Primul lucru pe care l-a facut când bataile în usa l-au trezit, a fost sa-si caute ceasul si sa vada ce ora e. Daca s-ar fi întâmplat în anii '30, Ivan Ivanovici ar fi fost speriat de moarte sa auda batai în usa la acea ora din noapte. În 1959 lucrurile stateau totusi altfel, Stalin murise de câtiva ani iar lui Hrusciov nu-i placea sa scoale oamenii în toiul noptii... Alerga asadar la usa, astfel încât oricine ar fi fost sa nu apuce sa scoale toata casa în picioare...
O jumatate de ora mai târziu, Ivan Ivanovici statea smerit în fata Tovarasului Presedinte, care parea putin agitat. „Ivan Ivanovici“, începu acesta, „trebuie sa aflam ce fac ticalosii aia de capitalisti. M-am hotarât sa te trimit acolo ca sa le urmarest i modul de viata. Vreau ca la întoarcere sa faci un raport amanuntit despre tot ce-ai vazut!“.
Ivan Ivanovici a fost atât de surprins de atitudinea Tovarasului Presedinte, încât nici nu si-a dat seama din prima clipa ce noroc a dat peste el: nu doar ca nu l-a trimis la Lubianka, dar va petrece câteva luni în America, se va distra si va cheltui ban i ca sa afle de ce „ticalosii aia de capitalisti“ o duc asa de bine.
Când s-a împlinit sorocul, Ivan Ivanovici s-a întors la Kremlin cu un raport de doua sute de pagini în care descria în amanunt tot ce-a vazut în America. Tovarasul Hrusciov a luat foile batute la masina, s-a uitat la ele si apoi s-a întors catre Ivan Iva novici: „Spune-mi Ivan Ivanovici, spune-mi sincer, ai vazut tot ce era de vazut?“. „Da, Tovarase Presedinte“. „Chiar crezi ca America este o societate decadenta?“. „Da, Tovarase Presedinte, chiar asa e“. „Crezi ca se poate construi comunismul în America?“. Ivan Ivanov ici l-a privit în ochi pe Presedinte si a raspuns: „Desigur Tovarase Presedinte, se poate. Dar ar fi pacat...“.
Acum, dupa ce am stabilit premisele, putem începe sa discutam despre ultima voga: NT contra Unix.
Lasând gluma la o parte, cred ca trebuie sa petrecem câteva momente încercând sa întelegem ce este Unix si ce înseamna el în lumea calculatoarelor. În dorinta mea de a fi cât mai aproape de realitate, am încercat sa-l contactez pe Ken Thompson, dar acest a a refuzat sa stea de vorba cu mine. În e-mail-ul pe care mi l-a trimis, s-a scuzat motivând ca nu prea cunoaste NT-ul si ca n-a mai folosit Unix-ul de vreo zece ani. Nu-mi dau seama daca refuzul sau este determinat de anumite probleme legale sau pur si simplu nu-i place publicitatea.
Prin 1965, orice companie respectabila din SUA avea vreo câteva sali pline cu calculatoare. Calculatoarele erau mari, foarte lente, foarte scumpe, aveau nevoie de o armata de oameni ca sa le faca sa functioneze, fara sa mai amintim ca erau pline de „scam e“. În acele vremuri era o adevarata aventura sa rulezi orice fel de programe. Toata lumea era de acord: calculatoarele trebuiau sa ramâna, dar scamele trebuiau sa dispara. General Electrics, Bell Labs si MIT au hotarât sa-si uneasca fortele si sa gaseas ca o solutie.
În câteva vorbe, aceasta este istoria proiectului Multics (Multiplexed Information and Computing Service). Proiectul Mac – cum era numit la MIT – avea cei mai buni programatori din lume, în opinia lui Tom Van Vleck, unul dintre participanti.
Pentru a întelege starea informaticii în acele vremuri, ar fi util sa ne amintim care erau obiectivele proiectului Mac:
„Multics- The first seven years“ de F.J.Corbato, J.H.Saltzer si C.T.Clingen.
