CeBit 97

Pentru lumea calculatoarelor și comunicațiilor,
cel mai important eveniment de primăvară este CeBit 97 de la Hanovra.
În fiecare an sunt prezente aici firmele importante
și sunt prezentate echipamente și tehnologii
care influențează semnificativ evoluția domeniului în anul în curs.

Joi, 13 martie, organizatorii au deschis cel mai mare târg european de specialitate, care a durat până la 19 martie. An de an prezența firmelor este mai numeroasă, anul acesta fiind peste 6800 expozanți din 65 de țări. Târgul este de specialitate, partea de electrocasnică a domeniului fiind mutată la o dată separată la CeBit Home. Cu toate acestea Hanovra face față din ce în ce mai greu asaltului vizitatorilor. Parcările sunt supraaglomerate și accesul este dificil. Construcțiile noi pentru a face față cererilor sunt prevăzute să fie terminate pentru anul 2000. Colegii noștri au rezistat cu succes la dificultăți și s-au întors cu materiale interesante. Semnalăm acum câteva aspecte interesante, urmând să revenim în numărul viitor cu detalii despre prezențele semnificative.

Tehnologiile de birotică sunt din ce în ce mai importante, datorită restructurării economiei și apariției de nenumărate firme mici. Pentru piața SOHO (Small Office / Home Office) firmele oferă echipamente multifuncționale. HP a prezentat OfficeJetLX, care este atât imprimantă cu jet cât și scanner, fax sau copiator. Canon a prezentat echipamentul fax B360 care datorită softului MultiPASS 1000 poate fi folosit ca fax, imprimantă sau scanner. Spectaculoase sunt soluțiile DTVC (Desktop Video Conferencing) oferite de multe firme, și care sunt agreate deoarece îmbunătățesc conlucrarea și reduc necesitatea deplasărilor pentru angajați. Firma Creative Labs a prezentat linia de produse ShareVision, Sony a demonstrat soluția pentru video-conferințe Trinicom 5000 la trei posturi iar BT (British Telecom) toată gama de produse, de la video-telefoane ISDN la PC Videophone sau sisteme VC6000. Pe măsură ce firmele marcante adoptă soluții standard (H.320, H323 și T.120) și posibilitățile de comunicații de bandă largă se materializează, video-conferințele vor deveni uzuale. Nu putem să nu amintim și soluția Intel ProShare, sau aplicația IBM Screencall care lucrează eficient pe echipamentele BT Videophone. Produse PCTV și WebTV au fost prezentate printre alții de Acer sau Philips. Revenind la banda de transfer și aici lupta strânsă între tehnologii și firme este evidentă. Soluțiile ISDN sunt obișnuite deja dar modemurile de 56k, ADSL tehnologiile de comunicații prin satelit și radio oferă ultimele noutăți. La modemurile de 56k US Robotics își urmează o cale proprie și a fost o discreție totală privind achiziția firmei de către 3Com prevăzută pentru această vară. Majoritatea firmelor mari ca Cisco, Compaq, IBM, Intel, Motorola sau Microcom au aderat la soluțiile compatibile între ele, K56Plus și V.flex.2 oferite de Rockwell respectiv de Lucent. Pentru modemurile de cablu Bay Networks a prezentat soluția pachet DataReady care include un hub /ruter, modemul de cablu, soft de server și de administrare precum și accesoriile necesare instalării. Ericsson a demonstrat soluție de transfer de date la 64kbps în rețele GSM, bazat pe mai multe apeluri simultane, prin care se pot obține canale de viteză mare . Soluțiile GSM uzuale lucrau doar la 9,6kbps pentru date. Un anunț important pentru viitor este cel făcut de Intel și SES care din care am putut afla de noua firmă pentru comunicații de date prin satelit ESM ( European Satelite Multimedia Services ) care va oferi serviciul Astra-Net din această toamnă. Va fi astfel posibilă recepționarea paginilor Web la 6Mbps iar cale în sus se va asigura prin linie telefonică. Antena mică parabolică de recepție și cartela PCI de interfață vor avea un preț în jur de 200$.

