Si le-a pus numele: Om

Evanghelia după Internet.
Dan Iancu
„În aceste conditii, comunicarea este – câtă este – la fel de vulgară, oricum s-ar produce: prin ghionturi în coaste sau prin satelit. Se poate flecări pe Internet sau pe mobil, ca la orice colt de ulită. Deosebirea este, doar, că prin mijloacele electronice costă mai mult"
Ana Blandiana, Ghionturi prin satelit, România Libera, 20-septembrie-1997

 

Îmi dau seama că pe zi ce trece înteleg din ce în ce mai greu româneste. După cele două săptămâni de soc în care eram surprins la fiece pas că auzeam pe stradă o limbă declamată de parcă îmi făceam piata în balconul Universitătii, am rămas cu perplexitatea celor pe care le citesc în publicatii „mult iubite si stimate“. Mai recunosc si faptul că a auzi vorbindu-se de rău Internetul îmi ridică adrenalina la cote nu tocmai comode pentru interlocutori.

Flecăreală pe Internet? Să presupunem că mijloacele de comunicare ar fi împărtite după „merite“ conform unor algoritmi perfecti în care să fie luate în calcul genialitatea, sobrietatea, importanta, „artisticitatea“ precum si alte criterii decise de un super-for în care la loc de cinste ar lua loc si autoarea acrei tablete de sâmbătă. Hiperinteresantii ar putea să încingă la rosu satelitii si atunci lumea virtuală a web-ului ar arăta cam ca raiul din „Minunile sfântului Sisoe“ a lui Topârceanu. Nici durere, nici întristare. As fi curios numai cât timp îi va tine pe aulici sobrietatea. Pun pariu că nu prea mult timp. Nu cred că un om normal este lipsit de acea bucurie copilărească a descoperirii unei jucării noi, indiferent dacă se cheamă păpusă de cârpă sau Internet. Prea usor se uită că suntem o societate încă bolnavă si săracă, în care starea de echilibru este o dorintă deocamdată. Kitsch? Ei si? Azi au unii mobil sau Internet, mâine vom avea toti. În lipsa acestei sperante nu ne rămâne decât să-l aducem pe Ceausescu înapoi si o să fim cu totii egali, mai precis nimeni nu o să flecărească decât cu aprobare. Si mi se pare că „democratie“, în înteles mioritic, seamănă tot mai bine cu „voie de la Banul Ghica“.

Lucram într-o termocentrală mai acum câtiva ani când am primit acces la Internet. La început numai e-mail si gopher. În toiul discutiilor tehnice am fost frapat de întrebarea „cine plăteste“ si de graba cu care unii au trecut la elaborare de regulamente: cine ce are voie, cine cum are voie, cine când are voie si mai ales cine aprobă. Organizatorii erau originari din Rusia si România. Altfel, oameni liberi. N-am dat atentie atunci, presupunând că lucrurile se vor rezolva de la sine. N-a fost asa, dar aceasta e altă poveste. „Săpând“ am dat de o listă de discutii numită „romanians“. Mare mi-a fost bucuria si, ca orice newbie respectabil, am început să „postez“ poezii pentru copii si tineret, sfaturi de foarte-bună-purtare si lucruri elevate. Mi-am revenit repede la normal, „ajutat“ de misto-ul colegial. Mi s-a atras atentia că suntem într-o cafenea în care vorbesc toti odată. Si, Doamne, ce bine e să flecăresti. Si nu oricum. Să stai de vorbă cu cineva din Boston care-ti spune „stai un pic, trebuie să mut masina din fata casei că vin ăia cu deszăpezirea“, când la tine sunt patruzeci de grade la umbră, să râzi când vine o poantă de două cuvinte ridiculizând un discurs semaforic (tip de logoree în care autorul este sau nu este de acord cu ceva), să te înfurii pe câte unul ce spune prostii si să fii îngrijorat când acela dispare. Ce minunat colt de ulită e globul acesta! Fantastica dizolvare a distantelor si a timpului ne dă sansa de a putea fi împreună si nu cred că ar fi cineva care să aibă căderea de a cântări ce si cum trebuie vorbit.

Cine nu a văzut bucuria pe fata cuiva ce primeste o vorbă bună la câteva secunde după ce a urlat de durere desigur că va minimaliza aceasta lume si totul i se va părea „vulgar“. Ce să facă o mamă ce-si plânge fiul grav bolnav cu scrisoarea de alinare venită, precum misivele lui Caesar din Galia, după câteva luni? Timpul trecut fără un cuvânt bun nu-l mai întoarce nimeni si suntem cu totii pieritori. Si, mă rog, de unde să stii că e cineva acolo care să aibă inima să-ti spună vorba aceea si nu alta? În plus, cuvântul pe Internet are altă dimensiune decât cel de la telefon, decât cel din scrisoare, decât cel spus în fată. E mai lipsit de acea doză de minciună socială numită politete. E venit din adevărul unui om ce nu-si mai îmbracă hainele de sărbătoare că să-ti spună ce gândeste. E doar cuvântul lui.