Pentru cei interesati de istoria informaticii, aceasta lucrare – una dintre multele dedicate acestui subiect – este foarte importanta, deoarece pune în evidenta esenta întregului proiect si este scrisa de conducatorul proiectului, F.J.Corbato – Corby, cu m era cunoscut la MIT.
Proiectul s-a desfasurat foarte bine si sunt sigur ca membrii echipei s-au distrat grozav, dar în 1969 Bell Labs abandoneaza proiectul. Motivele acestei decizii sunt pure speculatii (Bell Labs nu a prezentat aceste motive), dar parerea mea este ca indust ria si-a pierdut rabdarea cu academia. Visul oricarui cercetator este sa aiba o finantare nesfârsita, astfel încât cercetarea sa continue vesnic. Se pare ca cei care conduceau Bell Labs aveau alte idei.
Cu toate ca Bell Labs a iesit din proiectul Mac, Ken Thompson a continuat sa lucreze la un proiect pe cont propriu. Nu era un secret – cel putin pentru Tom Van Vleck – ca numele proiectului era Unix, un nume derivat în gluma din Multics („multi“ înlocuit de „uni“ si „cs“ transformat în „x“). Multics si Unix aveau foarte multe în comun. În acele vremuri, oamenii nu-si dadeau seama ca î ncalca drepturile de autor... Sau poate îsi dadeau seama, dar lumea era mai buna, caci nimeni din echipa de la MIT nu a obiectat în privinta faptului ca Unix avea multe trasaturi preluate în mod evident de la Multics. Nu numai ca nu au obiectat, dar au f ost în sala când Ken si-a prezentat lucrarea despre Unix si au fost primii care au folosit Unix-ul. Pe vremea aceea, Microsoft înca nu se nascuse...
Ceea ce a adus Unix în lumea computerelor a fost un ham care a putut sa stapâneasca monstrul, astfel încât în cele din urma sa ruleze programe fara sa se poticneasca. Se puteau rula mai multe programe în acelasi timp pentru o multime de utilizatori. Iar utilizatorii puteau în fine sa-si pastreze datele pe benzi si discuri fara sa se teama ca le vor pierde.
Este foarte greu sa vorbesti despre uriasa contributie a Unix-ului la dezvoltarea informaticii azi, când aproape fiecare dintre noi are un calculator acasa si fiecare dintre noi se simte în siguranta folosindu-l asa cum l -a scos din cutie.
Dupa ce si-a câstigat o identitate proprie, Unix a calatorit un timp prin universitatile americane. A fost o vreme când oricine era cineva în lumea informaticii trebuia sa-si puna amprenta asupra sistemului, scriind o noua varianta. La fel s-a întâmplat mai apoi în lumea comerciala. IBM a creat AIX, varianta proprie de Unix. AT&T si-a dezvoltat la rându-i propria varianta comerciala. Mai târziu, Sun a creat Solaris, o varianta care s-a bucurat de un mare succes în mediile stiintifice si academice. O companie noua (la începutul anilor '80), Santa Cruz Operation (SCO) a creat Xenix, o versiune Unix care rula pe procesoare Intel. Se estimeaza astazi ca circa 34% din piata computerelor apartine Unix-ului.
Chiar si astazi, Unix ramâne cel mai fiabil si mai stabil sistem de operare. Proiectantii de software de vârf au adoptat Unix ca platforma preferata, astfel încât multe companii mici au ajuns sa ruleze Unix pe computerele lor. Dar pentru multe astfel de mici companii, Unix – în ciuda calitatii sale – se poate transforma într-o mare povara financiara, iar singura justificare a implicarii sale poate fi absenta unor versiuni reduse ale alternativelor de vârf. Analizând piata din aceasta perspectiva, nu c red ca 34% este cifra reala. Ar putea fi undeva între 25% si 30%, ceea ce înca înseamna o felie importanta.