În domeniul procesoarelor dezvoltările remarcabile au avut loc la UC și procesoarele grafice. Intel, prin procesoarele Pentium MMX și Pentium II (Pentium Pro cu MMX) domină autoritar piața de UC. După afirmațiile lui Andy Grove, președintele Intel, firma vede două segmente diferite de piață pentru cele două procesoare care vor coexista. Soluțiile Pentium (evident cu MMX) vor fi pentru acasă și cele Pentium II pentru servere. Introducerea setului de 57 instrucțiuni MMX influențează piața cartelelor grafice 3D fiind posibile soluții mai puțin pretențiose pentru 3D prin soft. Interesant de semnalat este apariția setului MMX la procesoarele MIPS de la firma LSI Logic. Procesoarele MIPS au apărut pe scară largă în Sony Play Station și Nintendo 64. La discurile video digitale DVD setul MMX este de asemenea utilizat pentru optimizarea redării video MPEG1, de exemplu. La noi firma Salient a oferit pentru prima dată sisteme cu MMX, dar aceste sisteme sunt acum oferta normală din partea marii majorități a furnizorilor. Nu putem să nu semnalăm o cartelă grafică interesantă, cea a firmei Trident. Cartela Trident 3Dimage 985 oferă accelerare 3D, redare DVD și ieșire TV. Cartela are un cache de 1MB și tehnologia 20 CADE 3D permite performanța de 1,2M poligoane pe secundă, cu un ordin de mărime peste performanțele cartelelor 3D ale concurenței. Există și suport harvare pentru compresii MPEG 1 și MPEG 2, redare DVD la 30 cadre / secundă și sunet de ambient AC-3.

În cuda reținerilor manifestate de studiourile cinematografice, tehnologiile DVD apar cu succes și în Europa. Firme ca Matsushita sau Toshiba oferă deja produse și Philips va lansa produsele proprii în toamnă. Se pare că tehnologia va avea un succes mai mare de Crăciun 97.

La software, aparent lupta este între Sun și Microsoft, cel puțin în ceea ce privește succesul sau insuccesul soluțiilor bazate pe Java. Pentru pasionații paginilor de Web este poate interesantă soluția firmei Random Noise, care a prezentat versiunea Mac pentru produsul Coda. Cu acest produs există posibilitatea de lucru în stil Quark Xpress și controale drag-and-drop pentru animații. Produsul este realizat în Java, semnal că aplicațiile realizate se răspândesc.

Microsoft s-a prezentat așa cum era de așteptat cu Office'97, dar și cu Office pentru Apple Macintosh 4.2.1. Nu a lipsit nici BackOffice și nici uneltele de dezvoltare (Visual Basic 5.0, Visual C++ 5.0, Visual J++ 1.0, Visual InterDev 1.0, Visual FoxPro 5.0, Visual SourceSafe 5.0, Visual Studio 97). Produsele Microsoft pentru Internet și Windows au fost prezente la multe standuri. Cu toate rezervele exprimate de Microsoft față de NC (Network Computer), încă din octombrie anul trecut Intel și Microsoft au elaborat specificațiile pentru NetPC. Acesta va include față NC tradițional și o unitate harddisk pentru memorarea locală a informațiilor de pe WEB. Microsoft a prezentat cu succes soluțiile soft de server WindowsNT și ultimele actualizări dela Explorer 4.0.

Firma canadiană Corel a reapărut în Europa cu intenția de a se apropia și mai mult de beneficiarii din Europa. Corel a prezentat VideoNC, un echipament standard client simplu care va rula mașina virtuală Java pe un procesor Motorola MPC 821 PowerPC. Sistemul are 16 MB memorie și se conectează la Internet printr-un modem incorporat V.43 sau prin interfața Ethernet de 10 Mbps. Pe VideoNC vom putea lucra cu CorelOffice pentru Java și cu o serie nouă de aplicații Corel scrise în totalitate în Java. Noul sediu european Corel va fi probabil la Londra sau Amsterdam, dar vor exista oserie de birouri regionale în Europa. Prezența Corel este notabilă deoarece firma a dipărut din Europa după vânzarea de către Novell a produsului WordPerfect.

Evident că marile firme, în frunte cu IBM, Compaq, Sun, HP, Oracle sau SAP R/3 au fost toate prezente la acest mega-show. Este însă regretabilă pentru noi absența firmelor din România.


BYTE România - martie 1997


(C) Copyright Computer Press Agora