Cine ridică piatra?

Evanghelia după Internet (VII)

motto:
"The world hacker conjures up a vivid image in the popular media. The term was once used to descibed any computer user who spent endless hours developing unorthodox solutions to difficult hardware and software problems. Since then, the term has been twisted by the media and the general publict refer to those who engaged in rebellious and often illegal computer activities. […] The popular image of the hackers has them armed with dangerous computer viruses and described them as prone to leaving a trail of destruction and damage in their wake"
(E.A. Cavazos and G. Morin "Cyberspace and the law")

Cine și-ar putea închipui că stînd liniștit în fotoliul său și mergînd hai-hui prin Internet ar putea comite crime care prin alte părți intră sub incidența unor legi stricte și nu tocmai duioase ? Cum să crezi că acționînd un program inocent în aparență te poți trezi amendat cu 10.000 de dolari și trei ani cu suspendare ? Și totuși e vorba de un caz real petrecut în SUA în 1988, actorii fiind un tînăr de 23 de ani, Robert T. Morris și programul său Internet Worm. Pe scurt programul avea o eroare ce permitea autoreproducerea sa în așa fel încît „îngheța” ceasul calculatoarelor din rețea. În cîteva ore de la acționarea sa pe Internet a „infectat” cam 2000 de calculatoare si a produs pagube evaluate la 150.000 de dolari (după alții, de exemplu John McAfee, președintele lui Computer Virus Association, mult mai mari, pînă la 96 de milioane de dolari!). Faptul că Morris nu a intenționat să aducă nici un prejudiciu, că nu urmărea să obțină bani sau alte foloase nu a fost luat în considerare de judecători care l-au condamnat pentru intenția de a accesa fără autorizație alte sisteme 1.

Acesta e un caz extrem de „hacking” aparent fără o evidentă intenție frauduloasă. Ce se întîmplă însă cu cei care folosesc cărți de credit sau software pirat? Ce pățesc cei care nu respectă dreptul de copyright (cîți știu de exemplu că e-mail-ul beneficiază automat de acest drept fără ca autorul să fie nevoit să îl menționeze în mod special)? În SUA există legi federale și statale, ce reglementează strict aceste noțiuni și activități și care dau dreptul procurorilor de a incrimina aceeași faptă la ambele nivele, deci pedeapsă dublă pentru o singură abatere! Însă, în ciuda faptului că sistemul este echilibrat și în continuă perfecționare, mass-media ține să-și tragă spuza pe turta ei împînzind primele pagini ale ziarelor cu titluri de-o șchioapă despre copii „minune” care au „spart” Pentagonul, CIA precum și alte stabilimente de acest fel. Și cum boala se ia găsim și la noi astfel de articole și emisiuni, care mai de care mai virulente (vezi Capitalul, PRO TV) din care te-ngrozești de ce poate face Internetul din om și mai ales din „tînăra” generație. Asociate și cu alte păreri mai mult sau mai puțin decente (nu demult Tudor Octavian îți dădea cu părerea în ziarul Național despre arta electronică) toate aceste luări de poziții ar trebui să ne ducă la concluzia că românul ar face mai bine să-și plimbe miorița prin propra-i bătătură și s-o lase mai moale cu „occidentalismele” astea care nu ne fac decît rău.

Nenorocirea unor astfel de mentalități e agravată și de o penurie în materie de documentare. Niciunul din ziarele de mare tiraj nu se învrednicește să aibă o rubrică, măcar săptămînală, despre Internet, deși se înghesuie să întrețină pagini de web. De altfel, cei care se ocupă de aceste pagini nu dovedesc nici ei cine știe ce profesionalism. Astfel se dovedește că nu-i suficient ca ai tăi să fie mai deștepți decît ai lor. În revista Cațavencu, al cărui de altfel fidel cititor sunt, mă delectez număr de număr cu următorul anunț : „NOU! Acum avem două adrese pe Internet” după care urmează…trei, desigur adresa de e-mail nu e „pe” Internet ! Dar să revenim.

