Izbuc

Iosif Fettich

Merlin, magul de la PC Report care stie toate răspunsurile la cele mai năstrusnice întrebări posibile în materie de calculatoare, a primit nu de mult o scrisoare încîntătoare:

cel care i se adresa nu avea nici o întrebare, ci doar o nevoie imperioasă de a-si împărtăsi bucuria. Tocmai găsise solutia unei probleme care în mod evident îi dăduse de furcă; cum să deosebească o bilă diferită de celelalte din dintr-un grămadă de douăsprezece, din trei cîntăriri, cu ajutorul unei balante (atentie, nu se stie dacă e mai usoară sau mai grea – încercati…)

Arhimede, la vremea lui, a sărit din baie, alergînd gol printre oameni si strigînd “evrika”, nesuportînd atîta fericire; corespondentul nostru a găsit o cale mai putin stridentă de a-si manifesta bucuria, dar nu mai putin simpatică, scuzîndu-se pentru faptul că îl deranjează pe maestru, fără nici o problemă, fără nici o legătură cu subiectele eventual aflate în studiu, chiar fără nici o legătură cu calculatoarele, dar mărturisind în acelasi timp că _trebuia_ să împartă cu cineva bucuria victoriei, si atunci i-a scris lui Merlin, asa, pur si simplu…

Yasser Seirawan, unul dintre comentatorii meciului Kasparow-Deep Blue, povestea ce teribil de entuziasmat a fost cînd, pusti fiind, i-a arătat un prieten o combinatie măiastră de mat étouffé. Nu-i venea să creadă…! A alergat acasă, si-a scos mama de la bucătărie, a asezat-o în fata tablei de sah si i-a explicat cu înfrigurare cît de frumoasă este combinatia. Bineînteles că mama lui habar n-avea de sah, si după ce l-a ascultat cu răbdare, s-a întors, simplu, în bucătărie, să termine spălatul vaselor. Dar băiatul avea să ducă cu el, toată viata, bucuria pricinuită de o clipă de iluminare.

Nu toate “marile” descoperiri de acest gen sînt totusi triviale. Îmi pot închipui că multe momente de iluminare se pierd, pur si simplu, pentru că cei cărora le sînt comunicate se întorc la bucătăria lor, să-si vadă în liniste de vasele lor, incapabili să înteleagă de-adevăratelea despre ce este de fapt vorba.

Un palid, dar totusi deja creionat paleativ, este Internetul. Oricînd, oriunde, indiferent despre ce ar fi vorba, există sanse din ce în ce mai serioase să găsesti pe cineva calificat, care să înteleagă, să poată fi părtas la o bucurie. Cu care să poti schimba idei, să comunici. Să-ti acorde o clipă de atentie. Să primească mingea si să o si dea înapoi, într-o miută în care se pot schimba oricînd jucătorii, mingile, regulile jocului…

Iar dacă Internetul de astăzi reprezintă deja în prezent un mijloc de comunicare absolut extraordinar, e deja oarecum evident că peste nu prea multă vreme ceea ce se întîmplă acum, privit retrospectiv, va părea nespus de primitiv.

Internetul de mîine se va reorganiza mereu din mers – si va putea, sînt convins, concentra si recupera nenumăratele “eruptii” ale inteligentei risipite cine stie cum printre oameni, eficientizînd de o manieră incredibilă modul de utilizare al energiilor creatoare dispersate prin lume (ok, ok – poate si al celorlalte…). Nu numai că rodul unor inspiratii de moment nu se va pierde neapărat în efemer, dar va putea fi, poate, arhivat, păstrat, folosit pentru un alt pas, pentru o altă iluminare…

Omenească, profund omenească, dumnezeiască bucuria descoperirii ? Si nevoia irezistibilă de a o împărtăsi? Cine nu a cunoscut măcar o dată în viată o fericire de genul acesta, a trăit o viată schioapă – cred.

Pînă prin anul 2010 se estimează că tehnic va fi posibilă descifrarea genomului uman, astfel încît fiecare individ să poată tine acasă, pe harddisk, o copie virtuală a eului său, asa cum îl determină înscrisul său genetic. Dacă ceea ce sîntem în amănuntele noastre cele mai intime va putea fi pus într-o succesiune de biti, sigur că nu va trece prea mult pînă cînd acel “ceva” care ne descrie va putea fi testat, experimentat, pus în situatii dificile pentru a-I studia reactiile, pus eventual să lucreze pentru noi… Clona virtuală de pe calculator ar putea fi alimentată cu datele care au contribuit la formarea fiecărui individ, astfel încît să ajungă repejor la a fi o copie functională a fiecăruia… Care eventual să lucreze în locul acestuia, de ce nu, pe cînd cel adevărat stă cu burta la soare. Si nu va trebui să mănînce, să doarmă, adio necesităti fiziologice…

De pe acum avem tendinta să umanizăm calculatoarele în relatia cu ele. Le dăm nume, discutăm cu ele. Si ele se mai supără, mai mor… Cum o să ne raportăm la ele cînd vor putea să instrumenteze un cod genetic, devenind un alter ego tare ciudat – prieten sau dusman, sclav sau stăpîn, cine stie...?

E de văzut dacă pînă atunci cineva va descoperi si în ce constă bucuria descoperirii. Altă succesiune de biti. Si atît?

Poate că nu e asa cum mi se pare mie – dar bucuria descoperirii este teribil de abstractă. Poate suficient de abstractă pentru a putea fi pusă în ecuatie… Iar dacă ritmul în care ceva-ul care să ne simuleze va putea fi controlat si accelerat, probabil că la fel se va întîmpla cu ritmul în care vor răsuna “evrici” virtuale în lumea de mîine. În care izbucurile pe care le cunoastem astăzi se vor transforma usurel în pîraie, rîuri, fluvii, oceane…


(C) Copyright Computer Press Agora