Evanghelia după Internet (VI).
Mărturii din ciberspațiu

Apropos:
 	  Se spune că Ion Barbu a început un curs astfel :
 	  - Să luam un segment de dreaptă…
 	  Îl desenează și se oprește privind fix la el. 
           După o oră, în care asistența  	  
           nu a scos un sunet, se întoarce și exclamă :
 	  - Domnilor studenți, am avut revelația 
           segmentului de dreaptă.
 	  Și pleacă.
 	  (din folclorul Facultății de Matematică)

N-am de gând să mă țin de matematică. Măcar nu la modul în care mi-a fost recomandat de către decanul facultății omonime al Universității din București, Domnul Vasile Preda, cînd a auzit cu ce mă ocup. Norocul meu a fost că am avut inspirația să îi spun titlul acestei serii de articole la plecare. Dar să luăm povestea de la capăt.

„Patronînd” o listă specializată în discuții mai mult sau mai puțin legate de artă, , m-am gîndit că cei mai indicați clienți ar fi fost cei de la Litere și, cum nu văzusem pe niciunul apărînd încă, m-am dus la Universitate să văd cam cum stau studenții cu accesul la Internet. Zis și făcut. Am început cu fosta mea facultate și primul lucru pe care-mi cad ochii a fost un afiș la gazeta de perete a Ligii Studenților în care era anunțat un concurs de pagini HTML. Excelent! Găsesc sala terminalelor și acolo plin de monitoare numai bune pentru… text. E-mail cel mult, nicidecum dotări pentru cerințele grafice ale unui astfel de concurs. Pe perete în schimb era afișat in extenso un manual de HTML. Descopăr totuși și două terminale mai răsărite. La aproximativ o mie opt sute de studenți, dacă nu mă înșel, să presupunem măcar cîteva sute bune ar fi amatori să participe. Socotind că o pagină de web cît de cît modestă se face cam în zece ore de lucru într-un mediu de dezvoltare specializat și cum facultatea este închisă noaptea ne putem da seama că rezultatele vor fi date după ce o parte din participanți au terminat de mult studiile universitare.

Îmi iau inima-n dinți și îl caut pe decan, pe care îl cunoșteam din studenție, atunci fiecare dintre noi fiind distribuit în alt rol. Stabilim o zi de întîlnire și la ora fixată mă prezint să aflu ce și cum. Din păcate, începutul a fost o mare deziluzie. "Pe Internet circulă fel de fel de informații..." a fost debutul din care mi-am cam dat seama că nimerisem greșit. În viziunea domnului Decan, cei care ar putea avea acces ar trebui să aibă note bune, frecvență și recomandarea unui cadru didactic. Las la o parte lipsa de consistență a criteriilor, care-mi aduc aminte de un anumit fel de "dosare", dar ce legătură poate fi făcută între un posibil instrument de lucru și performanțele unor studenți? Sau de fapt accesul la un cont de e-mail este coronița premianților? Se poate înțelege slaba dotare (deși am aflat că o sponsorizare Soros obținută de un student a fost interzisă de facultate), lipsa acută de fonduri, dar nu cred că perpetuarea unui mod de lucru în care limitele nu sunt cele naturale să fie cuiva benefică. Premiza de la care se pleacă este ca respectivul să-și dovedească "nevinovăția" și nu de a se retrage un drept celui care abuzează de acesta. Mentalitatea că studentul strică se poate găsi și la biblioteca facultății unde, deși sunt trei terminale, doar angajatul bibliotecii are acces la ele pentru că meniul existent nu e pentru studenți și că… Diferența dintre favoare și drept, dintre bomboană și unealtă, dintre dosar de cadre și netichetă nu face obiectul democrației universitare, evident, "originale".