Tipii neobositi de la Microsoft au privit cifrele si au nascocit o solutie: NT. Si din acest moment, masina de publicitate Microsoft a transformat un fapt real într-o aberatie supradimensionata: NT va înlocui Unix. Acest lucru ar putea fi real, în visele lor, desi merita un premiu pentru curajul lor... Dar cu toate ca ma doare s-o spun, exista un loc si pentru NT pe piata Unix. Felia de aproape 10% din piata „care nu este realmente Unix“, nu este neglijabila. Si cred ca Microsoft va obtine pâna la urma tot segmentul daca îsi manifesta prezenta si daca IBM îsi va continua comportamentul nobil de retragere, asemenea unui domn în fata unei doamne.
Chocolate Factory este un producator de ciocolata din Milwaukee. Face afaceri îndraznete si cu toate ca multi americani nu au auzit de el, are totusi un segment frumos din piata de ciocolata din Statele Unite. Într-o zi, responsabilul lor financiar m-a s unat sa se intereseze despre softul de scanare, deoarece doreau sa digitizeze toate miscarile lor de hârtii. Mi-a povestit despre mica lor retea si despre faptul ca în câteva saptamâni urmau sa treaca pe NT. M-am mirat, caci aveau doar vreo opt terminale. Raspunsul a fost ca aveau de ales doar între Unix si NT. Aveau un program de cont abilitate scris pe HP Unix. Era costisitor de întretinut si foarte specific. Mai târziu s-a facut migrarea pe NT si costurile s-au redus. Ei bine, contabilitatea e contabilitate, am zis ca sa aud raspunsul, cu toate ca-l stiam. Compania folosea contab ilizare pe proces, care difera putin de celelalte tipuri si nu exista prea multe programe de acest fel. Versiunea Unix este folosita de marii producatori din SUA care au procese de fabricatie.
Firma s-a decis sa migreze la NT – eu as fi preferat OS/2 – dar pentru numarul existent de utilizatori NT va fi o solutie acceptabila. Peste câteva luni l-am întâlnit pentru softul de scanare, iar NT era deja instalat. Nu au avut prea multe probleme, dar nici nu au folosit nimic în afara contabilitatii. Înainte se utiliza intens calculul tabelar, dar o data ce programul era functional nu mai aveau nevoie de calcul tabelar. Programul avea facilitati pentru scrisori în serie, precum si un generator de eti chete, asa ca nu mai aveau nevoie nici de baza de date separata pentru clienti. Una din secretare avea nevoie de un editor de texte. Au ales desigur Word, ceea ce ei nu i-a placut în mod deosebit, dar era în pachet...
Un alt client, un magazin de anvelope, foloseste un program de contabilitate specializat pe bransa respectiva. Am ajutat proprietarul la luarea deciziei privind versiunea ce urma s-o cumpere. Producatorul de software încerca sa-i vânda o versiune Unix de 20.000$ pentru trei utilizatori. Am preferat versiunea DOS, mai putin completa ca cea Unix, dar suficienta pentru acest client. Pe partea Unix dezvoltarea s-a facut pe versiune SCO. Motivul utilizarii Unix a fost nevoia de lucru cu date aduse de la mai multi utilizatori, aflati în locatii diferite, pe linii telefonice. Pentru cei care nu stiu, aducerea (pulling) are loc atunci când firma are mai multe sedii si contabilitatea se pastreaza centralizat la una dintre ele. Sediile au rol de centru de pro fit si au inventar local. Noaptea, sediul central face apel la sateliti si preia toate informatiile referitoare la ziua care a trecut. Sediul central aduce deci datele de la sateliti pentru centralizare.
Operatia pare simpla, dar atunci când se lucreaza pe linii telefonice, fara supraveghere, sistemul trebuie sa functioneze ireprosabil. Proiectantii au considerat ca Unix este mediul care le va oferi solutia optima. Aducerea este o alternativa ieftina la linia închiriata, care ar putea costa prea mult atunci când sunt multe sedii.
Pentru asemenea situatii, NT ar putea fi alternativa ieftina fata de Unix, dar nu stiu cât este de fiabila tinând cont de transferul pe linii telefonice. Daca m-ati întreba, OS/2 ar fi solutia perfecta, dar nu ma întreaba nimeni... Se vorbeste mult azi d espre avansarea NT pe piata de Unix. Exista ceva realitate în aceasta privinta, cu toate ca eu interpretez lucrurile într-o lumina oarecum diferita de cea a stimatilor mei colegi de presa de calculatoare.
