Un oraș prin care treceam, noaptea,
în drum spre mare...

La Slobozia a fost inaugurat CICNET, primul Centru de Informare a Cetățenilor. Sunt sigur că data de 21 noiembrie va rămâne în istoria informaticii din România și în istoria dezvoltării serviciilor oferite de administrație. Colegii de la DataSystems din Slobozia, cu ajutorul oferit de FLEX Consulting din Brăila, au reușit să termine prima etapă a proiectului. Realizarea lor este accesibilă la http://www. cicnet.ro. Printr-un efort generos și prin participarea administrației, ei au reușit să strângă și să organizeze datele de interes public și să ofere acces cetățenilor la aceste date. Rezultatele se datorează și includerii în programul de asistență oferit de USAID și consultanței din partea Chemonics. Infrastructura hardware este deocamdată modestă (Server Pentium, legături prin modem pentru beneficiari, o linie rapidă pentru conectare Internet și puncte de informare în holul consiliului județean). Valoroasă este baza de date și experiența câștigată, care va permite extinderea proiectului. Felicitări tuturor celor care au contribuit la succesul acestui proiect.

Americanii

Darvas Attila: Spuneți-ne, vă rog, câteva cuvinte despre importanța evenimentului.

Judith Kesson, Șef reprezentanță CEEPAA, Chemonics: Cred că ceea ce s-a întâmplat astăzi aici este semnificativ pentru întreaga țară. Trebuie să fie important pentru dvs. deoarece demonstrează că în România se utilizează tehnologiile noi, în serviciul cetățenilor. Multe administrații afirmă că doresc să utilizeze tehnologiile noi, că doresc să servească cetățenii, că cetățenii trebuie să aibă acces la informații, că vor o guvernare deschisă și democratică. Dar aici există dovada semnificativă că administrația dorește să asigure accesul la informații. Acest lucru nu se întâmplă peste tot. Nici chiar în SUA.

D.A.: Credeți că acest model se va extinde?

J.K.: Văd astăzi aici mulți oameni, clienți Chemonics din alte localități, din județul Mureș, din Sibiu, de la minister. Sigur că își doresc și dânșii așa ceva.

D.A.: Cât timp va dura? Se poate repeta experimentul în alt context?

J.K.: Nu cred că va dura mult. Am realizat deja centre de informare, la Oradea, Tg-Mureș, Baia Mare, iar aceste locuri sunt cele în care în mod natural se va trece la pasul următor. Aici au reușit deja să sensibilizeze cetățenii la informații și accesul la ele... Acum un an nu credeam că așa ceva se va întâmpla în România...

Mircea Sârbu: Care credeți că este cea mai dificilă problemă la un astfel de proiect?

J.K.: Banii. Trebuie să existe un consiliu cu vederi largi, ca cel de aici, din Ialomița, care dorește să cheltuiască din buget ca să realizeze așa ceva. A fost dificil ca oamenii să accepte că asta este într-adevăr important. Acum sunt cu toții de acord că este important și cetățenii lor au acces la informații.

D.A.: Cum ați reușit să depășiți rezistența inițială a unora?

J.K.: Vedeți, posibilitatea reală de a depăși rezistența vine de la oamenii de aici, din România. Eu pot să vin să vă spun că trebuie să aveți un centru de informare, trebuie să faceți așa și așa. Funcționează în America, dar nu și în România. Dar dacă întâlnesc o persoană ca Maria Petre și îi spun că așa ceva ar putea fi bun aici iar dânsa îmi spune că o putem face, atunci devine credibil și realizabil. Abia atunci poate ajuta și expertiza mea. Partea de convingere vine de la cei din România, iar ei vor fi convinși când vor vedea această rețea și paginile Web. Așa apare competiția, gelozia într-un sens pozitiv.

Iosif Fettich: Puteți să ne spuneți ceva despre structurarea informațiilor de acest gen? Acesta este un centru județean, dar poate fi și unul guvernamental cu care comunică?

J.K.: Vedeți, sunt aici oameni din București, de la Avocatul Poporului, care ar dori un centru de informare în București și centre regionale, în toată țara... Văd nesfârșite posibilități de conectare între oameni.

M.S.: O parte din informațiile existente aici sunt de interes general. Credeți că se va putea realiza la București, de exemplu, un centru cu asemenea informații?

J.K.: Cred că există un mic centru în București, dar este în primul rând pentru documentare, nu un centru de informare propriu-zis. Dar cred că există eforturi în acest sens din partea ministerelor, care sunt hotărâte să sporească accesul cetățenilor la informații. Aceasta va fi calea.

D.A.: Vă rog să ne spuneți care este activitatea Chemonics și rolul dumneavoastră?

James Gordon, (Consultant în management și buget local, Chemonics, CEEPAA - Central and Eastern Europe Public Administration Assistance): Recent, am condus un atelier pentru elaborarea bugetelor pentru programe, la Tg.Mureș. O parte importantă a acestui proiect va fi implementarea unor aplicații software dezvoltate de noi , elaborarea unui manual de proiectare buget, precum și a unui nou soft la care lucrăm, pentru control și raportări de buget. Dezvoltăm asemenea soft pentru administrațiile municipale și ne bucurăm să conlucrăm cu specialiștii locali de software. Vor fi foarte multe aplicații care trebuie să răspundă cerințelor municipalității, serviciilor guvernamentale, dar și societăților comerciale.

D.A.: De ce credeți că administrațiile locale se mișcă încet și nu utilizează tehnologii moderne pentru a servi cetățenii?

J.G.: Cred că acesta este scopul real al unor proiecte la care lucrează USAID și Chemonics. Ceea ce încercăm să facem este să aducem unelte moderne, tehnici moderne pentru administrațiile municipale. Am remarcat este că există o mare nerăbdare, chiar la și din partea administrațiilor și a oamenilor de la guvern, din cauză că schimbarea nu are loc suficient de repede. Dar oamenii nu trebuie să-și piardă curajul, căci realizarea unor schimbări într-adevăr semnificative durează mult. Trebuie multă energie, multă gândire, mult efort, pentru ca într-adevăr să funcționeze. În domeniul meu specific, elaborarea bugetelor pentru programe, nu mă aștept ca peste noapte toate municipalitățile, toate serviciile de administrație publică, să implementeze programe de elaborare a bugetelor. Va dura un an, poate doi.

D.A.: Dar tehnologiile se schimbă, într-un an. Vor fi alte sisteme și va trebui alt buget?

J.G.: Vă pot asigura că orice tehnologie dezvoltată pentru municipalități, atât hardware cât și software, va fi utilă mult timp.

Elisabeth A Bassan, Senior Vice President Europe & NIS, Chemonics: Aș dori doar să evidențiez că schimbările în administrația publică necesită timp. Schimbările menite să dureze, să fie semnificative și să servească mult timp cetățenii durează mult ca implementare, deoarece trebuie să se potrivească într-adevăr circumstanțelor. Programele care asigură suportul suportul tehnologic se pot adapta schimbărilor, astfel încât să nu fie depășite curând. Mai importantă este abordarea conceptuală. Important este ca oamenii să înțeleagă metodologia abordării. Chiar dacă schimbările tehnologice sunt rapide, oamenii le pot adapta dacă au mentalitatea adecvată pentru administrație.

J.G.: Ceea ce ne-am dori să vedem este dezvoltarea software în sectorul privat, care să poată asigura suportul pentru ceea ce este nevoie în sectorul public. Schimbările vor avea loc aici, pentru că vor trebui formate parteneriate, trebuie ca sectorul privat, sectorul public, universitățile și școlile să conlucreze. Este administrația dumneavoastră. Și fiecare are interesul să fie sigur că această administrație funcționează.

Ai noștrii

M.S.: A fost greu?

Maria Petre (Vicepreședinte, Consiliul Județean Ialomița): Partea cea mai grea a fost acum un an, când aveam discuții cu directori... Îi spuneam: te rog frumos, mi-ar trebui de la tine informații de tipul: ești directorul direcției muncii, ești pe strada Berzei nr.12. Și el îmi răspundea: n-ați citit Adevărul? Ce spune Adevărul? Păi spionajul pe Internet ? zice el. Măi omule ? zic - ceea ce facem noi e cu totul altceva: îmi spui cum te cheamă, ești direcția muncii, pensionezi oamenii, ești pe strada nu-știu-care și îmi dai telefonul... În special atunci, a fost foarte greu. Informațiile pe care le-am primit atunci de la instituțiile din sistemul de stat, de regulă, au fost extrem de sumare. Exista o mare confuzie. O parte din conducătorii instituțiilor își imaginau că noi ne apucăm să le rezolvăm treburile. Acum, oamenii au început să înțeleagă că nu asta ne-am propus. Ne-am propus să oferim alt tip de servicii cetățeanului și chiar să-i oferim acesteservicii. În general administrația din România a început să înțeleagă că trebuie să fie în slujba cetățeanului. Noi am descoperit și cum... Ce s-a întâmplat în plus anul acesta și cum am reușit, asta este foarte important. Pe de o parte, e vorba de un nou tip de relație. La noi, în România, e un conflict între administrația locală propriu-zisă - cea aleasă - și prefecturi. Nu e nici din vina noastră, nici a prefecților: e vina legii, care are foarte multe ambiguități și care nu delimitează foarte bine competențele. Dintr-un amestec de competențe se ajunge la un aparent conflict. Ce am reușit noi în această fază a proiectului a fost să trezim interesul în privința comunicării între noi. Pe de altă parte, am avut sprijin de la Prefectură. Pentru că, în amestecul acesta de competențe, Prefectura, potrivit legii, subordonează într-un fel serviciile locale ale ministerelor. E important să abordăm și acest aspect, pentru că cineva trebuie să-i aducă pe acești oameni la o primă întâlnire. Căci ei vin și dintr-o reacție de așa-zisă subordonare... Am avut șansa ca oamenii să înțeleagă ce vrem, mai mult decât anul trecut, când am deschis Centrul de informații. Am avut și șansa extraordinară să lucrăm cu două firme extrem de performante în domeniu. N-am fi reușit singuri, pentru că nu avem asemenea specialiști în consiliu, în condițiile în care salariile noastre sunt extrem de mici. Deci, cam asta-i cheia. Mai întâi trebuie să găsești calea de a aduce oamenii împreună, după care să fii suficient de explicit, ca oamenii să perceapă corect mesajul. Și mai e un secret. Toată cheltuiala, în prima fază, cineva trebuie să o facă. Dacă n-o face prefectura, trebuie să o facă consiliul județean, trebuie să o facă municipalitatea. Nu e cheltuială foarte mare. Pe mine chiar m-a surprins că facturile pe care trebuie să le achităm sunt uneori mai mici decât factura de telefon. Este un serviciu necesar telefonul, dar consumă mult față de serviciul celălalt. În prima fază ne-am asumat răspunderea de a finanța complet cheltuiala de început. E vorba de serverul de la stația informatică, de sediu, de achiziția de soft și așa mai departe.

D.A.: O infrastructură locală în proprietatea organismelor locale n-ar putea elimina cheltuielile amintite cu facturile de telefon? În orașele mici s-ar putea trage cabluri ale organizațiilor de administrație locală, mai ales că distanțele sunt mici. Doriți să dezvoltați proiectul în acest sens? Care sunt șansele?

M.P.: Da, desigur. Ne-am gândit la așa ceva. Și sunt sigură că avem șanse, chiar dacă la început pare o nebunie. Multe lucruri din cele pe care le-am făcut păreau puțin exagerate. Important e să insiști, important e să-ți găsești cele mai potrivite argumente, ca lumea să înțeleagă ce se dorește.

M.S.: Se poate justifica, chiar bănește, acest lucru...

M.P.: Costul unui asemenea proiect nu este foarte mare. Pe noi nu ne-a costat mai mult decât niște banale servicii curente...

M.S.: La momentul acesta, se defalcă separat partea de informatică în buget?

M.P.: În 1998 vom avea primul buget care se alcătuiește invers. Adică: nu am o sumă totală cu care acopăr costurile, am niște costuri care se formează la nivelul fiecărui serviciu. În condițiile acestea fundamentez cheltuiala pentru centrul de informare, pentru biroul de informatică, pentru fiecare din servicii și, deci, voi știi foarte exact cât cheltuiesc pe fiecare componentă. Intrăm în sistemul la care lucrăm tot cu consultanții americani, de la Chemonics și USAID pe buget, pe programe. Deci, în 1998 fiecare serviciu, fiecare program, va avea propriul buget.

M.S.: Cum de s-a întâmplat la Slobozia?

M.P.: Slobozia este locul cel mai important din România, de aceea s-a petrecut aici (râsete). Depinde de voință, depinde de oameni. Am avut și șansa de a fi prima municipalitate selectată de USAID într-un program de asistență pentru administrația locală din România. Am avut și șansa că în momentul în care ei au venit, noi chiar știam ce vrem să facem, dar nu știam cum. Singuri n-am fi reușit.

M.S.: Deși n-ar trebui, câteodată și politica are niște implicații în partea asta de administrație. Credeți că aici a fost un cadru mai potrivit decât în alte părți?

M.P.: Nu. Am avut grijă ca proiectul acesta să n-aibă nici un fel de implicație politică. Indiferent de faptul că cei care eram în mandatul trecut erau de două sau trei culori politice diferite și acum suntem de alte două sau trei culori politice, proiectul a fost proiect. Și n-am făcut decât să ne punem de acord asupra faptul că el trebuie să continue. Deci politica n-a fost absolut de loc implicată. [...] Și a cam ținut și de concepția noastră ca oameni, de dorința noastră de a intra în normalitate.

I.F.: De la colegii noștri am aflat că sunteți cheia succesului... Pe de o parte, și Judith Kesson, pe cealaltă.

M.P.: Am și eu un aport, dar nu pot să facă două persoane ceea ce fac două organizații. Am colegi extraordinari. În fiecare sâmbătă, în consiliul județean, sunt doi-trei oameni. Una-i Nela Mocanu, ceilalți sunt de la alte servicii. Sunt mulți oameni implicați, nu poți să faci singur o asemenea treabă, dar cineva trebuie să-i susțină. Poate că ceea ce am făcut eu a fost să asigur spatele acestui proiect și, poate, asta a dus la succes.

M.S.: Aici apare o colaborare între administrație și firme private. Ați avut probleme în privința asta?

M.P.: Nici un fel de problemă, pentru că suntem chiar parteneri. Oamenii de afaceri din sectorul privat, cu care am lucrat, au înțeles că n-avem nici un fel de interes personal. Suntem implicați doar ca organizație, doar ca autoritate, nu și ca persoane. Când sunt relațiile curate, nu planează absolut nimic asupra lor.

I.F.: N-ați avut dificultăți?

M.P.: Nu. Am fost întrebați de la început: de ce lucrați cu firma DataSystems? Am spus: pentru că din punctul nostru de vedere rezolvă serviciile de care avem nevoie acum. Noi nu ne putem permite să ținem oameni de nivelul ăsta profesional la consiliul local din cauza sistemului prost de salarizare... Și atunci apelăm la serviciile specializate ale unei firme competente, performante.

M.S.: Din sistemul ăsta se pot câștiga bani. V-ați gândit la posibilitatea asta? Există un cadru legal ca să acoperiți astfel o parte din cheltuieli?

M.P.: Ne-am gândit la asta și, din fericire, acum a apărut și cadrul legal care să ne permită acest lucru. S-a modificat legea 27 a costurilor și taxelor locale, și ea are o soluție pentru ceea ce vrem să facem. E normal să vrem să câștigăm niște bani din asta, în primul rând pentru a acoperi costurile sistemului în sine. Administrația locală din România, din 1992 încoace, se tot plânge de lipsa autonomiei financiare. În momentul în care se va adopta de către parlament și legea privind finanțele locale, prima noastră grijă e cum să ne găsim surse de venituri. Și una din surse va fi acest sistem. Va fi un moment în care toate companiile, toate firmele care vor să intre în sistem vor trebui să plătească niște taxe, sau să ofere o reciprocitate în servicii. Am gândit proiectul, și toate proiectele le gândim în așa fel încât, la un moment dat, să se autosusțină financiar.

M.S.: Există multe informații în sistemul acesta care sunt de interes și pentru mine, la Tg-Mureș. Aceste informații ar putea fi stocate undeva central șidoar replicate și adaptate local. Nu este posibil ca lucrurile acestea să meargă mai ușor de jos în sus? Ca sistemul ăsta să fie generalizat?

M.P.: Este mai greu, este foarte greu să convingi un număr foarte mare de oameni care gândesc diferit, care aparțin unor grupuri diferite, să îi aduci în stadiul în care să realizeze împreună un lucru.

M.S.: Grupuri diferite în ce sens?

M.P.: Știu eu?... Unul gândește că informația publică aparține instituției lui și nu cedează la acest lucru. Alții gândesc că ar pierde ceva dacă ar prezenta această informație. Alții pur și simplu nu înțeleg și, ca atare, au rețineri. Alții așteaptă de mai sus aprobările necesare. Nu noi ar fi trebuit să fim primii care să facem așa ceva. Primii ar fi trebuit să fie cei din primării și din direcțiile de finanțe publice, care ar trebui să aibă propriile lor centre de informații.

M.S.: De ce de primăriile și nu prefecturile?