Restul dialogului nu a mai prezentat importanță, pentru că mi-era clar că discutăm de pe poziții opuse. Plîngerea dînsului, cum că serverul profesorilor a fost șters pentru că acum oricine are acces, este hilară. Mai simplu ar fi fost să caute cauza în animozitățile existente între administratorul acestui server, domnul Vasile Stoica – autorul unor decizii cel puțin ciudate – și studenți. Dar pentru a ajunge la această convingere, domnul Decan ar fi trebuit să știe el însuși că un bun administrator de sistem nu e cel care dezactivează comanda "talk" sau, și mai interesant, șterge părți din "man" pentru ca să nu se afle anumite comenzi. Nu mai vorbesc de ștergerea fără nici un avertisment a conturilor studenților pe 30 iulie, pe motiv că s-a încheiat anul universitar. Pentru știința unora ca dînsul, e bine să afle că pe la alții conturile se șterg prin iarnă și numai pentru cei care nu s-au mai înscris sau nu mai lucrează acolo. Studenți sau profesori fără deosebire de… mă înțelegeți.

Și să nu uite domnii în cauză că unui profesor exigent, dar bun, studenții nu-i fac bancuri proaste.

La sfîrșit mi s-a spus că vom mai vorbi dacă vin cu 20 de calculatoare, "și atunci va fi full access Internet?", întreb, "ei, și dumneata…". Aș fi avut și altfel de întrebări, dar am simțit că subiectul nu e tocmai bine primit și, cu cineva care regretă pierderea controlului total, nu are rost să deschizi discuția despre liste profesionale, site-uri de profil sau legături cu alte centre de învățămînt superior din lume, așa că am început să-i caut pe cei care după a mea părere ar fi fost îndrituiți să considere accesul la informație un drept al lor.

Aici am găsit a doua surpriză nu tocmai plăcută. Acolo unde mă așteptam la o efervescență am găsit o blazare pe care eu nu o înțeleg. Pot să admit că li se pun bețe în roate, că nu sunt condiții ideale, dar că ei nu se implică pentru a împinge mai mult lucrurile este un fapt greu de digerat pentru mine, care cu ceva ani în urmă așteptam cu sufletul la gură să vina valiza cu cartele de la Felixul din dotarea de atunci a Universității. Se pare că revoluția s-a terminat și ei nu mai au nimic de făcut. Noțiunea de lista de discuții e complet străină majorității celor întrebați. Nimeni nu vorbește cu nimeni. În primăvară mă adresasem Ligii Studenților de la matematică cu rugămintea de a se face propagandă listei de care mă ocup printre colegii lor de la Litere. Mi s-a promis, dar nu a urmat nimic. Nu ar fi refuzați dacă ar veni să ceară un cont, dar nimeni nu se gîndește că ceilalți habar nu au de această posibilitate. Am verificat și la întrebarea mea pusă vecinilor am primit răspunsuri de tipul "am auzit de Internet, parcă la biblioteca Sadoveanu", "poate la Drept, că nici ăștia de la Mate n-au", ca să nu mai vorbesc de răspînditul dat din umeri. Dovada acestei lipse de coeziune este și procentul extrem de scăzut al folosirii Internetului. Cam 20-30 % dintre studenți au conturi și cam 10-15 % le folosesc. Foarte puțin, mai ales că la 20 de ani lumea are culori mult mai vii.

În convorbirea pe care am avut-o cu domnul , de la compartimentul de informatică al Universității, am aflat cu stupoare că dînsul caută amatori care să-l ajute să mai pună cîte un cablu, în loc ca acesta să mi se plîngă că nu face față ofertelor de ajutor din partea studenților. Mă întreb de ce se complac în a aștepta să primească, în a se retrage în văicăreală, de ce nu aleargă după cei care pot să-i ajute. Nimeni nu are timp și dispoziție de apostolat, ori dacă ei nu se unesc și mai ales le lipsește credința că pot muta munții, vor rămîne în postura de simpli funcționari ai unei societăți anchilozate încă de comunism.

Domnilor studenți, dacă la vîrsta pe care o aveți știți doar să așteptați, nu veți avea niciodată revelația segmentului de dreaptă!

P.S. Totuși am avut și o surpriză plăcută. Domnul profesor Ion Colojoară, cu care nu am avut legături pe vremea studenției mele, dar căruia îi mulțumesc acum pentru tinerețea domniei sale și pentru ajutorul dat studenților în legătură cu Internetul. De altfel ceea ce știu despre activitatea dînsului provine de la ei.