Mult, foarte mult timp a gîndit singur: la început, sub soare sau sub stele, apoi la lumina unui foc preschimbată mai tîrziu în lumînare si apoi într-un filament găsit după mii de încercări. Becul a devenit mai puter nic si problemele pe care trebuia să le re zolve tot mai complicate si deseori enervan te, căci nu era inteligentă ci rutină în miile de operatii.
Si-a fost cineva pe nume Babbage care a imaginat un nou fel de motor care nu de plasa pistoane si nici nu alerga pe sine. Roti avea, dar erau multe si se roteau doar din cînd în cînd pentru că, oricît de uimitor ar părea, „rîsnita“ memora cifre si calcula. Dar aceasta nu s-a aflat decît mai tîrziu cînd altii, din curiozitate si poate putin sentimentalism, au construit masina ce fu sese prea complicată pentru a fi realizată în timpul lui Babbage. Oricum era o ultimă zvîcnire a unei epoci ce începuse deja să a pună în favoarea altui zeu care se găsea atît în trăznetele capturate cu un zmeu îndrăz net si inconstient cît si muschii unei bros cute. Franklin, Galvani, Volta, nume de ma nual de gimnaziu acum prezentate sumar si superficial la începutul lectiilor într-un timp în care atomul nu mai e demult a-tomos.
Au venit vremurile gigantilor si încă vreo 20 de ani a fost tratat drept o masinărie complicată si cu toane. Masivitatea protejată de ventilatoare vuind usor si rolele de bandă lucrînd parcă singure impuneau mai mult decît performantele. Apoi a devenit mic, cît să încapă pe coltul unui birou. Îl puteai muta usor si stînd pe scaun îl priveai de sus în jos si dacă se bloca îi mai trăgeai un sut. Cînd te jucai cu el în schimb, era bine. Totusi ceva s-a schimbat în balantă: cantitatea de informatie prelucrabilă acum a produs si o deosebire de calitate. Nu nu mai că se pot face mult mai multe, ci si altceva. Proiectul genomului uman prin care codul genetic va fi cartografiat complet nu a fost posibil înainte de era calculatoarelor, însă consecintele nu vor fi informatice cît genetice, sociologice si morale. Poate că ar fi trebuit să le scriu în ordine inversă. Discriminarea genetică prin care unei persoane i se refuză asigurarea sau serviciul din cauza unei predispozitii genetice spre anumite afectiuni este deja întîlnită în SUA. Vreti să vă dati copilul la colegiu si vi se cere fisa lui ADN, după care cererea este politicos refuzată pentru că aptitudinile intelectuale înnăscute nu sînt suficiente si universitatea nu vrea să-si cheltuiască fondurile decît pe studenti de 9 si 10. Acum e încă o predictie sumbră, dar în 20 de ani?
O interesantă extrapolare (anticipare?) a relatiei om-calculator am întîlnit-o în „Pythia“ de Cristian Tudor Popescu, poves tire al cărei erou principal, un tînăr geniu informatic, trece sufleteste de partea unui supercalculator mondial devenit, prin ha zard, constient. Cît de mult am început noi însine să fim modelati de schimbările aduse de calculator?
Dar nu despre aceasta voiam să vă scriu, căci la întrebările de mai sus nu stiu să răs pund. Mi-ar plăcea să povestesc despre cîtiva oameni care, desi prinsi în lumea calculatorului datorită profesiunii, au reusit să îi evite cliseele si să îi transceandă limitările. În noiembrie ‘94, cercetătorul Leonard Al deman a găsit o rezolvare alternativă a pro blemei comis-voiajorului (găsirea celui mai scurt drum prin mai multe orase care să nu omită, dar să nici nu treacă de două ori prin tr-unul) printr-o schimbare a registrului demnă de admiratie: singura metodă de re zolvare existentă astăzi si totodată cea mai putin eficientă, de generare a tuturor drumurilor posibile si de comparare a lungimi lor lor, este realizată prin genetică si chimie: orasele si drumurile au fost reprezentate prin secvente ADN, amestecate apoi într-o solutie în care toate combinatiile posibile au loc simultan (ce fantastic calculator paralel!). La sfîrsit, moleculele sînt separate du pă masă căci, nu-i asa, drumurile mai lungi corespund unor molecule pe măsură si apoi sînt analizate pentru decodarea drumului optim ascuns în ordinea secventelor. Am fost fascinat de capacitatea lui Aldeman de a iesi din granitele căutării unui algoritm mai bun sau ...
Sau: am citit de curînd că o serie de ata curi reusite împotriva unor criptări conside rate rezonabile ca sigurantă a fost dusă la capăt, nu prin construirea unui calculator mai rapid sau mai specializat, ci prin compararea iesirii cipului de criptare în prezenta sau absenta unei iradieri externe care afecta functionarea structurii interne, dezvă luind-o astfel. Bineînteles, rezultatele au fost subiectelor unor calcule intense de cript analiză diferentială, însă tentativa a reusit prin introducerea unui factor extern aspectului matematic propriu-zis.
Sau: în PC Report-ul din februarie ‘96 am găsit un articol pe care a trebuit să-l citesc de cîteva ori pînă să-l înteleg: calculatorul cuantic, straniul concept apărut parcă din colectia Nemira. Ati auzit pînă acum de dublul aspect, corpuscular si ondulatoriu, al unui calculator? Pornind de la cunoscutul experiment de interferentă despre care cu totii am învătat în liceu (sursa punctiformă, cele două fante apropiate, franjele, vă amintiti?), de data aceasta cu electroni, interpretarea ondulatorie aduce conceptul universurilor multiple în care fiecare parti culă străbate cîte o fantă. Figura finală de interferentă apare ca suprapunere a tutu ror universurilor paralele determinate de stările cuantice ale electronilor. Bazele teoretice ale unui procesor utilizînd stările cuantice multiple au fost puse în 1985 de David Deutsch. Cu un algoritm adaptat, s-ar putea efectua simultan un număr imens de calcule atîta vreme cît nu interesează de cît rezultatul final nu si ramurile fiecărei căi.
„Coincidenta" face ca fiecare din ideile de mai sus să fie aplicabile, cu succes, în criptanaliza militară. Să fie relevant aspectul aici, oare? Căci nu tresele aduc ideile novatoare...
Leonard Aldeman, David Deutsch, Peter Schor. Nu uitati numele lor. Peste cîteva decenii, vor fi si ele în manualul de istorie a calculatoarelor, poate la începutul unor noi capitole...
Răzvan Peteanu este inginer la Radiotel Timisoara. Îl puteti contacta prin e-mail la: