Va ajunge protecția consumatorului
și în industria informatică?

Pe vremuri conduceam un Corvair. Nu îmi displăcea nimic la ea. Altfel spus, dacă ceva ar fi putut justifica scoaterea sa din producție, atunci întreaga industrie de automobile a anilor '60 din Statele Unite ar fi trebuit să fie desființată deoarece, conform standardelor de astăzi, toate mașinile nu ar fi prezentat gradul necesar de siguranță. Corvair, produsă de GM Chevrolet, a fost prima mașină cu cilindree redusă, dotată cu un radiator cu aer, plasat în spatele mașinii. Era un design revoluționar pentru o țară care estima calitatea unei mașini după lungimea și greutatea sa, conform sloganului „mai lungă și mai grea înseamnă mai bună“...

Recviem pentru un autoturism

Problema pe care a avut-o Corvair a fost marketingul lui General Motors. Vehiculul fusese conceput să fie o mașină de cilindree mică, dar publicul a perceput-o ca pe o mașină sport. Drept urmare, tinerii care o cumpărau apăsau prea tare pe accelerator și luau prea scurt virajele, derapînd. E adevărat că puține mașini nu ar derapa atunci cînd roțile din față se blochează în unghi drept, la 80 km/h.... Tot atît de adevărat este și faptul că, în primii ani de producție, între 1960 și 1963, au fost și niște erori de proiectare, corectate în anii următori. Problemele apăreau mai ales la suspensia posterioară, căreia îi lipsea o bară de stabilizare anti-ruliu. Din această cauză, la virajele luate scurt, mașina își pierdea stabilitatea și se putea răsturna. Se zvonea că toate acestea erau rezultatul reducerii costurilor de producție, cerute de General Motors. Proiectanții fuseseră obligați să creeze o mașină mai ieftină cu 4 dolari și nu găsiseră altceva de eliminat decît bara stabilizatoare...

Corvair a început să fie în atenția publicului, mai ales după apariția cărții lui Ralph Nader „Lipsă de siguranță la orice vitez㓠(Unsafe at any speed), cu care pornea o cruciadă împotriva industriei auto, pe care o acuza că furnizează produse periculoase. Acțiunea lui Nader a avut efecte benefice pentru orice consumator din lumea asta dar, așa cum se întîmplă de obicei, cei nevinovați au avut cel mai mult de suferit. În cazul de față, a fost vorba de Corvair.

Cine-i Ralph Nader?

Ralph Nader este cel mai renumit luptător pentru drepturile consumatorului din Statele Unite și a intrat deseori în conflict cu lumea afacerilor și cu guvernul. S-a născut în Winsted, Connecticut, din doi imigranți libanezi, Nadra și Rose Nader, care aveau un restaurant și o brutărie. Aspirația de a deveni „avocatul poporului“ i-a fost inoculată în adolescență de către părinții săi, care făceau mult tărăboi conducînd seminarii familiale asupra drepturilor cetățeanului într-o democrație. După ce a terminat liceul în 1951, Nader a intrat la Woodrow Wilson School of International Affairs de la Princeton University. Absolvind Magna cum Laudae în 1955, specializîndu-se în afaceri guvernamentale și economie, Nader s-a înscris la Facultatea de Drept de la Harvard. A devenit redactor al Revistei de Drept a Universității Harvard și, după ce a absolvit și aici, cu cele mai mari calificative, și-a deschis un mic cabinet de avocatură și a început să călătorească prin țară.

Tînărul avocat a fost afectat de indiferența corporațiilor americane față de consecințele globale ale acțiunilor lor și a început să ia atitudine împotriva abuzurilor pe care le comiteau corporațiile.