Nu cunosc situația din școli, dar dup㠄reușitele” elevilor mă îndoiesc că și-a pus cineva problema educării pentru o folosire corectă a calculatoarelor. Nu este vorba doar de o lipsă în legislația română, ci de o viziune mai largă, de o politică care să ne aducă într-un stadiu de civilizație pe care ni-l dorim. Ori dacă la TVR1 se anunță cu aplomb că de la 1 ianuarie vor fi amendați cei care folosesc software furat și a doua zi găsesc pe stradă vînzători de CD-uri printre care doar „The Best of 97” ar face la evaluare modestă vreo cîteva mii de dolari, ce să înțeleagă bietul liceean avid de noi jocuri pe calculator ? Și cum se face că Cehia, Polonia, Ungaria, de exemplu, au beneficiat de un termen de grație în care utilizatorii de programe ilegal obținute să aibă dreptul să și le înregistreze și noi punem direct toroipanul pe oameni ? Noi suntem la ora actuală asociați Rusiei și Bulgariei, țări în care criminalitatea informațională a atins cote ce au speriat Occidentul.

Urmările lipsei de legi, de educație, de o direcție se vor simți în primul rînd în cum vom fi tratați de partenerii străini. Nimeni nu-i dispus să se lase furat și modalitatea cea mai simplă de a se apăra este închiderea zonei într-un fel de ghetto din care ieșirea se va face infinit mai greu și mai umilitor. Nu cred că educația în sine va elimina peste noapte fenomenul de hackig din România, dar măcar va aplatiza curba „compromițătoare” a tipului acesta de criminalitate. Și mai ales, nu cred că titlurile ațîțătoare, făcute doar să speculeze slaba informare a populației, își au vreun rost, mai ales că articolele sunt concepute la un nivel lipsit de orice fel de responsabilitate generalizînd aspecte punctuale și inversînd cauza cu efectul. Pentru că, dacă nu ar fi fost Internetul, nici noi nu am fi avut necazuri! Simplu, nu?

Și mai grav mi se pare că specialiștii nu încearcă să pună lucrurile la punct mărginindu-se să se înfurie „local” sau nici măcar atît. Mai deunăzi, am întrebat pe un tînăr inginer de nici treizeci de ani care e situația accesului pe Internet a elevilor de la liceul Cantemir . Răspunsul m-a lăsat perplex prin nonșalanța condamnării. „Au fost scoși că au făcut prostii.”. Băiatul acela nici măcar nu se mira de o astfel de decizie luată de cineva care pe semne avusese o lungă carieră de sergent major într-o unitate de arme „cotite”. I se părea normal ca niște sute de elevi să fie pedepsiți pentru că printre ei sau printre profesori, de ce nu, s-au găsit cîțiva cu oarece curiozitate și ceva îndemînare, care să schimbe adresele. Ori dacă printre cei calificați să fie deschizători ai unei noi posibile lumi și care culmea sunt mai aproape de vîrsta celor care fac bancuri mai bune sau mai proaste profesorilor, domnește o astfel de „normalitate” nu văd cum un gazetar ce vînează senzaționalul cu orice preț să fie în stare să discearnă răul comis. Pentru că dacă într-un sistem destul de bine pus la punct știrea bombă are o contrapondere în cărți și reviste la prețuri accesibile, la noi ea va produce doar idei preconcepute de care nu duceam de loc lipsă.

În interviul luat de patru reporteri domnului președinte Emil Constantinescu acesta spunea pe bună dreptate că una din cele mai importante avuții naționale este inteligența și România trebuie să devină o imprtantă exportatoare de software. Toate bune și frumoase, dar într-o țară în care nu se vinde software, ci se fură, în care Internetul e doar sursă de pornografie și îți dă ocazia să falsifici cărți de credit, în care nu se simte nevoia ca tinerii, deci viitorii „făcători” de programe de export, să aibă acces măcar la e-mail făr㠄dosar”, mă îndoiesc că vor fi mulți dintre cei cu adevărat de valoare care să vrea să mai facă mulți purici pe aici. Ei vor creea într-adevăr dar pe alte meleaguri în care se vor simți în siguranță, atît ei cît și rodul muncii lor.


BYTE România - ianuarie 1998


(C) Copyright Computer Press Agora