Cache-as-Catch-Can

Iosif Fettich

Nu: nu e vorba de alegeri, desi e vorba de bucurii.

E vorba de Internet, de o bucurie simplă, dar adevărată, din viata unui ISP si de legătura strînsă între aceasta, ROSE ‘96 si calmari.

(Bucuria cea mai simplă si adevărată pe care am trăit-o recent e reproductibilă si cunoscută, se cheamă pierde-si-regăseste: după ce mi-am stricat acasă bootsectorul partitiei DOS făcînd manevre gresite la instalarea noului Linux, (la trei zile după ce am refolosit temporar discheta de reco very, neavînd la repezeală alta la îndemînă...), am fost de-a dreptul fericit cînd după două după-mese-seri de lucru am putut reface corect ceea ce stricasem, ajungînd din nou tot acolo unde eram cu două zile mai devreme).

Cealaltă bucurie vine din găsirea unei solutii rezonabile la o problemă importantă: evitarea unei cantităti importante de trafic redondant pe artera principală de acces la Internet.

Asa cum oricît de mare ar fi un harddisc, e suficient numai prima săptămînă, asa se întîmplă si cu capacitatea de acces la Internet: se epuizează rapid. Solutia pe care clientii grijulii cu timpul lor o adoptă este validarea cache-ului local, în browserul cu care lucrează. Mai bun decît nimic, este totusi numai un paleativ: dacă 100 de clienti diferiti tin să vadă coperta Playboy-ului de luna următoare, atunci cel putin de o sută de ori aceasta va face drumul de la locul ei de bastină către serverul ISP-ului si de aici către clientii acestuia. Stocarea intermediară pe serverul de acces are desigur sens; dar ca să o faci, îti trebuie in strumente soft adecvate. Si exact asta este ce am găsit: un soft care rezolvă problema aceasta si care functionează frumos. (Primele teste relevă economii de trafic de 15-20%, ceea ce e semnificativ). Pachetul de care vorbesc se cheamă Squid („calmarul“ - cefalopodul cu 10 brate) si mi-a fost recomandat la ROSE ’96 - cred că este evidentă, de acum, legătura.

Impresionantă la Squid si grija pentru viitor - este posibilă constructia unei ierarhii de cache-uri, astfel că o solicitare este rezolvată de către cel mai apropiat punct din care acest lucru este posibil.

Sigur că nu toate problemele legate de trafic se rezolvă prin asta si că e încă destul de departe vremea în care oricine să se poa tă videoconferentia cu oricine oricînd - dar, oricum, e ca si cînd, în asteptarea unui pod mare peste o apă, ai descoperi o barcă, a tunci cînd pînă în acel moment n-ar exista decît o trecătoare folosibilă în perioadele secetoase.

Mai secetos decît anul trecut, ROSE ’96 a fost totusi un eveniment. Inegală si imprevizibilă, foarte interesantă si foarte plicticoasă la intervale minime de timp, manifestarea este deja consacrată si face parte din categoria celor ce „nu trebuie ratate“. E o ocazie - unică? - de a lua pulsul domeniului, de a actualiza cunostinte, de a te aduce la zi. „To catch-up", cum spun en glezii. (Apropos catch-up: treceti neapărat pe la www.manageable.com - există un „catch-up“ implementat care, după ce inventariază softurile existente pe harddisc, spune care din ele sînt deja vechi si vă si propune adresele de unde să faceti un eventual upgrade, si acesta cvasi-automat - mmm, de cînd asteptam asa ceva. . . ).

ROSE - merită, cu sigurantă, fie si numai pentru o trimitere de genul celei către Squid, pe care am primit-o oarecum în trea căt, de la Evi Nemeth (Colorado University), una din invitatele de marcă din acest an, ca răspuns la o întrebare pusă (aproape) numai într-o doară.

Dacă sau nu ROSE este ce ar putea să fie si pentru bucuresteni, este o întrebare. Fiindcă se organizează la Bucuresti, e mai degrabă ceva ce tine de ritmul cotidian. Nu se schimbă mare lucru în fluxul zilnic, spre deosebire de cei veniti din provincie, pentru care cele cîteva zile reprezintă volens-nolens un mic concediu, o ruptură clară de rutină. Si poate putin-putin timp pentru contemplatie.

Un prieten îmi povestea cîndva că totdeauna cînd se duce în delegatii, se tunde - pentru că are timpul să o facă, ceea ce nu i se întîmplă acasă. Bănuiesc că si el, ca si mine, ca si multi altii, ne vedem în postura maimuticii ce e pusă la bordul unei nave cosmice si care, desi stresată si cu senzatia că e responsabilă peste ce se întîmplă, este evident depăsită de succesiunea mereu accelerată de evenimente cărora ar trebui să le facă fată. Ritmul mereu acelerat în care ne miscăm riscă să ne răpească toate bucuriile - asa că am luat aminte la o idee prinsă în zbor, „Asociatia celor care îsi fac timp să savureze ceea ce mănîncă“. Devine naturală o întrebare pe care si-a pus-o si „Dilema" domnului Plesu, chiar dacă într-un context usor-usor diferit: MacDonalds sau ciorbă de burtă?


(C) Copyright Computer Press Agora