Interactiunea dintre tehnologie si educatie poate fi abordată din mai multe unghiuri: politică educatională, implementare în clasă, instrumente educationale, sisteme de învătămînt deschise si de la distantă, campusuri virtuale, resurse, educatia educatori lor, programe de cercetare, relatia dintre educatie si tehnologiile industriale si lista încă ar mai putea continua.
De cele mai multe ori, abordarea lor separată conduce la concluzii partiale si nu de putine ori gresite. Abordarea lor globală si eficientă poate fi făcută doar prin participarea specialistilor cu expertiză în toate aceste domenii. Si poate că aici, mai mult decît în altă parte, este adevărat că "mintea este ca o parasută; nu functionează decît dacă e deschisă". Deschisă la posibilitatea de a schimba practicile educationale si tehnologiile, deschisă la posibilitatea de a lua azi hotărîri pentru educatia de mîine.
Politica educatională priveste hotărîrile care trebuie luate si cît de mult pot fi ele amînate, priveste implementarea strategiilor, alegerea tehnologiilor (de bună seamă cele deschise si nu cele proprietare), realizarea unor studii de caz privind impl ementarea schimbării.
Implementarea în clasă abordează problema predării aptitudinilor necesare pentru integrarea noilor tehnologii în procesul de predare; priveste de asemenea actualizarea acestora pe măsura evolutiei lor, găsirea solutiilor de compromis în cazul scolilor su b-dotate material, raportarea obiectivelor la standardele mondiale, stabilirea criteriilor de performantă si nu în ultimul rînd – ba poate chiar în primul – conectarea la Internet.
Problema instrumentelor educationale este veche de cînd lumea. Atîta doar că instrumentele se mai schimbă. Vorbim acum de tehnologii multimedia, de interoperabilitate software, de econometria, beneficiile si viitorul aplicatiilor multimedia. Tot aici sîn t abordate problemele noilor instrumente si procese cum ar fi cele dezvoltate utilizînd Java ca mediu de programare.
Scurtul studiu care urmează este structurat pe trei sectiuni:
Prima sectiune prezintă cîteva argumente în favoarea considerării tehnologiei nu ca obiect de studiu (curiculum) ci ca un nou mediu educational, adecvat atît cîmpurilor educationale tehnice cît si celor mai putin tehnice. Această sectiune scoate în rel ief necesitatea implemetării si studierii eficientei unui mediu educational virtual (MEV), aducînd ca argument că studiul într-un asemenea mediu trebuie să preceadă munca într-un asemenea mediu.
Cea de a doua sectiune ia în considerare necesitatea si posibilitatea de a construi un întreg mediu educational în jurul tehnologiilor de comunicatie. Studiul relevă că învătarea la distantă (în sens clasic) se realizează prin izolarea studentului, o ed ucatie eficientă putîndu-se realiza numai într-un mediu educational virtual, cu alte cuvinte un campus virtual. Sînt prezentate foarte pe scurt aspectele umane, educationale si tehnice asociate cu MEV. Interfetele multimedia sînt văzute ca elemente chei e care trebuie să functioneze ca porti de intrare principale în scolile sau universitătile virtuale. Într-o perspectivă educatională, studiul identifică probleme la trei nivele: învătarea în sens restrîns, învătarea si organizarea educatiei precum si coo rdonarea învătări si educatiei.
A treia sectiune este o scurtă trecere în revistă a elementelor unui MEV construit la nivelul învătămîntului superior: cursuri hipermedia, laboratoare virtuale construite în jurul apleturilor Java si a instrumentelor virtuale.
Este deja un loc comun afirmatia că tehnologia a produs schimbări dramatice în educatie, cultură, comunicatie si economie. Ca rezultat, găsirea, transmiterea si consumul de informatie în formă digitală a devenit o functie critică în societatea umană si a influentat puternic relatiile sociale.
Reforma educatiei în tările avansate economic a adus cu sine operarea cu concepte noi, cum ar fi laboratoare virtuale, educatie deschisă si la distantă, biblioteci virtuale sau media center. În acelasi timp au fost experimentate noi structuri organizator ice, noi modalităti de management si noi căi de a utiliza tehnologia.
