Acum cîteva săptămîni, Microsoft și-a făcut publică decizia de a amîna lansarea noilor versiuni de Windows 95, respectiv NT.

După mai bine de 50 de ani și după ce consecințele actelor de atunci au pălit, putem să încercăm să înțelegem ce anume s-a întîmplat. Cu toate astea, oricum le-am răsuci și le-am învîrti, acordurile de la Ialta și Teheran, care au părut bune pentru acea dată, reprezintă, în perspectivă istorică, o mare nedreptate făcută milioanelor de oameni lăsați în voia rușilor.

Nouă, americanilor, ne place să negociem și, cîteodată facem acest lucru chiar dacă nu înțelegem prea bine miza negocierilor. Euforia obținerii unei înțelegeri favorabile este, cîteodată, atît de mare, încît ne poate face să ne pierdem simțul realității...

Sigur că, la Ialta și la Teheran, am negociat pacea; nu am fost, însă, în stare să realizăm cît de mult va costa această pace. Nu spun că noi am fi plătit acest preț ridicat, ci milioanele care și-au pierdut libertatea pentru aproape o jumătate de secol.

După ce am realizat înțelegerea ne-a părut rău, dar nu am întreprins nimic. Sigur că am tot dezbătut problema, dar nimic serios nu s-a materializat. Cuvintele nu costă bani, iar Europa Liberă și Radio Libertatea nu erau tocmai o reparație pentru răul făcut unor popoare întregi. Și cînd te gîndești că, de cealaltă parte, puteai să-ți pierzi libertatea dacă ascultai aceste cuvinte emise în eter... În 1956, am privit, de la distanță, evenimentele din Ungaria. Cît de rău ne-a părut pentru aceia care și-au pierdut viețile sperînd că vor avea, din partea noastră, ajutorul făgăduit... În 1968, am privit la TV ceea ce se întîmpla în Praga și am găsit tot felul de scuze penibile pentru a nu întreprinde nimic împotriva tancurilor rusești invadatoare... Eram campionii păcii, numai să nu fim siliți să aducem noi această pace... Este absolut normal pentru americani să negocieze - ce contează că era vorba despre vieți omenești ?...Noi ne-am respectat promisiunile făcute la Ialta și Teheran - dar rușii au făcut-o, oare ? Ei, asta e altă poveste...

Sînt sigur că Microsoft și IBM nu s-au întîlnit vreodată la Ialta, la Teherean sau în altă parte, dar scenariul de mai sus are ceva déjà vu. Microsoft s-a decis să cucerească supremația desktop. IBM era mai mare, avea mai multe resurse și ar fi putut să obțină o victorie ușoară. De cealaltă parte, Microsoft, luptînd pentru supraviețuire, a investit o grămadă de bani în campanii publicitare și i-a fericit pe dezvoltatorii de aplicații cu programe gratuite, numai cu singura condiție ca aceștia să scrie software pentru Windows și nimic pentru alte medii de operare. IBM a ales o luptă cu mănuși și a hotărît să reveleze publicului acțiunile necinstite ale firmei Microsoft, dar nu a produs nimic, în acest răstimp. IBM și-a tot lăudat programele de calitate superioară; oricine dorea să le încerce, trebuia să se ușureze de o sumă de bani considerabilă; între timp, Microsoft își presăra aplicațiile pe orice PC care se vindea, oriunde în lume... După un timp, înțelegînd că lupta fusese pierdută, IBM a decis să se concentreze asupra clienților săi majori și să lase piața desktop pe seama Microsoft... În acest fel, Stalin triumfa încă o dată...

