Îmi amintesc că prima dată când mi-a căzut în mână cartea lui John Naisbitt "Megatendinte" era pe la nouă seara. Tocmai ne întorceam acasă după ce am dat o raită prin piată imediat după muncă. Ce este atât de diferit la această carte, ati putea să mă întrebati, încât să mă facă să-mi amintesc ora la care am deschis-o? Nimic special, cu exceptia faptului că nu am mai închis-o până dimineata la ora cinci, când trebuia să mă scol pentru activitătile cotidiene ale unei zile de muncă.
De la prima pagină am fost atât de captivat, încât nu m-am mai putut hotărî să-mi urmez sotia în pat pentru un somn binefăcător, chiar si după o zi obositoare de muncă si o lungă alergătură prin piată.
Ceea ce m-a impresionat cu adevărat în această carte a fost capitolul despre faptul că cele mai sensibile informatii despre viata unei natiuni sunt cele din paginile ziarelor. În timpul războiului, aliatii au avut mii de spioni care culegeau informatii din întreaga Germanie, dar cea mai exactă, mai de încredere si totodată mai accesibilă informatie era cea tipărită zilnic în ziarele de dimineata. Era o mică problemă în a te prinde de aceasta: cineva trebuia să stie cum să interpreteze articolele si chiar cele mai nesemnificative stiri. Serviciul MI-5 avea o multime de analisti care citeau ziarele germane si, punând cap la cap tot felul de stiri, obtineau indicatii pretioase despre ce se petrecea în Al Treilea Reich.
Astăzi, după aproape saizeci de ani, acelasi principiu functionează si este la fel de valabil ca si atunci.
Cu circa un an în urmă, cu totii ne-am implicat, într-un fel sau altul, în marea bătălie a sistemelor de operare, IBM contra Microsoft. Desigur, unii au pierdut, iar nouă ni s-a frânt inima că IBM s-a dat bătut. Era irational, si nu părea să aibă nici un sens ca cea mai mare companie de software si hardware din lume să părăsească bătălia fără să schiteze măcar un gest de angajare în luptă. Un an mai târziu, după ce am urmărit tot ce s-a mai întâmplat si am revăzut toate faptele, trebuie să ne asezăm si să reflectăm dacă într-adevăr IBM a pierdut bătălia, sau mai degrabă să ne întrebăm dacă IBM s-a luptat de fapt cu cineva...
Desigur, o multime de oameni rulează astăzi Windows 95 si, citind primele pagini ale revistelor de specialitate, s-ar părea că Microsoft este singurul furnizor de sisteme de operare pentru uzul domestic. De asemenea, s-ar părea că Microsoft a intrat pe piata corporatiilor mai repede decât oricine până acum, ba chiar mai repede decât oricine de-acum înainte. Însă pe măsură ce întoarcem paginile si pătrundem în partea tehnică a acelorasi reviste, descoperim o altă realitate. Se pare că sistemele de operare au devenit din ce în ce mai putin semnificative, dacă judecăm după normele traditionale. În prezent se pare că accentul cade tot mai mult asupra aplicatiilor bazate pe retea (network centric), rulând pe orice sistem de operare. Cuvântul magic "Java" este folosit tot mai frecvent si se pare că sistemele care sustin Java vor supravietui iar celelalte nu.
Cred că înainte de a trece mai departe, ar trebui să clarific în câteva cuvinte ce înseamnă de fapt "network centric". Multi oameni din comunitatea informatică sunt încredintati că într-un viitor apropiat, poate chiar anul viitor, oamenii nu vor mai avea nevoie de calculatoare puternice asa cum avem astăzi. Vor avea nevoie doar de un fel de terminal care, atunci când este conectat la reteaua telefonică, le va da posibilitatea să acceseze o retea si să "cumpere servicii informatice asa cum cumpărăm electricitate". De fapt acesta este un citat dintr-un interviu acordat revistei Newsweek de Lou Gestner, presedintele IBM. Ceea ce spune Gestner, într-o formă foarte simplificată, este că oamenii nu vor mai trebui să cumpere Lotus 123 pentru a face calcul tabelar. Vor trebui doar să se conecteze telefonic si să acceseze reteaua. Apoi se vor duce în spatiul care le este alocat pe un oarecare server si vor rula 123 acolo. Într-o manieră mai vizuală, ne putem imagina aceasta cam ca utilizarea serviciului telefonic de "voice mail". Cineva plăteste o mică taxă lunară si poate avea stocate mesajele primite până la Judecata de Apoi. E o alternativă mult mai bună decât enervantul robot telefonic, căruia de regulă i se termină banda tocmai când ai mai multă nevoie de el. Poate conceptul este prea avansat pentru oamenii simpli ca mine, dar pentru aplicatii la scară industrială se potriveste de minune.