A devenit faimos în 1965, odată cu publicarea cărții „Lipsă de siguranță la orice viteză“, cea care a îngropat mașina Corvair. Ca urmare a publicării acelei cărți, Nader a compărut în fața unui comitet senatorial și a susținut dreptul consumatorilor de a beneficia de produse care să le ofere siguranță. Era tînăr, plin de energie și de intenții bune, dar ca el mai erau alte sute de mii de tineri, și ei plini de aceleași intenții bune și de energie, dar de care lumea nu a auzit vreodată. De fapt, faima nu i-au adus-o nici cartea, nici faptul de a fi compărut în fața acelei comisii (deși, în epocă, siguranța consumatorului era un concept cu totul nou). GM, într-un mod nemaiauzit, a început să-l hărțuiască, angajînd un detectiv privat și încercînd să-l discrediteze. Aceste manevre au avut un efect dezastruos pentru ei, deoarece publicul a aflat de mașinație și, dată fiind sensibilitatea aparte a americanilor față de corporații și de libertatea fiecăruia de a face alegeri, Ralph Nader a devenit faimos peste noapte și a beneficiat de sprijinul întregii populații. O chestiune minoră, care începuse printr-o carte oarecare și o audiere la Senat (mii de asemenea audieri au loc, în fiecare an), s-a sfîrșit cu adoptarea unor legi majore și cu zguduirea din temelii a industriei auto din Statele Unite. Beneficiul acestei istorioare este că mii de vieți sînt salvate, an de an, datorită reglementării stricte, în general, și în industria auto, în particular. Săptămîna trecută, Ford a retras un lot de 3 milioane de mașini, datorită unor defecte de fabricație prezentate de unele dintre ele, defecte care, necorectate, s-ar fi putut solda cu pierderi de vieți omenești. Cineva ar putea să se întrebe dacă era cu adevărat necesar să retragi un întreg lot de 3 milioane, dat fiind că, în condițiile în care acționarea în judecată este atît de populară în America, nici un producător în toate mințile nu ar fi dat drumul pe șosele la un produs defect. Nu zău? Dar Ford Pinto nu putea lua foc în partea posterioară? S-a dovedit că Ford Motor Company știa de acest defect și totuși produsul a fost comercializat. De ce? Cîte accidente s-ar fi putut întîmpla? Rezervorul de benzină era un factor de risc în coliziunile posterioare. Din accidentele care s-ar fi putut întîmpla, cîte procese ar fi apărut? Și cîte despăgubiri ar fi avut Ford de plătit? Cînd s-au făcut calculele statistice, s-a dovedit că era mai convenabil pentru ei să riște, lăsînd necorectate defectele, decît să înlocuiască rezervorul la toate mașinile produse!!!

Dacă GM l-ar fi ignorat și l-ar fi lăsat să se împotmolească în sistemul judiciar american, probabil că și Nader ar fi fost unul dintre anonimii care și-au bătut gura degeaba. Faptul de a fi acționat împotriva persoanei sale și de a fi încercat să se răzbune pe el, l-au transformat într-un martir și au convins Senatul că are dreptate în ceea ce spune. Restul este istorie.

Dar informatica?

Industria auto a fost urmată de celelalte ramuri industriale, astfel că, în ziua de azi, în Statele Unite, este o afacere tare riscantă să pui în vînzare un produs care nu prezintă siguranță. Să nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să spun că lucrurile nu ar trebui să fie așa, ci doar că s-ar fi putut ajunge aici și în alt mod, mai puțin neplăcut... Sau poate că nu !!!

„Celelalte ramuri industriale“, cu excepția uneia: industria informatică. Nici un producător de computere nu a fost vreodată obligat să-și retragă de pe piață produsele defecte. Cînd a fost lansat prima oară, Pentium avea o unitate de calcul în virgulă mobilă care producea erori (imaginați-vă un calculator care nu știe să calculeze...). Intel a fost de acord să schimbe procesoarele doar pentru acei clienți încăpățînați, care țineau morțiș la acest lucru. Încă nu am văzut un produs Microsoft care să meargă așa cum ar trebui, de la prima versiune. Încă nu am văzut un produs Microsoft căruia să i se facă, într-adevăr, un upgrade și nu peticiri mascate în upgrades, pentru care publicul trebuie să mai și plătească. Poate că nepoții mei vor trăi acele zile visate de mine, eu nu am nici o șansă să apuc așa ceva. Și dacă aceasta este atitudinea celui mai mare producător independent de software din lume, de ce s-ar comporta altfel ceilalți?

Din păcate, nu aceste fenomene l-au readus în centrul atenției pe Ralph Nader. El a intrat în dispută cu industria software, atunci cînd Bill Gates a decis ca Internet Explorer să facă parte integrantă din Windows. Nimeni nu se mai teme că Microsoft ar putea să pună detectivi particulari pe urmele lui Nader, dar toți sînt siguri că vor apărea la lumină aspecte pe care Microsoft nu ar fi vrut să fie aduse la cunoștința tuturor... Nader exprimă îngrijorarea multor oameni. Evident, nu este gelos pe succesul Microsoft sau pe inovațiile acestuia, care lipsesc cu desăvîrșire, ci este neplăcut impresionat de puterea pe care Bill Gates o cîștigă asupra consumatorului din lumea produselor desktop. Bill Gates visează să scoată bani de pe urma tuturor tranzacțiilor care au loc pe sistemele desktop din lumea întreagă. Sigur că nu numai el visează așa ceva, dar el este cel care ar putea și să reușească. Dacă ar fi făcut acest lucru într-un mod firesc, nici Nader, nici eu și nici alții nu am avea ceva împotriva aspirațiilor sale. Nimeni nu poate avea ceva împotriva lucrului cinstit. Cînd lucrul e, însă, necinstit, ceva trebuie făcut.