În primul rând, am sentimentul ca ziaristii au pierdut simtul timpului pentru verbe, deoarece folosesc prezentul atunci când un viitor conditional ar fi mai adecvat. Ei spun ca oamenii „s-au schimbat“, atunci când „se schimba“, spun „NT 5.0 face si drege “ când nici nu a fost lansat. Oamenii nici nu si-au dat seama ca trebuie sa cumpere tot softul din nou daca doresc sa lucreze cu versiunea 4.0... Nu mi se pare ca se pierde mult timp cu timpul verbelor în scolile de jurnalistica, daca avem în vedere lume a calculatoarelor... Îmi doresc sa fi primit câte un banut pentru fiecare ocazie în care am sunat sa comand un produs dupa ce i-am citit prezentarea, pentru a afla ca distribuitorul nici n-a auzit de el. Mai mult, de câte ori am sunat firma, cei de la marketing nici nu stiau de prezentare. Si în majoritat ea cazurilor, prima versiune diferea esential de ceea ce am citit.
Marea problema de rezolvat relativ la piata Unix pare a fi faptul ca softul de Unix este vândut direct de catre firmele producatoare, fara intermediari, în acest caz VAR. Si când producatorul vinde softul, este vândut cu hardware cu tot. Astfel ca noi, oamenii marunti, nu vedem prea mult din piata de Unix. Nu-i de mirare ca ne place Microsoft, pentru ca vinde doar NT, nu si hardware. Putem vinde hardul cu sistemul de operare si putem stabili legaturi cu furnizorul de software care în acest caz vrea sa vânda si sa asigure suport doar pentru propriul soft. Astfel el face bani pe partea lui, noi pe partea noastra. Clientul este la mijloc si trebuie sa trateze cu doi în loc de unul. Poate sa nu fie convenabil pentru client, dar se numeste progres, noi – r evânzatorii VAR – putem trai si noi.
Mai mult, o data cu aparitia NT sunt sperante ca anumite preturi la produse de vârf sa scada pentru a ramâne competitive. Economie simpla. Si scad, dar scad doar în segmentul de jos al pietei. Cel care vinde soft, vinde versiunea NT cu mult mai ieftin de cât un Unix. Beneficiarul va realiza ceva economii la software. Dar pâna la urma va plati probabil la fel de mult, pretul fiind compus din NT, echipament si costul facturat de VAR pentru ca totul sa functioneze. Matematica n-a fost niciodata partea mea forte, dar mai tin minte natura distributiva a adunarii si 4+4 este egal cu 2+2+2+1+1, aceasta fiind una dintre posibilitati. Si nu am amintit înca faptul ca versiunile mai ieftine sunt de obicei livrate cu facilitati limitate, pentru ca firma sa poata f ace bani din vânzarea separata a acestor facilitati. Se numeste „modularitate“ si „platesti pentru cât ai nevoie“.
Acum trei zile am primit un telefon de la un alt consultant care dorea sa-si ajute clientul într-o decizie privind o aplicatie client /server. Firma era distribuitoare de subansamble si estima un necesar de 16 terminale. Miscarile erau de câteva mii de s ubansamble în magaziile firmei. Firma dorea soft client Windows 95 si NT pe server. Nu doreau nici un alt soft, cu exceptia câtorva procesoare de text, pe alocuri, si poate ceva calcul tabelar. Nu aveau planuri de marire a numarului de terminale în vii torul apropiat. Când am auzit de Windows 95, mi s-a zburlit parul si tipului celalalt la fel. NT nu m-a afectat, deoarece 95 era potrivit. Am încercat sa amintesc de costurile relative la 16 utilizatori. I-am zis ca pentru doar atâta lume, chiar si o re tea DOS/Windows ar oferi rezultate excelente, la costuri semnificativ mai reduse. Un pachet de tip Macola pentru distribuitori, cu tot hardul, instruire si instalare i-ar fi costat cam 60.000$. Raspunsul a fost ca, daca firma dorea sa cheltuiasca cel put in 100.000$, trebuia sa lupte pentru RS/6000. Nu au refuzat propunerea, dar au zis ca RS/6000 nu ruleaza NT si erau decisi sa treaca la NT. Doreau sa ia un DecAlpha biprocesor si nu putea sa le schimbe hotarârea deoarece o persoana cu rol de decizie era ferm hotarâta la NT.
