A devenit o obisnuintă ca orice lucru nou, despre care nu se stie încă prea mult, să se cheme „frontieră“. Un astfel de exemplu este si Net-ul, cu toate că există de vreo douăzeci de ani – o bucată de vreme remarcabilă, judecând după măsurile umane. Publ icul larg l-a descoperit abia în ultimii doi sau trei ani. Asa ceva se poate întâmpla doar în lumea calculatoarelor: se îmbătrânesti, să întineresti, iarăsi să îmbătrânesti…
Fenomenul interesant este că la începuturile sale a fost cu mult mai putin complicat decât este acum. Astăzi, siturile noi care se adaugă zilnic Autostrăzii Informationale se numără cu sutele, si se estimează că acesta este doar începutul. O incursiune în domeniul grupurilor de stiri va arăta circa 20.000 de news groups, iar asta este poate reprezenta doar o mică parte din cifra adevărată.
Dacă la începuturi Internetul era explorat de universitătile din lumea întreagă si de guvernul SUA, astăzi orice Joe cu un calculator, cu o linie telefonică si un modem poate să aibă acces si să schim be mesaje cu oricine are o dotare similară, oriunde pe glob. Mai mult chiar: desi calitatea încă lasă de dorit, se poate conversa prin Internet de-a lungul si de-a latul Pământului plătind doar un abonament lunar, spre disperarea lui „Ma Bell“, care pent ru o convorbire telefonică te taxează cu minutul. Si dacă o conversatie nu e de-ajuns, cei care nu se sinchisesc de calitatea slabă a imaginii pot să facă video-conferinte pe Net. Desigur, Ma Bell nu este singura nefericită. US Post Office si serviciile postale din lumea întreagă au o multime de reprosuri de adus Internetului. Unei scrisori trimise prin Net îi ajung câteva secunde ca să ajungă la destinatie si este destul de ieftină, luând în calcul viteza si distanta.
Cu toate că la douăzeci de ani Netul este o entitate destul de matură, când vine vorba de a fi supus legiferării este considerat doar un copil. Pentru multi utilizatori asta nu-i un lucru chiar atât de rău, la urma urmei. Internetul este ca o cale liber ă. În pofida dorintei noastre de a-i păstra libertatea în spirit si legislatie, realitatea poate să ne contrazică. În cei câtiva ani care au trecut de când a fost deschis publicului, în Internet s-au întâmplat o serie de fenomene care par să exprime nev oia existentei unei structuri legale.
Nu voi aborda aici problema decentei pe Net, pentru că deja a fost dezbătută destul. Voi mentiona doar, desi în Statele Unite avem o legislatie în această privintă, nu sunt încredintat că vreo lege poate să oprească un anume comportament în Ciberspatiu. Nu-mi dau seama câtă eficacitate pot avea legile americane, când Internetul este o lume în sine, trecând peste granitele nationale, care are o infrastructură ce acoperă toate fusele orare si toate barierele politice si geografice. În plus, nu are nici ad- ministratie si nici politie. Mie, cel putin, îmi pare că până când întreaga lume nu va deveni un „sat global“ numit Terra, cu un singur organ administrativ, o singură limbă si nici o frontieră, nu prea se poate face nimic în acest domeniu, chiar dacă unii birocrati de la Washington cred altceva.
Fără îndoială, anumite legi au fost aplicate în această tară, iar unele situri considerate pornografice au fost închise. Dar este la fel de adevărat că, asa cum locuitorii din Apalasi s-au ocupat ani întregi cu distilarea alcoolului în ciuda interdic tiei legale, aceste situri vor reapare, atâta vreme cât cei ce le-au construit nu vor fi trimisi după gratii. Altele noi apar în întreaga lume si diferenta este că banii se fac acum în Hong Kong si nu în SUA… Cu totii am citit despre hackeri care au ajuns la puscărie pentru că au spart calculatoarele guvernului prin Internet si au reusit să acceseze informatii secrete. Partea interesantă este că atunci când s-a întâmplat prima oară, Guvernul n-a putut decât să-i bată pe umăr si să le dea drumul, fiindcă nu existau o legislatie care să trateze asemenea probleme. În afară de o sperietură, „dacă vă mai prindem, v-arătăm noi vouă“, nimic serios nu li se putea întâmpla în acele vremuri. Imediat după incident, Congr esul a făcut ore suplimentare iar următorul băiat care si-a încercat puterile cu calculatoarele guvernului a fost trimis la răcoare pentru câtiva ani. Acum există o legislatie care să trateze acest fel de delicte comise prin liniile telefonice, chiar s i dincolo de granitele statale. Ele sunt considerate „crime federale“ si sunt sever pedepsite.