Să luăm de pildă cazul lui Walgreens. Pentru cei care nu stiu, Walgreens este o retea natională de farmacii, având si o retea de depozite asociate acestora. Este prima astfel de retea din Statele Unite care are un sistem computerizat la scară natională, ce permite unei persoane care călătoreste să comande o retetă în Milwaukee si să o ridice în Florida sau oriunde altundeva. După ce a proiectat sistemul, Walgreens l-a încredintat spre exploatare IBM-ului (outsourceing), care se îngrijeste de toate: hardware, software, întretinere, etc. Sistemul rulează pe un computer la un sediu al IBM-ului si pentru fiecare retetă introdusă de Walgreens, IBM încasează o sumă între 10 si 18 centi. Unii ar putea crede că IBM nu câstigă mai nimic, dar având în vedere că Walgreens introduce zilnic milioane de retete, suma totală ar putea fi cel putin interesantă. În schimb, Walgreens nu mai trebuie să-si facă griji în privinta întretinerii hardului si a softului, cu upgrade-uri, modificări si asa mai departe. Singurul lucru de care trebuie să se ocupe este cel la care se pricepe cel mai bine, adică să vândă pastile si alte mărfuri. Pe de altă parte, IBM se ocupă de ceea ce stie cel mai bine: servicii informatice, calculatoare si produse conexe. O afacere reciproc avantajoasă. Poate că într-o zi voi avea un terminal la mine acasă, asa cum are Walgreens în birourile sale, si poate că nu va fi chiar asa de scump cum am putea crede. A încercat cineva să estimeze costurile totale legate de upgade-urile software (nu vreau să mă cert cu nimeni, asa că am mentionat doar upgrade-ul) si hardware, si costurile asociate cu înlocuirea componentelor defecte?
Pentru a rezuma, în viziunea lui Lou Gerstner asupra viitorului informaticii există o mare retea, poate mai multe mari retele, servind necesitătile utilizatorilor finali cam în aceeasi manieră în care companiile de telefoane din zilele noastre îsi servesc clientii. Cât de departe este această viziune de realitătile americanului de rând? Poate nu chiar atât de departe...
Desigur, am mai putea discuta mult despre acest concept, s-ar putea aduce o multime de argumente pro si contra, dar nu e momentul să o facem. Motivul pentru care am scris aceste rânduri este că acum câteva zile, răsfoind o revistă de informatică, am remarcat o recenzie a unui produs IBM numit InfoSage. Poate că as fi trecut repede mai departe, dar ceea ce mi-a atras atentia a fost faptul că în loc să fie indicat un pret, caseta tehnică mentiona o "taxă lunară".
InfoSage este în principiu un motor de căutare care cercetează Net-ul în căutarea informatiilor necesare clientului. Programul se bazează pe un profil al clientului, profil ce poate fi construit într-un sfert de oră cu asa-numitul Profile Editor Software. Pe baza acestui profil, programul caută prin circa 2200 surse date cuprinzând, printre altele, ziare traditionale si electronice, reviste, publicatii de specialitate si servicii de informare. Profile Editor Software poate fi descărcat de la http://www.infosage.ibm.com. Cei care-l doresc pe dischetă îl pot comanda telefonic (recent a apărut si posibilitatea de construire on-line a profilului). Odată stabilit profilul, motorul lucrează pe un server rapid din retea, colectând informatiile dorite de client. Rezultatul căutării este livrat clientului de două ori pe zi, la momente prestabilite. Proiectantii au avut în vedere si cazul în care utilizatorul nu se conectează conform programării: la prima conectare după o livrare "ratată" vor fi furnizate si rezultatele ultimelor căutări. Taxa lunară pentru folosirea serviciului este de 24,95 dolari, ceea ce este un chilipir dacă socotim că taxa anuală poate fi acoperită de o singură căutare. Pe de altă parte, taxele de acces la Internet împreună cu cei 24,95 dolari pe lună ar putea să se cumuleze într-o sumă nu tocmai nesemnificativă, tinând seama că e vorba de uzul unui singur program. Dar îsi mai aminteste cineva care erau preturile hardului si softului doar cu câtiva ani în urmă? Si cât timp a trecut de când plăteam accesul la Internet nu doar pe baza unui abonament lunar ci si a timpului de conectare? Cu certitudine, preturile sunt foarte dinamice în zilele noastre.
Cu sigurantă, ceea ce folosim nu este tocmai un terminal de 500 de dolari. Procesarea se face pe un server aflat undeva în Internet si ne aduce rezultatele pe discul local când se termină căutarea. Am putea folosi, în acelasi fel, chiar serverul din Internet pentru a procesa rezultatele. Schimbarea conceptiei noastre despre modul de a folosi capacitătile de calcul e doar o chestiune de timp. Se va produce cândva, chiar înainte de vreme când companiile telefonice vor dispune de o infrastructură sigură, de mare viteză si totodată la preturi rezonabile, accesibile oricărui om de rând. Ideea este totusi că nu trebuie să cumpărăm programul în sine si că nu trebuie să ne folosim propriul calculator personal pentru a străbate Internetul scotocind după datele care ne interesează prin câteva mii de servicii de informare, de stiri, de relatii cu publicul, baze de date si asa mai departe. Avem posibilitatea să cumpărăm doar un serviciu care ne va furniza rezultatele unei căutări pe Net făcute de altcineva pentru noi, iar acesta este un pas în directia indicată de Lou Gerstner. Iar în acest caz, beneficiarii acestor servicii nu mai sunt mari companii de felul lui Walgreens ci simple persoane particulare, la preturi pe care acestia si le pot permite.
Se pare că viitorul devine realitate cu mult mai repede decât ne dăm noi seama...
Domnul Harrison Forbes conduce compania T&C onsulting, Inc. Poate fi contactat (în limbile engleză si româă) prin e-mail la: .