Fotbal, cirese, soare si vreme bună - cui îi mai arde de Byte, ultima pagină si calculatoare?
Mi s-a întîmplat ceva absolut incredibil - a trecut atîta timp de cînd n-am mai pornit calculatorul (acasă…) încît, atunci cînd în sfîrsit am făcut-o, m-am speriat: nu mai stiam parola! Pusă într-o doară, ca să reduc ispita de a pierde timpul pentru juniorul care ar trebui să stea cu nasul în carte pentru examene, m-am pomenit că pur si simplu am uitat-o. Cum o parolă prin definitie nu se notează, am început să încerc diversele parole cu care mai lucrez - si, într-un tîrziu, am nimerit-o, si totul a revenit la normal.
Dar am realizat că se întîmplă o schimbare de priorităti. Asa cum, fără să fiu un microbist inveterat, eram totusi în stare să-mi programez vacanta în asa fel încît să ajung acasă la un eveniment sportiv de talia unui Euro - acasă care mai de mult însemna posibilitatea de a urmări meciurile la sîrbi - asa acum, cînd se transmit în direct toate meciurile, festinul acesta fotbalistic, chiar dacă nu mă lasă rece, nu mă mai impresionează la fel de mult.
Cînd, la concurentă cu unul din sferturile de finală ale acestui campionat european, Iosif Sava îl avea ca invitat pe Octavian Paler, am văzut mult mai putin din meci decît din serata muzicală (care se cheamă muzicală pentru că butoanele ce determină efectele muzicale din cadrul acestui talk-show sînt muzicieni pe post de elemente de decor cu care dl. Sava mai face cîte-un drag-and-drop). Si în ciuda faptului că meciul a fost palpitant, nu mi-a părut (prea) rău.
Din spusele domnului Paler, cu deosebire m-a atins pentru moment o idee pe care dînsul a mai exprimat-o si cu alte ocazii: diferenta fundamentală de conceptie de viată dintre existentele al căror verb primordial este "a fi" fată de cele care îl exultă pe "a avea".
Dacă vechii greci erau maestrii lui "a fi", americanii sînt campionii lui "a avea". (As adăuga ca am uneori senzatia că noi, acum - cît as vrea să gresesc! - sîntem sclavii lui "a face"; uitînd deseori atît de a fi, cît si de a avea…).
Americanul standard (suferind de un puternic complex european) are un vis: o existentă prosperă, o masină, două, o casă mare, o călătorie în Europa - si cam atît. Pax americana, echivalentul lui pax romana. Romanii, cultivînd ingineria si pragmaticul, fiind cei care construiesc drumurile pe care urmează să se plimbe filozofii greci.
Dacă sau nu scăderea interesului pentru prea-multele-noutăti care ne asaltează - fie ele meciuri, filme, cărti, oameni sau probleme - este un fapt negativ sau pozitiv, rămîne o chestiune deschisă. Dar mi se pare categoric un pas înspre "a fi", cum tot aici trebuie să înregistrez faptul că am cumpărat nu de mult - după multi ani - niste cărti de bridge. Cărti de joc - pe care nu le-am luat numai asa, să fie (să le am…), ci chiar le-am făcut - jucînd din nou bridge, după multi, foarte multi ani. Că nu este o întîmplare strict personală, ar trebui să fie evident - bridge-ul se joacă în patru… Si poate chiar vom ajunge repede să jucăm la două mese, în opt…
O altă problemă, atinsă de domnul Paler, si care se raportează dureros de acut la Internetul nostru cel de toate zilele: popoarele, culturile, sînt amenintate în însăsi fiinta lor de pragmatismul lumii moderne, de prea marea libertate în a accepta ca mod de viată, gîndire sau comportament sabloanele pe care mass-media le promovează la scară planetară.
Revolta domnului Paler mi se pare perfect justificată - si tragică. Sîntem pe un drum fără întoarcere. Engleza este limba care a cîstigat. Deja nu mai există nici un dubiu, iar cînd fiecare chinez, fiecare indian si fiecare sud-american vor cunoaste - măcar ca a doua limbă - engleza, nu va mai trece mult pînă cînd aceasta va fi prima limbă pentru fiecare individ. Vor mai fi atunci chinezi, indieni sau sud-americani?
Am primit recent - via Internet - un mesaj din Canada. Un canadian get-beget, născut si crescut în Canada franceză, s-a pornit să vadă dacă mai există în lume indivizi ce poartă acelasi nume de familie. M-a găsit pe mine, si probabil că vom reusi destul de repede să aflăm care este ramura din arborele genealogic pe care ne întîlnim în ascendenta noastră comună. Iar singura limbă în care ne putem întelege - în ciuda faptului că purtăm acelasi nume - este engleza; de-abia a doua optiune ar putea fi franceza.
Fără Internet, foarte probabil că nu ajungeam în veci să schimb vorbe, idei, gînduri cu un necunoscut canadian care se întîmplă să-mi fie rudă. Oricum, relatia noastră va rămîne aproape sigur o relatie virtuală - cum cred că vor exista multe, mult mai multe, într-un viitor mult mai apropiat decît ne-am imagina.
Dar nu am insomnii din această cauză - si nu cred că este un motiv de a le avea. Poate că popoarele se vor transforma în populatii, dar sînt convins că acestea vor găsi alte modalităti de a se structura, de a-si defini identitatea sau identitătile si de a si le apăra. Că nu le întrezărim noi, sau că ne sperie - nu cred că trebuie să ne îngrijoreze peste măsură. Dacă sau nu larva ar accepta să fie larvă, întrezărind sau speriată fiind de faptul că presimte că va deveni fluture.