Implementarea noilor tehnologii de comunicatie în educatie a dezvăluit însă si o serie de probleme care nu a fost abordat de o manieră globală si sistematică, astfel încît o serie de întrebări se află încă în căutarea unui răspuns global si nu partial: C e perspectivă trebuie asumată în abordarea corectă atît a problemelor tehnice cît si a celor ne-tehnice de o manieră coerentă? Cum poate fi implementat un mediu educational virtual? Care este viitorul unui asemenea mediu?
Aspectele umane. Pornind de la premisa că un întreg mediu educational poate fi construit în jurul tehnologiilor de comunicatie, apare ca evident că studentul (sau elevul) va avea ca mediu de lucru reteaua. Interfetele multimedia vor fi prin urmare fereas tra principală spre universitate/ scoală/ laborator si va trebui, prin urmare, să fie cît mai prietenoasă posibil, tinînd cont de diversitatea profilurilor celor ce participă la proces. Materialele de învătat (cursuri, suporturi de curs, etc.) sînt docum ente hipermedia accesibile prin retea. Reteaua este mediul pentru distribuirea temelor, returnarea lucrărilor corectate, comunicarea cu lectorii sau cu studentii. Produsele software utilizate pot fi de genul e-mail sau alte medii de comunicatie mai elab orate.
Studentii vor avea acces în laboratoare virtuale, biblioteci, aule virtuale si chiar cafenele virtuale pentru a înlătura sentimentul de izolare. Periodic, mediul educational virtual va trebui să facă loc contactului real, fată în fată, dar majoritatea p rocesului educational se poate desfăsura fără constrîngeri de timp si spatiu, studentii (cursantii) putînd în acest timp să beneficieze de un orar flexibil, ceea ce le permite desfăsurarea si a altor activităti (să zicem un loc de muncă).
Aspecte educationale. Procesul de învătare într-un MEV poate fi abordat la trei nivele:
Relativ la punctul (a), comunicarea mediată de computer determină cantitatea si calitatea schimbului de informatie. Problemele care trebuie abordate aici vizează supraîncărcarea cursantului cu informatie, specificitatea noilor forme de interactiune (î n învătarea individuală si colectivă) dintre cursant si materialul de învătat accesat prin retea. Ca toate procesele de învătare, procesele desfăsurate într-un MEV necesită anumite aptitudini (tehnice, comunicative si sociale), ceea ce înseamnă că noul m ediu on-line trebui să ofere posibilitatea dobîndirii lor.
O altă problemă constă în depăsirea sentimentului de izolare generat de învătarea la distantă clasică, în care cursantul interactionează doar cu modulele educationale. MEV rezolvă această problemă oferind echivalentul virtual al unui campus: săli de c lasă, biblioteci, administratie sau zone virtuale pentru rezolvarea problemelor sociale. O parte din aceste probleme sînt rezolvate la nivelul (b).
Legat de acest nivel, solutiile potrivite la învătarea individuală par a fi găsite în flexibilitatea secventelor (pasilor) educationale. Singura problemă pare aici a fi doar organizarea tuturor lectiilor (cursurilor) si testelor în jurul unui set de obi ective cuantificabile, măsurabile.
Privitor la punctul (c), noua directie pare a fi legată de o mai flexibilă coordonare a tuturor activitătilor unui cursant. Un bun sistem de management al secventelor educative va permite cursantilor să studieze acasă sau la locul de muncă depăsind astfe l problemele legate de constrîngerile spatiale (navetă, cazare, etc.).
Aspecte tehnice. Cu privire la punctul (a), problemele sînt legate de realizarea unor suporturi de curs si cursuri care să beneficieze de formele de interactiune avansate: documente multimedia, documente hipermedia, laboratoare virtuale.
Cu privire la punctul (b), noile medii si materiale de studiu trebuie să depăsească modul pasiv de receptare de către cursant, trebuie să fie deschise explorării realizate de cursant care va trebui să poată interactiona cu informatia. Procesul de produce re a unui astfel de modul de învătarea trebuie să fie transparent pentru cursanti, instrumentele de editare (producere) trebuie să fie disponibile.
