevoia autoprezentării prin intermediul Internet-ului. Pentru că, acest copil teribil al sfârsitul de mileniu, a generat noi forme de exprimare…

Cea mai apropiată de forma naturală pare a fi pagina Web. Permite inserarea de imagini (bitmap-uri), iar mai nou (începând cu versiunea 3.0 a standardului HTML) chiar a secventelor audio si video. Personal, am avut ocazia să văd destul de multe astfel de pagini, si pot spune că am retinut câte ceva de pe acelea care spărgeau monotonia lui "My name is…". Posibilitatea de a face o nouă cunostintă e la depărtare de doar câteva click-uri de mouse, ceea ce duce nevoia unei prezentări mai personale ("mai acătări") la noi dimensiuni. Formulele minimale, de genul: "Mă numesc Ionescu…", suficiente în majoritatea întâlnirilor "reale", îsi pierd mult din popularitate. Concurenta e mult prea mare: dacă nu retii atentia, net-pribeagul nu va mai reveni…

e-Taifasurile, sau chat room-urile, au alte reguli… acolo se revine la lumea ASCII (a fost odată MS-DOS, îti amintesti?). Comunicarea aproape instantanee (intervine doar timpul în care fug bitisorii până la serverul ce contine programul de chat, iar de acolo, redirectati, înspre toti cei care sunt conectati online), presupune existenta unei limbi comune, adoptată ad-hoc (functionează perfect legea cu minoritatea ce se supune majoritătii). Aici e nevoie de viteză: fraze scurte. Formulările prea alambicate nu le va citi nimeni, din contră, tind să sicaneze. În general, un anumit chat room este vizitat cam de aceleasi persoane, ceea ce face ca un nou venit să fie detectat destul de repede… i se face "botezul" după obisnuintele locale (nu întotdeauna apreciate!), după care va fi nevoit să răspundă destul de des la întrebări de genul: "where are u from?". Asta până când devine un "om de-al casei", după care adresările de genul: "haya, XXX! nice day, today?" devin o obisnuintă. Viteza de reactie la o întrebare, vorbele de duh, poantele par a fi apreciate. În general, timpul de conectare online al unei persoane nu este foarte mare, de fapt persoana respectivă necăutând altceva decât o rupere din cotidian, schimbarea a două-trei vorbe cu câtiva prieteni necunoscuti (de unde si tendinta spre discutii amicale, glume, etc.…).

Grupurile de discutii, mailing-list-urile, sunt ceva mai complexe. Poti avea si aici parte de un oarecare ritual de initiere, dar nu asta este problema… În general se discută pe marginea unei anumite teme. Se emit mai multe păreri, afirmatii, infirmări, argumente, contra-argumente. De cele mai multe ori grupul se cluster-izează (dacă-mi este permis un abuz de limbaj… adică se (re)grupează) în jurul principalelor idei (de cele mai multe ori două: pro si contra). A te atasa unei anumite grupări implică aducerea de noi argumente în sprijinul ideii acceptate… Discutia se stinge. Apare o nouă problemă: o nouă precizare de pozitii. După câteva cicluri, grupul (în ansamblul său) va începe să te perceapă într-un anumit mod: vei avea o personalitate. Mai bună sau mai proastă decât originalul - functie de abilitatea proprie de exprimare.

Netiquette

Contrar asteptărilor unora dintre voi, netiquette nu înseamnă deloc ne-etichetă. Din contră, termenul desemnează conduita care se presupune că o vei avea în momentul în care utilizezi serviciile Internet-ului. Este chiar esential ca fiecare dintre utilizatori să realizeze implicatiile actiunilor sale, si să nu considere Internet-ul drept o mască, putându-se ascunde în spatele unei adrese mai mult sau mai putin relevante.

În definitiv, utilizarea serviciilor Internet te face părtas la o nouă cultură, la un nou comportament. Devii, ceea ce azi numim netizen (network citizen = locuitor al retelei). Un fel de "integrarea României în structurile Europene…". Doar că la o altă scară: una personală. Nu trebuie ca o întreagă tară să se integreze, e suficient ca tu singur să întelegi un anumit comportament, să întelegi ce anume asteaptă ceilalti de la tine si să încerci să te conformezi acestor asteptări.

Adevărul e că în momentul în care începi să utilizezi serviciile Internet-ului, primesti automat eticheta: "newbie" (o foarte nostimă variantă a "bobocului"). Si e posibil ca, în acest stadiu, să faci oaresice greseli (rezonabile), care să-ti trădeze statutul. Si chiar dacă unii nu se vor feri să-ti facă câteva sicane de bun venit, sunt convins că în foarte scurt timp cineva îti va da un minim de sfaturi pe care să le iei în considerare. Sau vei primi diverse trimiteri înspre locurile/persoanele în măsură să te "dădăcească". Adică vei face cunostintă cu neticheta (ei, da, varianta românească a termenului). Si chiar dacă diferenta dintre un newbie si un netizen în adevăratul sens al cuvântului, nu se rezumă doar la atât, neticheta poate fi un bun început…

Viitorul?

Probabil că atunci când superstrada informatională (Internetul?) va fi devenit o omni-prezentă în mediul habitual al omului obisnuit, vor exista noi nevoi de comunicare, noi provocări. Până atunci însă, îmi place să cochetez cu ideea buletinului digital …


(C) Copyright Computer Press Agora