Într-unul din cele trei volume ce alcătuiesc trilogia Snopes-ilor („Cătunul“, „Casa cu coloane“, „Orașul“), transpusă apoi pe ecran sub formă de „Lunga vară fierbinte“ cu Paul Newman și Orson Welles în rolurile principale, William Faulkner pomenește și vara în care punctul de miră ginecologică al orașului Jefferson, ba chiar al întregului, miraculosului, fabulosului ținut Yoknapatawpha, se afla undeva sub fusta Eulei Varner.

În luna care a trecut, punctul de miră computeristică s-a aflat la Las Vegas, unde Comdex este evenimentul care într-un fel sau altul a polarizat atenția întregii industrii a calculatoarelor. Dacă expoziția – tîrgul? evenimentul? fenomenul? manifestarea? - a corespuns sau nu așteptărilor, speranțelor care s-au pus în el, rămîne de văzut. Cert este că o altă ocazie de asemenea anvergură pentru lansarea unui produs – fie el hardware, software sau vaporware – este greu de găsit. Iar premiile BYTE conferite în acest cadru (dar nu numai) sînt oarecum echivalentul Oscar-urilor din cinematografie. Cine are unul, s-a „aranjat“.

Oarecum paradoxală seriozitatea inerentă aprecierilor și importanța deosebită și reală a ceea ce înseamnă Comdex prin impact față de cadrul kitsch „à la américaine“ în care se desfășoară. Greu de găsit o pereche mai nepotrivită. Castele de lumină, bătălii navale „adevărate“ care se repetă la momente precise ale zilei, ca și erupții ale unor vulcani de carton, cu zgomotul și furia asociate simulate ca să impresioneze, tunete de mucava, toate împreună, sînt un cadru în care an de an se decid lucruri care au influență directă și imediată asupra vieții a zeci de mii de oameni implicați în industria calculatoarelor.

Dacă ar fi să transpun kitsch-ul de Las Vegas în România, nu o pot face decît într-un singur fel (să mă ierte toți cei pe care eventual îi nedreptățesc prin omisiune): Texas-ul de Slobozia. Las Vegas are piramide și un Sfinx contrafăcut; Slobozia are un Southfork și un turn Eiffel… N-am fost la Las Vegas, dar am fost la Slobozia. Și poate că oarecum la fel ca cei care la Las Vegas sînt prea prinși de ce se întîmplă ca să aibă ochi să vadă habitatul, cînd am fost la Slobozia n-am văzut nimic din singurele lucruri care fac faima mai nouă a orașului. Cam tot atunci cînd se întîmpla Comdex, la Slobozia se întîmpla lansarea oficială a unei inițiative care ne-a impresionat aprioric. Un Intranet funcțional la nivelul orașului-județului, în care cetățeanului chiar i se întinde o mînă de ajutor și unde – minunea minunilor! - majoritatea instituțiilor au colaborat ca să se așeze lucrurile așa cum trebuie…

Mai în interiorul revistei găsiți cîteva pagini care dau informații suplimentare. Cine vrea mai mult, poate să intre pe http://www.cicnet.ro. Și dacă insistă puțin, poate primește un cont și o parolă ca să intre măcar temporar și în Intranet-ul care altfel le este rezervat cetățenilor județului Ialomița. Merită.

Ceea ce au făcut colegii noștri de la Flex Consulting Brăila și respectiv Data Systems Slobozia nu reprezintă noutăți tehnologice în adevăratul sens al cuvîntului. Dar așează un fel de semn de care nu se poate (și ar fi păcat…!) să nu se țină seama: se poate!

Un „se poate“ răspicat și fără nici un fel de echivoc. Care mi-a făcut la fel de multă plăcere ca și faptul că modulul de pgaccess pe care l-a scris Teo (zis și Constantin Teodorescu sau [email protected]) – a intrat rapid în distribuția oficială a PostgreSQL-ului.

Pgaccess este „A GUI for PostgreSQL Management“ sau, dacă vă place mai mult, „a Tcl/Tk interface to PostgreSQL“. Un cui în sicriul Microsoftului și încă un argument pentru o lume mai colorată, mai puțin uniformă, în care Linux-ul are cu siguranță un loc important – poate dați un ochi pe la http://sunsite.unc.edu/mdw/HOWTO/Database-HOWTO-14.html.

Iar dacă tot am ajuns la rubrica „ba se poate“, trebuie să istorisesc și povestea codului pe care niște prieteni l-au scris pentru niște contractanți de „dinafară“. Mai cu hopuri, mai cu certuri, mai cu stress, cafele, nopți nedormite și eforturi, cam totul a ajuns să fie gata cînd trebuia. Bineînțeles că ceea ce se vedea era bine și corespundea cerințelor – dar ceea ce era dedesubt era oare ok la un examen amănunțit, era robust, bine gîndit și conceput, corect făcut? Beneficiarul final, nefiind chiar de specialitate, a cerut un fel de expertiză asupra codului de la cineva neimplicat. Rezultatul expertizei, așa cum i-a fost comunicat beneficiarului, le-a fost povestit celor implicați la o vreme oarecare după aceea, cînd relațiile oricum erau deja altfel așezate și nu se mai punea problema ca cineva să mai verifice calitatea internă a softului pe care îl livrau. Suna oarecum așa: „Ce păcat că nu sînteți de specialitate și nu puteți înțelege cît de frumos este codul românilor!“.