Deși nu pare, lupta pentru piața desktop a fost foarte importantă pentru utilizator. Windows exista de prin 1985, dar devenise cu adevărat utilizabil de-abia prin 1993. Doar după ce OS/2 începuse să fie viabil, un sistem de operare stabil, care avea toate șansele să ofere mult așteptata interfață care să pună mașinile Intel pe picior de egalitate cu Apple-Motorola, a apărut Windows 95, care era ceea ce Windows ar fi trebuit să fie de la început. Acest lucru s-a întîmplat numai după ce IBM a produs Warp, în 1994. Puțini își mai amintesc că Windows 95 se numea inițial Chicago. Nefericită alegere. IBM nu dorea să lupte, dar nu putea să sufere o asemenea umilire - ani de zile sediul IBM a fost la Chicago... Pînă aici... De aceea, astăzi, produsul se numește Windows 95. Lui IBM trebuie să îi mulțumim că produsul a fost lansat cu doi ani înaintea datei la care ar fi trebuit să apară și pentru milioanele cheltuite pentru a-l face să meargă. Din cauza lui Warp Server, au apărut NT 3.5 și 4.0 mai înainte decît ar fi trebuit... Realitatea este, totuși, crudă: în ziua de astăzi, Windows 95 nu este, încă, un sistem 100% pe 32 de biți. Lumea compară Windows 95 cu OS/2 numai datorită lipsei de interes a IBM pentru o informare corectă. OS/2, apoi Warp, au fost sisteme pe 32 biți multi-preemtive, multi-tasking. Comparația corectă ar trebui să se facă cu NT.

Acum, însă, Windows 95 a apărut și, iarăși, am învățat să trecem cu vederea problemele pe care ni le ridică aplicațiile subdezvoltate. IBM a ieșit de pe piața desktop și Microsoft nu mai are cu cine să se compare. Consumatorii nu mai au altă alternativă, așa că bat pasul pe loc, așteptînd Windows 97 și NT 5.0. Zvonurile ne informează că s-ar putea să fie 1999, atunci cînd va apărea Windows 97... Este și normal - cînd nu ai contracandidat pe piață, faci ce poftești...

La urma urmei, nu pot să învinuiesc IBM de lipsa dorinței de a avea de-a face cu piața consumatorilor desktop. Acest tip de consumatori vrea să cheltuiască foarte puțin, are pretenții foarte mari și nu poate fi satisfăcut, orice ai face. Și atunci, de ce să-ți bați cuie-n talpă ? IBM a cîștigat întotdeauna bani frumoși (anul trecut au avut vînzări de 77 de miliarde de dolari), și dețin 20% din piață. Nu cunosc decît puține lucruri: tranzacții bancare, asigurări, asigurări și tranzacții bancare. În aceste sectoare au o penetrație foarte mare. Atît tranzacțiile bancare, cît și asigurările lucrează cu aplicații critice, adică tocmai acel tip de aplicații în care IBM excelează. Nu numai că se lucrează cu cantități uriașe de date, dar, pe lîngă viteză, aceste aplicații nu trebuie să se blocheze niciodată. Desigur, multe companii de asigurare și bănci folosesc PC-uri și Windows, dar acestea sînt doar front-ends pentru aplicațiile mainframe. Oricît de mult ne-ar displăcea ideea și chiar dacă nu mai sînt ce-au fost odată, acestea sînt parte integrantă a scenariilor care implică stocarea și manipularea unor cantități enorme de date. Una dintre problemele, pe care computerele le creează astăzi, este aceea a cantității de informație pe care o generează. În general, computerele ne ajută să ne facem treburile, dar, dincolo de o anumită limită ne împiedică. Computerele procesează rapid, imprimă rapid, dar, în final, decizia ne aparține nouă, oamenilor. Iar noi, clipă de clipă, sîntem bombardați cu mai multă informație decît putem asimila. Cîteodată doar ni se pare că noi sîntem cei care iau decizii. Să luăm, spre exemplu, fraudele de asigurare.

Astăzi, medicii și dentiștii își consultă pacienții la fel ca pe vremuri. Singura diferență este că, în fiecare cabinet, se află un computer care generează formularele pentru plata pe care o vor efectua companiile de asigurare. Este vorba de așa numiții „bani electronici“. Pare foarte simplu și firesc și este greu de crezut că fraudele se ridică la miliarde de dolari. Se estimează că 10% din cele 1,000 de miliarde, reprezentînd costurile asigurărilor medicale, sînt fraude. Cum de este posibil ? Foarte simplu. Nu vreau să spun că toți medicii și dentiștii fac parte din banda lui Al Capone, dar sînt unii care au făurit un prost renume dentiștilor și medicilor. Din 1994, IBM lucrează la un program numit FAMS ( Fraud and Abuse Management System). ReliaStar și alte mari companii de asigurări medicale, ca și cei cu contracte Medicare spun că programul IBM economisește milioane de dolari, care ar fi abuziv pretinși. Americanii nu realizează costurile asistenței medicale care li se oferă, deoarece nu o plătesc din banii lor. Aproape toți avem asigurări medicale, pentru care plătim o sumă mică. În plus, neavînd educație medicală, nu ne dăm seama cît anume costă diagnosticarea și actul medical. Presupunem că doctorul știe și ne încredem în el. Problema e că unii trec pe nota de plată mai mult decît i-a costat cu adevărat; în medie, ne costă 711 dolari anual, pe fiecare dintre noi, sumele pretinse abuziv de acești medici.

FAMS a putut detecta faptul că un chiropractor încasa bani pentru proceduri care nu puteau fi executate asupra pacienților săi. Cînd programul a comparat adresele pacienților cu pretențiile financiare ale medicului, a reieșit că pacienții acestuia nu puteau parcurge, zilnic, două sute de kilometri dus-întors pînă la cabinetul doctorului, tocmai datorită diagnosticului stabilit... Ar fi trebuit să stea la orizontală, imobilizați, poziție nu tocmai potrivită pentru cineva care conduce o mașină pe o asemenea distanță. Amănuntele au ajuns la investigatori; aceștia au luat legătura cu pacienții, care au aflat, cu uimire, cît de bolnavi puteau să fie... Majoritatea nici măcar nu fuseseră la chiropractor...Altă metodă des folosită este cea pentru procedurile foarte rare. Nu trebuie să fii Einstein ca să înțelegi că un cabinet nu poate aplica de douăzeci de ori pe lună tratamente pentru cazuri care apar o dată la cîțiva ani, la scara întregii Americi.

Toate aceste amănunte pot trece neobservate de un analist uman; FAMS le-a descoperit, însă, fără greș.

Programul este o bijuterie, chit că este foarte scump și cere o pregătire specială a operatorilor. Toate schemele de căutare trebuie să fie introduse de către acești operatori și trebuie schimbate periodic, deoarece escrocii sînt foarte inventivi și în locul unuia prins, apar imediat alți trei.

Deși costul unui asemenea program este ridicat, beneficiile pe care le poate aduce depășesc cu mult investiția inițială și toți cei care îl folosesc sînt foarte mulțumiți de el. Cunoscînd felul în care taxează IBM, nu aș fi surprins dacă nota de plată ar fi proporțională cu economiile pe care le realizezi folosind programul. Utilizatorii pot plăti 10% din cîștiguri și tot le va conveni. Pe de altă parte, și pentru IBM va fi convenabil. Acest tip de program va fi solicitat mereu, iar cîștigurile se vor măsura în cifre fabuloase. Cîte procesoare de text sau sisteme de operare trebuie să vîndă Microsoft, pentru a atinge profiturile aduse de o singură licență FAMS ? Mai merită ca IBM să concureze într-un domeniu cu Microsoft, atunci cînd cîștigă milioane vînzînd un singur program ? Desigur, asta dovedește o lipsă de preocupare pentru soarta utilizatorului, care este, în continuare, privat de un sistem de operare decent și își petrece timpul așteptînd un altul plin de bug-uri, care va veni, într-un tîrziu...

Chiar ne pasă de cei rămași dincolo de Cortina de fier ?

Mă tem să dau răspunsul la această întrebare.