În privinta organizării învătării, problemele par a fi aproape în exclusivitate legate de performantele tehnologiilor de comunicatie.
Devine din ce în ce mai evident că instructorul este elementul central al procesului educational, chiar si în cazul în care acesta se desfăsoară asincron. Rezultă de aici că majoritate cursurilor trebuie să beneficieze de comunicarea frecventă între i nstructor si cursanti via e-mail, grupuri de discutii sau alte tehnologii mai elaborate.
Pe baza ideii că MEV trebuie să furnizeze un mediu educational complet, bazat pe retea, să combine mediul academic fizic real cu mediile creative bazate pe Internet si intranet, atentia cercetătorilor s-a îndreptat către mediile colaborative MOO (MUD O bject Oriented), dezvoltate initial de producătorii de jocuri interactive. Motivele sînt legate de faptul că mediile interactive suportă potential sute de conexiuni concurente, ca poate reprezenta o sursă de unelte si obiecte programabile si că oferă sa tisfactia interactivitătii în grup. S-a ajuns astfel la concluzia că un MEV trebuie să fie populat cu obiecte programabile care oferă posibilitatea de a construi în cooperare experimente, procese dinamice si care să răspundă unui input din partea cursa ntilor. Ceea se urmăreste este realizarea unei interfete grafice care în viitor să poată beneficia si de suport pentru voce.
Elementele unui MEV, necesare procesului educational la nivel universitar, ar putea fi clasificate în cinci grupuri.
Administratie. La modul ideal aceasta ar trebui să permită realizarea sarcinilor de înscriere, evidentă, verificare preliminară, plata taxelor si notificare studentilor, precum si extragerea informatilor (rapoartelor) necesare administrării (informatii demografice, financiare, de performantă, etc.). Interfata ar trebui să permită accesarea informatiilor privitoare la cursuri, conferinte sau evenimente.
Sala profesorilor. Aceasta trebuie să ofere instructorilor uneltele de dezvoltarea necesare producerii cursurilor, un sistem de management al cursurilor (notare, evaluarea progresului cursantilor), acces la resursele din retea (inclusiv Web) si posibilităti de desfăsurare a activitătii de cercetare.
Sala de curs. Această zonă din MEV trebuie să ofere accesul la modulele de studiu (cursurile interactive hipermedia), la laboratoarele virtuale, seminarele virtuale si testele on-line.
Biblioteca virtuală. Interfata spre acest spatiu trebuie să permită accesul la resursele multimedia, motoarele de căutare, colectiile speciale, bazele de date, indexuri, s.a.m.d.
Si în sfîrsit, amfiteatrul, spatiu virtual pentru activitătile gen evenimente on-line si chat rooms.
Dacă acum trei-patru ani m-ar fi întrebat cineva ce părere am despre noile tehnologii educationale, foarte probabil că m-as fi lansat într-o pledoarie care n-ar mai fi lăsat nici cel mai mic spatiu îndoielii. Încercînd apoi implementarea în clasă, am în tîmpinat primele probleme: caracterul discontinuu al majoritătii elementelor de informatie, tendinta de a vedea noile tehnologii ca singurele păstrătoare a tot ceea ce elevii trebui să învete, necesitatea adaptării lingvistice a produselor, diversitatea si viteza cu care se uzează moral asa numitele tehnologii noi sau nevoia unor aptitudini noi pentru utilizarea lor, pentru a numi doar cîteva. Evident că dezvoltarea tehnologiilor educationale a continuat fără nici o corelare cu rezolvarea problemelor mentionate anterior. În rîndurile anterioare, m-am referit la mediile educationale virtuale (MEV) fără a mă opri asupra implicatiilor, trecînd cu vederea că uneori aceste tehnologii creează mai mult probleme decît rezolvă. Si poate că ar merita o discut ie referitoare la însusi motorul acestor schimbări.
Domnul Dumitru Rădoiu este lector la Universitatea Petru Maior din Târgu-Mures si poate fi contactat prin e-mail la [email protected].