Mireasmă de verbină

Iosif Fettich

Am împrumutat titlul povestirii lui Faulkner în tentativa de a crea încă din start o atmosferă pentru rîndurile care urmează. (Simtiti mireasma?)

Îmi place Bacovia, dar nu tristetile lui pluviale sînt cele ce definesc în mine toamna; si chiar dacă nu pot rămîne nici la rozalia "toamnă de miresme plină", trebuie să admit că percep toamna, mai mult ca oricare alt anotimp, prin mirosuri si arome.

Si dincolo de mirosul de struguri si de must ce impregna aerul copilăriei mele (am crescut într-un loc în care despre apă se spunea că "e numai să te speli, nu să o bei..."), de adierile provenind din mormanele fumegînde de frunze sau crengi uscate, de mirosul porumbului ce-l culegeam la fiecare început de an scolar, (într-o "practică" ce era o prelungire a vacantei si pe care oricît mă străduiesc să o condamn, rational, nu o pot lega decît de nenumărate isprăvi si năstrusnice peripetii din care prea putine vor putea fi trecute la rubrica "fapte bune" cînd o fi să se facă un bilant...), toamna este (era?) prin definitie un anumit miros: cel de început de an scolar.

Văruiala sau zugrăveala nouă, motorina dată pe podea, cărtile si caietele cele noi, cleiul din carnetul de scolar, chiar uniforma scoasă din dulap - toate împreună defineau un iz inconfundabil, un aer fremătător si irezistibil:

a început scoala!

Si a început si acum. Am intrat într-o scoală, chiar în două, si mi-au lipsit dureros impresiile olfactive pe care le asteptam: geamurile erau la fel de sparte ca la sfîrsitul anului trecut, băncile ca vai de lume, nici vorbă de zugrăveală nouă (nici măcar mirosul...), iar pentru nefericitii a căror clasă se află insuficient de departe de toaletele care la capitolul salubritate pot concura doar cu cele din trenuri sau gări, "mireasma" care le va impregna simturile, hainele si amintirile este, ce se întîmplă, nici măcar cea de clor.

Am încercat să-mi închipui în context nenumăratele calculatoare cu care unii vor revolutiona învătămîntul imediat după alegeri (dacă îi alege careva) si m-a pufnit rîsul. Rîsu-plînsu.

Calculatoare în scoli - o idee la care, împătimit al calculatorului, să nu jubilez, ca fiind o treaptă esentială înspre ceea ce cred că înseamnă, totusi, înainte?

De ce nu îmi (mai) trebuie si refuz bomboana pe care mi-am dorit-o atît de mult?

Îmi pot imagina foarte bine ca toti, sau măcar marea majoritate a scolarilor, studentilor, si nu numai ei, să aibă acces Internet. Despre care vom continua (sper... ), să scriem în revistele noastre, mereu si mereu (pînă ce vor pricepe si ei).

N-o să fie mîine Internet Café-uri la fiecare colt de stradă. Dar pînă atunci va dura mult mai putin decît a durat de la ceea ce-mi pot aminti si eu - zilele în care veneam acasă, iarna, seara, cu cîte un cartof copt fierbinte în fiecare mînă (ca să nu-mi înghete degetele), de la prietenii de familie care erau, pe strada noastră, singurii posesori ai unui televizor - si pînă la TV-dependenta de care ne plîngem astăzi.

Văd în Internet si tot ce înseamnă el o sansă majoră. O sansă de a nu mai fi pe penultima pozitie în orice clasament (oare ce-ar putea însemna retrogradarea... ?), la mare concurentă cu Albania sau Bangladesh. O imensă si aproape nesperată sansă de a avea, din nou, sanse egale. De a putea fi - sau măcar ajunge acolo - unde sînt unii. De a nu descoperi CP-M-ul cînd altii încep să uite de Windows.

Dar asta nu "schimbînd vorbe". (O citez pe Ana-cea-sfătoasă de început de scoală: Ana, tu vorbesti în ore cu colegul tău de bancă? Nuuu! dar uneori, asa, schimbăm multe vorbe... ").

Dacă vorbele sînt singurul element cu care operăm în reviste, altele sînt mijloacele celor cărora trebuie să le fim recunoscători (nu-i asa?) pentru, printre altele, promisiunea de a dota scolile cu calculatoare. Nu stiu ce mă face să mă treacă fiorii - bănuiala că e încă o "afacere" a cuiva, în stare să transforme laboratoarele de informatică în muzee ale tehnicii de calcul? Similitudinea posibilă cu bancul construit pe următorul dialog:

- Dacă ai avea 5 case, mi-ai da una?

- Sigur că da, cea mai frumoasă.

- Dacă ai avea 5 masini, mi-ai da una?

- Sigur că da, cea mai frumoasă.

- Dacă ai avea 5 cămăsi, mi-ai da una?

- Nu!

- ?!

- 5 cămăsi am...

Supozitia implicită că cineva trebuie să dea (si cel care primeste să fie recunoscător... ), că nici nu se pune problema de a abilita scolile să-si ia... ?

Cum o fi - toamna mai înseamnă, desigur, si ziua recoltei. Si ziua recunostintei, la americani. Oarecum, acusica, si la noi. De alegeri. Cînd voi fi recunoscător.


(C) Copyright Computer Press Agora