Exista oameni care nu pot fi salvati de ei însisi. Aveau banii si îsi puteau permite sa fie neghiobi. Alegerea NT dauneaza oare afacerii lor? Nu cred. Nu au nevoie de prea multi utilizatori, deci facilitatile de administrare înglobate în NT sunt suficie nte. Nu au decât un sediu si planurile strategice nu prevedeau extindere. Viteza nu va fi niciodata un factor important într-o retea asa de mica. Sunt doar la limita. La douazeci de utilizatori ar fi trebuit sa înceapa sa se gândeasca la doua servere, u nul de fisiere si pentru imprimante, celalalt pentru functii de administrare. Lipsa de software din surse diverse ajuta pentru ca pot utiliza produse Microsoft, iar pâna acum Microsoft a fost bunicel la realizarea interfetelor software.
Dat fiind faptul ca au banii, eu as fi ales varianta cu RS/6000. Macola are soft care ruleaza pe aceasta platforma si este doar cu câteva sute de dolari mai scumpa decât versiunea DOS. Ar fi putut utiliza o combinatie de clienti supli si statii de lucru, ar fi beneficiat de fiabilitatea lui RS/6000 cu AIX si ar fi economisit bani.
Acesta este un semn al timpurilor în schimbare. Acum un deceniu nimeni nu ar fi putut fi concediat pentru ca foloseste IBM si nu era just, acum nimeni nu este concediat pentru utilizare NT, cu toate ca posibilitatile de accidente sunt mai mari decât erau în cazul IBM.
Ma ciocnesc totdeauna de acest tip la întâlnirile BesTeam. Lucreaza pentru un mare VAR din Milwaukee. Au legaturi bune la IBM si primesc o multime de comenzi (outsourcing) de la IBM. Si sunt, desigur, si ofertanti de solutii Microsoft (Microsoft Solution Provider). Partea nostima este ca IBM le genereaza venituri pentru plata taxelor la Microsoft. Deci a început sa promoveze NT si 95 de când îl stiu. În ultimele ocazii când l-am întâlnit, entuziasmul lui pentru NT era în scadere si se plângea ca este le nt si creeaza probleme pentru beneficiari. Firma lui este suficient de mare ca sa lucreze cu clienti mari, cum sunt bancile sau firmele de asigurari, care au aplicatii cu tranzactii intensive si aplicatii vitale. Multi dintre ei au testat NT si au cheltu it o groaza de bani pentru trecerea la NT, ca mai târziu sa renunte si sa revina la modul traditional.
Sa fi înteles oare ceva marile firme? Unele da, majoritatea au ignorat mesajul. Desigur IBM, Oracle, Informix ofera versiuni NT pentru produsele lor de vârf bazate pe Unix. Nu doresc sa scape nici o ocazie. Dar nici nu-l promoveaza atunci când este nevo ie de viteza si fiabilitate. Si versiunile NT sunt oare atât de ieftine în comparatie cu produsele complete? Poate sa para asa, dar exista incluse în calcul elemente noi, ca de exemplu numarul de utilizatori, dimensiunea retelei, etc.
Deci ramâne întrebarea finala: va înlocui oare NT sistemele Unix? Raspunsul ramâne acelasi: este foarte verosimil ca acest lucru sa aiba loc în segmentele de piata care nu au fost cu adevarat Unix. Desigur, aceasta este o opinie personala si s-a întâmpla t de multe ori sa gresesc, dar ce daca, mai pot visa ca omenirea înca nu si-a pierdut mintile!
Harrison Forbes conduce compania T&Consulting, Inc. Poate fi contactat (în englezeste sau româneste) prin e-mail la: .