M.P.: Pentru că ele sunt cele mai solicitate de public. Și e forte bine ca aceste centre de informații să apară în primul rând la instituțiile care au contact direct și competență directă în relația cu publicul. Direcțiile de muncă, sănătatea, finanțele și primăriile. Astea patru trebuie neapărat să aibă în vedere astfel de nuclee de informare.

M.S.: Neînțelegerea tehnică are o influență mare?

M.P.: Cred că da. În mod deosebit ne lovim de acele instituții care prin lege au restricții în furnizarea informațiilor. Darexistă în sistem o modalitate de securizare a informațiilor... Dacă ar înțelege tehnic că este posibil și că este sigur, ar avea desigur altă atitudine.

D.A.: Aveți forță de muncă calificată?

M.P.: Nu știu dacă dumneavoastră știți că noi lucrăm și cu voluntari. Problema personalului se pune foarte serios pentru noi. Pasul următor este să ne extindem peste primăriile comunale, care ar avea foarte multă nevoie de sprijin. Și eforturile financiare ar fi mult mai mici. Asta vrem să facem, în primul rând, cu toate primăriile comunale. După aceea am vrea să realizăm o parte de soft, pentru a lucra unitar pe buget, finanțe cu instituțiile care fac raportările prin noi. Ar fi extraordinar dacă am reuși. Trebuie să-i lămurim de asemenea pe cei care dețin informații, chiar dacă nu de natură publică. De exemplu băncile, finanțele și poliția, camera de comerț. Trebuie neapărat să le punem în legătură unele cu altele și să-și furnizeze informații, ca să poată să fie eficiente. Și o treabă pe care n-am făcut-oȘ vrem să facem o bază de date de natură economică și să o legăm cu sistemul actual. Noi intenționăm acum să-i așteptăm la prefectură pe cei care au putere financiară și care vor să-și facă reclamă. Îndeosebi societățile comerciale, care să vină cu niște sponsorizări pe care să nu le utilizăm decât pentru dezvoltarea CICNET-ului. Acesta ne este gândul, ca să putem să rezistăm. Noi nu vrem să câștigăm nici un fel de bani. Vrem să ne dezvoltăm.

Constantin Teodorescu, FLEX Consulting Brăila: Ce înseamnă sponsorizarea? Sponsorizarea, de exemplu de la Banca Comercială, înseamnă să tragem cablul de la ei până aici, să pună ei un calculator specific pe care să dea ei informațiile pe partea lor, ca să nu fie necesar ca eu să le actualizez acolo. O bază de date în care, în mod normal sunt situații cumulative, să o fac distributivă. Ca să fac trimitere către Banca Comercială trebuie ca serverul lor să-mi răspundă.

D.A.: Cum s-a făcut echipa asta de la consiliul județean? S-a format prin angajări?

D-na Nela Mocanu Tudor Nela (responsabilă cu proiectul CICNET): În primul rând, am avut-o pe Maria Petre, care este vicepreședinte cu rol de decizie, pe care trebuie să o convingi că este bine și după aceea poate să-ți obțină finanțare. Asta este un mare câștig.

M.S.: În America ați văzut asemenea sisteme?

N.T.M.: Da, în Charlotte, în Carolina de Nord. În oraș erau cinci puncte de informare. Era un proiect al statului federal și aveau informații din toată America. De exemplu, dacă căutai un loc de muncă din partea cealaltă a Americii... Se apuca omul, își găsea locul pe care-l dorea, dar vroia să-și ia și familia, deci îi trebuia școală... Începea să caute după școala necesară, începea să caute și pentru nevastă. Care sunt prețurile într-o zonă a unui oraș, care este oferta de locuințe și așa mai departe. După ce se dumirea omul, era o liniște în primărie?

D.A.: A fost suficient de convingător pentru a porni și acasă?

N.T.M.: Da, a fost. Liviu (de la Data Systems) îmi spunea dinainte să facem așa. Eu nu pricepeam... el îmi vorbea în limba lui, eu vorbeam în limba mea.

M.S.: Este foarte important de a vorbi o limbă comună, partea tehnică și partea administrativă.

N.T.M.: Cred că lumea informaticii trebuie să coboare un pic și noi să ne ridicăm un pic. Pentru că altfel, toate chestiile astea tehnologice care încearcă să rezolve probleme umane, pătrund greu.

M.S.: Poate reușim să-i sensibilizăm pe cei interesați.

Vă mulțumim pentru amabilitate.