Astăzi Internetul atrage tot mai multe firme comerciale si sunt câteva companii care fac un ban frumos vânzând pe Net. Ei proiectează pagini pentru clienti, găzduiesc situri si asa mai departe. Când sunt atât de multi oameni care fac atât de multi bani pe Internet (se estimează actualmente câteva miliarde de dolari), domeniul juridic are si el de câstigat câte ceva. Cu atât de multă activitate, evident, apar conflicte si cu sigurantă, mai devreme sau mai târziu se vor găsi câtiva avocati isteti care s ă vrea „să ajute pe oricine a fost păgubit să-si recupereze toate pierderile“…
Lăsând gluma la o parte, noua lume a Internetului a generat o nouă clasă de probleme si a readus în actualitate altele mai vechi. Si toate se cer acum rezolvate.
În Statele Unite, cele mai multe firme au o asa-numită „clauză de non-concurentă“ (noncompete clause). Este vorba despre un mecanism prin care companiile se protejează împotriva pierderii pozitiei pe piată în situatia în care pierd angajati în favoarea concurentilor. Modul în care functionează acest sistem este foarte simplu. Orice nou angajat consimte sub semnătură să respecte o pre vedere care stipulează că odată ce contractul său de angajare se încetează din orice fel de motiv, angajatul nu va lucra pentru o firmă concurentă într-o anumită zonă geografică, un anumit număr de ani. Pentru ca această clauză să aibă efectele scon tate, conditiile impuse trebuie să fie rezonabile. Chiar si asa însă, clauzele de non-concurentă sunt destul de greu de impus si de controlat. Iată un exemplu.
Una dintre cele mai mari companii distribuitoare de echipamente de calcul din Internet, NECX, a actionat în justitie pe unul dintre fostii ei directori pentru a-l împiedica să lucreze pentru o firmă concurentă, Internet Shopping Network, Inc. În acest c az juridic, NECX a creat un precedent, învinuindu-l pe fostul său angajat că a adus „vitrinei on-line“ a concurentului îmbunătătiri copiate după designul sitului NECX. În Internet modul de prezentare este foarte important, deoarece publicul te percepe în functie de modul grafic în care te prezinti. Imaginea de pe ecran este foarte importantă în câstigarea încrederii consumatorului. Imaginea este singurul argument pe care poti să-l utilizezi pentru a-l convinge pe potentialul cumpărător să te prefere în fata concurentei. Chiar dacă mărfurile sau serviciile sunt aceleasi, nu există nici o cale – alta decât cota vânzărilor efective – care să probeze că imaginea cu care te prezinti a transmis mesajul pe care l-ai dorit. Directorul de la NECX si-a părăsit s lujba pentru una mai bună la Internet Shopping Network, unde a devenit presedinte si director executiv (CEO). Nu întâmplător, la putin timp după instalarea sa în noua functie, Internet Shopping Network si-a cosmetizat fată dinspre Net cu două trăsături despre care NECX pretindea că au fost furate din designul sitului său. Pentru un ochi ne antrenat păreau nesemnificative, dar ele au dat lui NECX un avantaj clar fată de alte retele de distributie. Un juriu federal a emis o hotărâre prin care i se inte rzicea directorului să lucreze pentru noua sa companie timp de un an, timp în care NECX avea timp să facă îmbunătătiri care prin care să-si mentină avantajul.
Într-un caz asemănător, o companie a actionat în justitie 14 companii despre care pretindea că i-au violat patentele privitoare la tranzactionarea on-line a plătilor. Si nu este cu sigurantă ultima bătălie legală privitoare la Net. Unul dintre domeniile cele mai vulnerabile este cea a copyright-ului, în care am, din nefericire, o experientă personală. Copyright-ul este o problemă foarte delicată. Cu câtiva ani în urmă era foarte greu să multiplici o carte si să o distribui la scară planetară. Acum, îna rmat cu un scaner si un procesor de text, orice material poate fi reprodus si afisat pe Net foarte repede si fără mari investitii. Se crede că dacă nu există un interes financiar în procesul distribuirii si dacă autorul este mentionat, oricine poate be neficia de copii ale materialului distribuit. Adevărul este însă că autorul este încă detinătorul exclusiv al drepturilor asupra creatiei sale si doar el poate decide dacă aceasta poate fi distribuită sau vândută în mod liber.