Poate nu știați...

Acum cîteva săptămîni, am postat pe o listă cîteva fotografii pe care le-am făcut cu un aparat fotografic digital la Art Institute din Chicago. Dorința mea era să le arăt și celorlalți membri ai listei cîteva opere ale lui Brîncuși; cum tot mă aflam acolo, am fotografiat și operele unor impresioniști. Cititorii acestui articol probabil că nu știu că Bill Gates deține drepturile asupra publicării electronice a majorității operelor de artă din lume. Astfel, postînd acele fotografii, pentru membrii listei, s-ar putea să-i fi violat drepturile. Probabil că ar fi trebuit să-i cer permisiunea și să-i plătesc o anumită sumă. Întrebarea este: poate fi permis unui singur om să ia decizii asupra tuturor minunilor acestei lumi? Microsoft publică Encarta, o enciclopedie electronică, care este cea mai slabă de pe piață, în ciuda faptului că se distribuie oricărui om care cumpără un PC în Statele Unite. Unul dintre concurenții săi, Grolier, are un produs mai bun, care este și mai ieftin, dacă îl cumperi separat. Toți cei care cumpără Grolier trebuie să-i plătească lui Bill Gates, deoarece el deține drepturile imaginilor electronice. Nu numai atît, dar orice software de pe piață, care are o imagine oarecare cu vreo operă de artă, îi aduce bani lui Bill Gates. Astfel, un utilizator care cumpără trei computere, conținînd aceeași reproducere, trebuie să plătească de trei ori pentru același lucru. Cît timp va putea rezista Grolier, cînd consumatorul, care trebuie să plătească pentru produsul său, primește Encarta pe gratis? Problema adevărată este ce anume va face Bill Gates atunci cînd atît Grolier, cît și Encyclopedia Britannica vor da faliment? Putem face doar speculații, în acest moment...

Care-i problema?

Nu am nimic personal împotriva lui Internet Explorer. Îl dezinstalez de pe fiecare sistem pe care îl primesc și îl înlocuiesc cu Netscape. Un utilizator novice, care nu prea se pricepe la computere, ce face? Vine acasă cu aparatul, îi dă drumul, pornește browserul și se trezește în Microsoft Land! Dacă utilizatorul nu se pricepe să schimbe browserul sau pagina pe care o va încărca automat, va vedea numai ceea ce Microsoft dorește să-i transmită. Pînă se dumirește utilizatorul cum merg lucrurile și cum se pot schimba anumite setări, deja i s-au format anumite obiceiuri, deja creierul îi este spălat. Pentru a fi corect, trebuie să spun că nici Netscape nu se comportă altfel. Amîndoi, Microsoft și Netscape, au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a scoate de pe piață celelalte browsere. „Mosaic“ nu le spunea nimic utilizatorilor din ultimele generații, dar era un competitor puternic, pe care Microsoft și Netscape l-au făcut să dispară. Și atunci, s-ar putea întreba cineva, de ce i-ar fi permis acest lucru lui Netscape, iar lui Microsoft nu? Deoarece, practic, Netscape are un singur produs. Nu cred că suitele produse de ei vor prinde, vreodată, la publicul larg. Ei nu au un sistem de operare sau alte produse și nu-l pot forța pe vreun vînzător hardware să încarce browserul lor pe vreun PC. De ce nu-și fac un sistem de operare, dacă n-au, ați putea să vă întrebați, doar sînt liberi să creeze unul și să intre în competiție cu Microsoft. E adevărat, dar, în acest moment, nu asta ne îngrijorează, ci ceea ce face Microsoft. Sînt mult prea mari și puternici și putem întrezări ziua în care vor decide că anumite situri trebuie să fie pe lista neagră, iar accesul la ele trebuie să fie restricționat, sau că publicul trebuie să folosească serviciile unor anumiți furnizori și nu pe ale altora. Da, în clipa de față sînt simple speculații – veți spune – dar trebuie să fiți de acord că aceste lucruri nu sînt imposibile. Eu aș lua în calcul o asemenea posibilitate.