Mai acum un an, pe suscitata listă de discutii, cineva tare rău de gură si de faptă s-a apucat să critice primele încercări de pe web ale grupului Computer Press Agora. Si dă-i, si luptă, si curgea sângele mai ceva ca la Mărăsesti. Întâmplător sunt prieten cu cei doi preopinenti. Tot întâmplarea face ca Titi Moga, zis cel Soft, să-mi facă o vizită în chitimia mea din Brighton. „Titi, zic, ia să vorbesti tu cu amicul X“. Pun mâna pe telefon si-l sun pe Bampirul din Los Angeles, care nu mai prididea cu scuzele când dădu de Titi. Si invers, ca să vezi ce bun e Internetul la casa omului. Presupun că dacă ar fi fost vecini, nu ar fi îndrăznit să se păruiască atât de spornic. Dar nu s-ar fi cunoscut niciodată, chiar dacă ar fi stat pe aceeasi stradă, nicidecum unul în Târgu-Mures si celălalt pe coasta Pacificului.

Pe retea risti să-ti exhibi eul tău profund, si nu frica. Mi s-ar putea reprosa că tocmai politetea si legea sunt cele care tin această societate. Mă îndoiesc că doar acestea. Cel care va vrea să facă rău, va face chiar folosindu-le, pe când cel cu adevărat bun nu va avea nevoie de constrângeri din afară. Delicatetea e ceva natural si nu dobândit prin cultură sau educatie. Împrietenindu-te cu un om pe Internet vei fi mai aproape de el, cel adevărat. Si nu poti să stii dacă nu cumva judeci gresit pe cineva numai pentru că la vedere nu e tocmai plăcut. Sau invers. Aparenta te poate inhiba sau îti poate produce în subconstient repulsie, astfel că nu vei ajunge la miez din cauza cojii. Tot aparenta îti poate da o falsă idee despre celălalt. Sistemul nostru de aparitie este dependent de conditii specifice, inclusiv limbajul trupului, iar incompatibilitătile culturale sunt uneori de netrecut. Dar la nivel de cuvânt pur suntem mult mai apropiati, mult mai lipsiti de acea zonă de securitate pe care ne-o impunem, si deci mai deschisi. „Nu haina face pe om“ e vorbă-n vânt, atâta timp cât judecăm spânzurati de sforile preconceptiilor.

Nu vreau să sustin că lumea asa-zis virtuală e mai bună, ci numai că e mai aproape de adevăr. Bun sau rău. Atât cât putem, vom distinge între gunoaie frumusetea, dar este imposibil să visăm în continuu la un semănătorism de duzină care ne vântură false alienări. Căutarea noului, joaca, dorinta de a vedea altceva sunt trăsături dintotdeauna ale unui homo ludens ce dă strălucirea fără de care sapiens nu ar fi decât o tristă predică. Fiecare va face ce va putea cu telefonul mobil sau cu Internetul. Se vor găsi si cei care-l vor folosi drept piatră si nici un fel de tabletă nu-i va opri. Cunosc doi ce s-au găsit pe Internet si-au ajuns să 'flecărească' sute de mesaje pe zi. Doar două cuvinte în fiecare mesaj: 'te iubesc'. Si câte voci încap în aceste două cuvinte! Si câtă iubire!

Am văzut studenti ce veneau noaptea la laborator să stea de 'vorbă' cu iubitele lor de care nu-i despărteau decât zeci de metri poate. Flecăreau. Îi vedeam cum se bâtâie în fata terminalelor, cum râd fericiti, cum sărutau cuvintele cu ochii. Flecăreau. Si ce dacă? Ce oare înseamnă a comunica, dacă nu a iubi si a iubi esenta si nu aparitia celuilalt? A putea să faci abstractie de loc si a nu conta fizic mi se pare marea bucurie a Internetului.

Nu subiectul discutiei va da dimensiune reală comunicării. Inerent se vor crea afinităti si se va ajunge si la ceva important. Omul a fost făcut după chipul si asemănarea lui Dumnezeu si deci toti asa cum ne-am născut suntem una din infinitele fete ale divinului. A da întâietate unuia sau altuia conform unor criterii presupus valorice înseamnă doar a nega comunicatiei dreptul de a fi mâna întinsă. Înseamnă a învinovăti înainte de a judeca. E mai important de a învăta să alegem. Si în cazul nostru e de a ne gândi cum să facem ca tot mai multi să aibă acces la comunicare, la flecăreală. Deosebirea nu stă în cost, ci în a da posibilitate celui care are cum să folosească unealta mai bine, să o aibă. Si cum putem stii cine e acela dacă strâmbăm din nas aprioric?

Bucuresti, 23-septembrie-1997
Dan Iancu uhi4ge@aol.com

(C) Copyright Computer Press Agora