Într-o zi, am citit un mesaj apartinând unui grup din Internet. Un cititor se oferea să trimită tuturor celor interesati, care-i furnizau un număr de fax, câte un capitol din cartea unui autor străin. Autorul respectiv avea mare căutare printre membri i respectivului grup de discutii. Nu am apreciat actiune, pentru că era o încălcare flagrantă a drepturilor de autor, asa că am postat un mesaj de protest. Am încercat să le explic membrilor grupului că încalcă legea, furând o proprietate intelectu ală. În spiritul decentei si mai ales datorită faptului că nu vreau să-mi ofensez audienta cu detalii picante, nu voi reproduce aici răspunsurile pe care le-am primit, dar vă rog să mă credeti că erau foarte „interesante“. Sustinătorii distributiei în m asă a unui material sub copyright îsi justificau actiunea prin faptul că nimeni nu câstiga nici un ban de pe urma actiunii, deci era legal să publice articolele. Autorul ar fi trebuit să fie fericit pentru că era apreciat si i se făcea publicitate grat uită. Plus că tara în care locuia autorul nu avea nici un fel de lege a drepturilor de autor. Dacă tara respectivă a încălcat reglementările internationale în privinta copyright-ului, atunci publicul ar fi avut, evident, dreptate să o acuze.
Am fost atât de dezgustat încât l-am sunat eu însumi pe autor peste ocean (nu-l cunosteam pe om, dar am sunat la serviciul de informatii din tara respectivă si i-am aflat numărul). Bineînteles că l-am sculat din somn si, la început nu stia despre ce-i vorba. „Ce naiba l-a apucat pe ăsta să mă sune la ora asta?“, si-o fi zis în gând. Si-a revenit însă repede si mi-a spus că este măgulit de actiunea mea si de faptul că opera sa este atât de apreciată. Desigur, i-ar fi plăcut să fie plătit pentru ea, d ar „lucrurile bune nu se întâmplă decât în visele frumoase…„. Nu-i de mirare că suntem atât de grijulii cu exportul oricărui software în afara Statelor Unite…
Asa cum se întâmplă întotdeauna în viată, când cauti un lucru anume, niciodată nu-l găsesti. Dar mai târziu, când nici nu-ti mai aduci aminte de el, răsare dintr-o dată ca din pământ. Câteva luni după incident, Information Week a publicat un cover story despre drepturile de autor în Internet. Ca de obicei, când ceva sau cineva îmi dă dreptate, simt un ciudat sentiment de satisfactie. Mi-as dori să pot publica acele articole în acel grup de discutii astfel ca toti să le poată citi. Autorii încercau să pr elungească domeniul drepturilor de autor si în Internet. Spre marea mea surpriză (jur că n-am discutat cu nici unul dintre autori), argumentatia lor părea să se bazeze pe citate din conversatia mea cu grupul de discutii amintit. Cititorii erau asigurati că, în ciuda miturilor relative la Internet, proprietatea intelectuală este încă protejată si, indiferent dacă sunt sau nu sunt implicate considerente financiare, nimeni nu are dreptul de a reproduce si distribui pe Net materiale care nu-i apartin.
Astăzi, legea copyright-ului este efectivă, iar proprietatea intelectuală este protejată în egală măsură pe Net ca si în lumea reală. Cu toate că va fi destul de greu de impus pe Internet, datorită naturii sale speciale, se poate deja constitui un caz ju ridic din încălcarea drepturilor de autor pe Net, iar acuzatii nu vor avea zile bune cu legea. Pe Net sunt posibile o multime de lucruri care nu sunt posibile în lumea materială a tipăriturilor, dar legea trebuie să continue să impună regulile după care utilizatorii acestuia pot să descarce si să distribuie materiale care nu le apartin. De pildă, nu poti lua materiale de pe un sit si să le publici într-altul. Chiar dacă se mai practică, nu este legal.
Era grozav pe vremea când Web-ul nu era păzit de legi din afară, ci îsi făcea singur legile. Însă în acele vremuri comunitatea virtuală era mică si nesofisticată. Adevărul este că această comunitate cunoaste acum o crestere explozivă si, cu atâtia membrii, a devenit extrem de dificil să se auto-controleze. Nu mă întrebati de ce, nu am un răspuns, sunt doar un om ca toti ceilalti. Cert este că avocatii lumii au acum un nou motiv pentru a trăi – si poate chiar pentru a face averi – chiar dacă tortura a fost abolită iar injuriile personale nu mai sunt ce-au fost…
Nu-mi vine să cred că spun asta, dar se pare că pe vremea când Net-ul era în grija guvernului viata era mai simplă, mai lipsită de griji si mult mai amuzantă decât azi, când bratul lung al Legii si ochiul vesnic treaz a lui Big Brother sunt mereu în spatele nostru.
Domnul Harrison Forbes conduce compania T&C onsulting, Inc. Poate fi contactat (în englezeste sau româneste) prin e-mail la: .