Cine cunoaște istoria Microsoft, are de ce să fie îngrijorat. Cît timp au avut concurența IBM în domeniul sistemelor de operare (OS/2), au fost foarte ocupați cu Windows 95 și NT. Chiar dacă scoteau pe piaț㠄vaporware“, tot se mai preocupau de soarta produselor lor. Acum, NT 5 a fost amînat cu un an, iar unii utilizatori sînt îngrijorați și au început să caute alternative. Un sistem de operare nu este un joc, pe care unii îl pot avea, iar alții nu. Mulți au investit sume serioase pe baza promisiunilor făcute de Microsoft, iar acum viitorul pare incert. Produsele actuale nu sînt ceea ce se spusese că vor fi, iar NT 5 a fost pur și simplu amînat, iar zvonurile ne spun că anumite trăsături fundamentale vor fi eliminate și vor fi disponibile numai ca produse adiționale (add-ons)... Situația bizară este că Microsoft a încercat să definească Windows 95 ca fiind sistemul de operare pentru consumatorul obișnuit, iar NT sistemul de operare pentru întreprinderi. Așa cum au mers lucrurile, Windows 95 a ajuns să fie sistemul de operare pentru întreprinderi, deoarece este o interfață grafică bună pentru Novell sau alte tipuri de rețea, în timp ce NT, plin de scame și îngreunat de amînări, și-a cam pierdut din credibilitate.

Orwell, software și TV

Acum cîteva zile, am citit despre planurile lui Bill Gates de a construi în Redmond un studio TV ultra-tehnologizat. Toți știm că a cumpărat o parte din rețeaua NBC, care acum se numește MS-NBC. Nimeni nu știa că General Electric a fost, întotdeauna, proprietarul NBC, dar Bill vrea să evite confuziile... El speră că, într-o bună zi, lumea să se uite la TV prin Microsoft Network, adică să poată dirija ce anume vor vedea acei oameni. Și asta nu ar fi lucrul cel mai rău, dacă ne gîndim că totul va rula sub Windows și, desigur, Windows va decide ce anume trebuie să vadă utilizatorul... Am fost speriați de apocalipticul „1984 - Big Brother e cu ochii pe tine“ al lui Orwell, deoarece știam că sîntem urmăriți. Cum e, însă, să ți se și spună ce să urmărești tu și să fii forțat s-o faci?

Acestei situații i se împotrivește Nader, care cere ca utilizatorul să controleze ceea ce i se oferă. Din păcate, în clipa de față, el pare doar un vizionar, deoarece reacția generală este confuză. Majoritatea publicului încă nu realizează implicațiile. Publicul este atent la Bill, care pretinde că guvernul încearcă să frîneze „inovația și produsele de calitate, amîndouă în buna tradiție americană“. Bill Gates nu menționează și încleștările cu producătorii software sau hardware și, finalmente, cu utilizatorii. Nu menționează nici faptul că îi silește pe utilizatori să plătească de mai multe ori pentru același produs, dacă este cumpărat de la vînzători diferiți (dacă utilizatorul cumpără un program care conține Video for Windows – și majoritatea programelor de animație îl conțin – trebuie să plătească Video for Windows de fiecare dată cînd cumpără un produs de animație).

Se pare că anumite documente interne de la Microsoft, de care opinia publică a luat cunoștință de curînd, confirmă faptul că, inițial, Microsoft nu avea de gînd să integreze browserul în sistemul de operare. Memorandumul, scris de o oficialitate importantă, explica această decizie prin faptul că Microsoft nu era interesat să intre în competiția browserelor și că intenționa să se bazeze pe Mosaic... Ar fi interesant să vedem ce comentarii va face Microsoft, pe baza acestui memorandum, dar intențiile sale inițiale nu mai pot fi negate. Desigur, actualmente au suficientă putere ca să răstălmăcească tot ceea ce au declarat cîndva...

Freedom

Am sentimente foarte amestecate față de implicarea lui Nader în aceste chestiuni. Înlăuntrul meu, nu aș vrea să văd apărînd o legislație care să se ocupe în mod specific de aspirațiile lui Bill Gates de a domina lumea, dar capitalismul pur – de tip laissez-faire – nu există. Apariția computerelor ne-a adus o mulțime de schimbări în felul în care gîndim, facem afaceri sau ne trăim viața. Un singur lucru ne-a rămas, ca și mai-nainte: ne place libertatea și dorim să avem vieți private, concepții private, aspirații private. Nu ne putem permite să-l lăsăm pe Bill Gates, sau pe oricine altcineva, să ne răpească libertatea. Poate din această cauză, prefer, totuși, să-l văd pe Nader implicat, deoarece sper că va contribui la schimbarea tendințelor de monopol ale Microsoft și în crearea unei piețe libere, la care să participăm toți, creînd diversitatea de odinioară...