Modifică oare calculatoarele concepte fundamentale, sau nu sunt cu nimic mai presus decât aspiratoarele?

Focloristul de pe Internet

Am venit în America adusă de o bursă pentru cercetare în antropologie culturală. Cum eram perfect sigură că nu am cum s-o iau (cum să mi se întâmple tocmai mie asta?), subiectul cercetării l-am ales functie de principalul meu hobby: computerele. Era vorba de a demonstra că elemente de gândire magică asa cum e ea definită pentru societătile traditionale si tribale, se pot regăsi în subsolul logicii programării.

Dezamăgirea si uimirea mea nu mici au fost să constat că, în fond, extrem de putină lume a avut ideea de a studia adâncimile fenomenului exploziei computerelor în lume. E drept că cei de aici simt - ce minciună povestea cu time is money! - cu mult mai bine decât noi că au timp. Si într-adevăr asa e: când stii că trebuie doar să faci o serie de dosare birocratice pentru ca facultatea să cumpere cutare pachet de programe pentru departamentul tău, mai-mai că te apucă lenea.

Am ales locul ăsta (University of Texas Pan American), oarecum departe de vibratia marilor centre universitare, în primul rând ca să cunosc un profesor care tine rubrica Bytelore din American Folklore Society Newsletter. E unul dintre foarte putinii care au de-a face atât cu antropologia culturală (desi mai mult cu folclorul de granită dacă e s-o spunem p-a dreaptă) cât si cu partea de informatizare a disciplinei: detine lista de discutii de folclor, a initiat o bază de date de folclor Tex-Mex, e chairman la toate adunările de folclor în chestiunea acestei informatizări...

Si totusi... si totusi, când încerc să-i trezesc atentia asupra sensurilor secundare transmise de softisti publicului lor, când încerc să vorbim despre modificarea unor concepte fundamentale în viziunea generală prin prezenta computerelor, etc. omul îmi dă din umeri: toate acestea sunt niste unelte cu nimic mai mult decât aspiratoarele, de ce să ne complicam inutil.

E o atitudine generală, iar datorită ei prea putină bibliografie am reusit să găsesc. Abia de curând, sub eticheta de cognitive science, am putut regăsi ceva preocupări legate de întrebările ce mi le pun eu. Curios că acum 80 sau mai bine de ani, aceeasi problematică era cu mult mai mult entuziasm dezbătută, discutiile despre inteligenta masinii, despre efectele prezentei ei în viata de zi cu zi păreau interesante pentru cei care concret habar n-aveau de cum e să ai o tastatura ca partener zilnic.

Cu toate acestea, tot sub chapeau-ul Bytelore foarte de curând, am avut o surpriză la care n-as mai fi sperat: sub titlul de "Moving toward Virtual Ethnography", Bruce Lionel Mason, de la Memorial University of Newfoudland, îsi descrie experienta de cercetător în studiul listelor de discutie.

Pe lângă informatii dintre cele mai atrăgătoare de comentarii, cum ar fi că în 90% din cazuri, pe o listă de discutii aproximativ 10% din participanti "vorbesc", o serie de observatii legate de tehnicile de analiză stârnesc atentia. Mason nu e inocent si a observat că viata acestor grupuri se duce într-o mare măsură la suprafată, dar poate într-una si mai mare în adâncime. Conversatia privată întovărăseste ca un bâzâit fin acrobatiile ideatice de pe "scenă", iar sondarea acestor adâncuri e cu mult mai dificilă decât poate ar putea părea la o primă vedere.

Pe de altă parte, în lipsa unei cunoasteri amănuntite a acestor conversatii, cercetătorul poate avea probabil doar 1% sanse să facă generalizări valabile si se face pasibil de a răstălmăci chiar sensuri elementare din necunoasterea unor detalii aparent lipsite de însemnătate, cum ar fi aluziile la trecutul si interactiunile dintre membrii unor astfel de grupuri.

În schimb, o dată intrat în aventura pipăirii părtii ascunse a iceberg-ului, etnologul se loveste de alte probleme. Si nu e vorba atât de neîncrederea la care ne-am putea astepta, cât, dimpotrivă: se vede pus în repetate rânduri în situatia penibilă de a repeta ca un disc stricat interlocutorilor săi că ceea ce îi spun s-ar putea să se publice undeva, cândva si... oare chiar vor asta?

Sinceritatea si deschiderea absolută în discutiile e-mailate sunt de-a dreptul stupefiante, iar pentru studiu, extrem de pretioase, dar, cum să faci după aceea, la analiză? Cum să-i păzesti pe cei care atât de naiv îsi deschid sufletele în fata ta, de o publicitate lipsită de rost si, deseori, de pudoare?

Sunt multe observatiile sale la care ader fără rezerve, sinceritatea însă din aceste discutii care întovărăsesc evolutiile spectaculoase ale flame war-urilor este o caracteristică a internetului si trebuie, cred, nu evitată cu pudoare, ci doar drapată în asa fel încât indivizi particulari să nu se vadă expusi. În fond altfel riscăm să ratăm unul din mobilurile fundamentale ale succesului acestui mod de comunicare: defularea unei alienări sociale prea demult tinută-n frâu.

Ce-i drept, se plânge si el ca si mine de putinătatea lucrărilor teoretice, a metodologiei asupra mediului în chestiune, însă iată, asa se umplu lipsurile.

Mi-amintesc de acum două zile când miezul noptii m-a prins în laboratoarele facultătii si cum, încet, încet, constatam cum mediul din jurul meu se schimba. Mult mai putine compilatoare deschise, si mai putine editoare de texte, nici un spreadsheet nu mai apărea pe ecranele care luaseră mai toate culoarea albastră a telnet-ului care cheamă conturile de Vax. Ici si colo se auzeau chichoteli, iar degetele alergau cu mult mai mare rapiditate peste tastaturi.

Încep să înteleg de ce se vine noaptea în clădirile CS. Credeam, în provincialismul meu incurabil, că sunt cei care peste zi lucrează... Si nici un supraveghetor nu se mai iveste, cel pe care îl caut îndelung să-i spun că s-a terminat hârtia la imprimantă tresare din somn.

Schimb atunci si eu câteva vorbe cu prieteni din Europa si mă întrerupe phone-ul unui student la fizică, vrea să stie de ce sunt pe net la ora aia, vrea să stie cine sunt, m-a "fingerit" si i-a sunat exotic numele meu, el e din Hong Kong... Răspund politicos si o tai căci mi-e somn, dar îmi rămâne-n minte alergătura asta după vorbe, după transmisie si după receptie, trebuia să ne asteptăm că ceva se va petrece, asa cum ne construisem lumea, mă gândesc.

Si mă bucur că în sfârsit ce se întâmplă începe să ne preocupe, iar cele legate de prezenta micilor paralelipipede cu butoane nu mai sunt considerate, măcar de încă cineva, nelipsite de importantă si, în orice caz, departe de aspiratoare.


(C) Copyright Computer Press Agora