Mîndrie și prejudecată

Linux și Windows în competiție?

Gabriel Proșcanu

Acum cîtva timp, un comentator englez producea un articol furibund; cel atacat nu era un om, ci un sistem de operare - Linux. „Imaginați-vă o versiune de MS-DOS mai aridă, cu comenzi mult mai greu de ținut minte și fără toleranță la greșeli. Dacă vreți să trișați puțin, puteți apela la o pseudo-interfață grafică și bingo! Ați reușit să vă transformați un computer modern, pe care ar putea fi rulat Windows NT, într-o imitație nereușită a lui Windows 3.1, la nivelul anului 1992”. [...] „Dacă acum vă uitați la un ecran negru, pe care apar niște mesaje criptice, în locul unui PC care funcționa foarte bine, vinovatul sînteți doar dumneavoastră”.

Avea dreptate

Pentru imensa majoritate a celor care stau în fața PC-urilor, acestea sînt aparatele de care se folosesc pentru a scăpa de corvezile zilnice: scrisori, tabele, căutări în baze de date (proiectate de alți...) și alte asemenea neplăceri cotidiene, care fragmentează discuțiile dintre colegi. Windows? Da, lucrează cu așa ceva. Ce este acela ? Păi... cum adică? Windows este ce au pe calculator...

Este firesc ca, în fața acestei mase de utilizatori, care ar avea serioase dificultăți la crearea unei arhive sau la folosirea vreunei opțiuni la formatarea unei dischete, computerul să se arate cît mai milos și răbdător; majoritatea utilizatorilor chiar nu au nevoie să știe mai mult de o duzină de comenzi sau gesturi automatizate și, de frică să nu strice ceva, nici măcar nu au schimbat Windows default scheme...

În mod sigur, Linux nu este pentru aceștia. Ei vor să vadă ecrane care îi dojenesc, părintește, dar le arată calea cea dreaptă, atunci cînd au făcut ceva greșit, ecrane care pîlpîie, cîntă și se animă, chiar dacă aceste minuni înseamnă risipirea resurselor computerului. Utilizatorului nu îi pasă de resurse. El vrea să fie gratificat, din cînd în cînd, ca de pildă cînd face instalarea vreunui pachet Lotus; cînd, în final, i se spune „Felicitări! Ați reușit să instalați cu succes acest produs!”, utilizatorul se simte mîndru de cele cîteva clic-uri cu mouse-ul, care au avut efecte atît de fericite. Ce să facă el cu mesaje de genul „grep failed: cannot find clocks”, cînd încearcă să configureze X-Windows sau cu adevăruri dureroase, cum c㠄ls-lR” este una, iar „ls-LR” alta? Pe el nu îl interesează serverul Apache, care, sub Linux, merge și pe un 386 cu 8 MB RAM; problemele lui sînt mult mai pămîntene: „de ce, cînd dau Enter, îmi dispare liniuța și îmi apare un fel de pătrat, la începutul rîndului?”

Nu am nimic cu sărmanii utilizatori; nu mă simt superior lor (atenție, Unix-fellows!) pentru faptul că știu niște comenzi în plus; țin minte foarte bine ziua în care, pentru prima dată, m-am așezat în fața unei mașini Unix; în afară de pwd, ls, cd, cp, mount și alte asemenea comori de înțelepciune, habar nu aveam ce înseamnă, de fapt, acel sistem de operare. După un timp, a urmat etapa de entuziasm Unix; mi-am instalat sistemul, pe computerul de acasă, am început să lucrez efectiv cu el... și am început să mă enervez. Zilnic, îmi trec prin mînă 10-20 de documente; documente Word, voiam să spun. Asta însemna ca, de fiecare dată, să repornesc computerul în Windows 95/NT... În jurul meu, lumea folosește formatul definit de Microsoft, iar nu LaTex, fie că acest lucru îmi place sau nu. Astfel, după munca serioasă de configurare a unui sistem Linux, cea mai banală problem㠖 cititul unui document – este de ajuns pentru a te face să vezi negru în fața ochilor. Wine? Nu, nu poate fi o soluție; mi se pare absurd să emulez un mediu de operare pe care l-am părăsit, din motive de performanță. La fel făceam și sub Warp, mă încăpățînam să nu instalez subsistemul WinOS/2 și nu am avut decît o viață mai liniștită...

Desigur că, atunci cînd este vorba de probleme mai serioase – Web server, gestiunea rețelei – considerațiile sînt cu totul altele. Cine a trecut pe la ftp://ftp.cdrom .com și a remarcat că un server atît de solicitat folosește FreeBSD, nu se poate să nu-și fi pus unele întrebări sau măcar una singură: „Nu Windows NT?”. Iată că nu; în continuare, majoritatea serverelor de pe Net sînt servere Unix; chiar dacă segmentul NT este în continuă creștere, ceva îmi spune că este vorba, mai ales, de Intranet. Desigur, viitorul va fi al serverelor de aplicații (dacă aveți vreo îndoială asupra capacității serverelor Unix de a se conforma acestei noi paradigme, amintiți-vă doar cine este creatorul Java... ); pentru utilizator, însă, va fi indiferent tipul serverului; el va continua să lucreze, ca și pînă acum, cu sistemul său de ferestre din ce în ce mai colorate. Comentatorul englez pe care îl pomeneam la începutul articolului, îi îndeamnă pe utilizatori să arunce la coș acel „blestemat CD-ROM”, de parcă utilizatorii ar fi o ceată de masochiști hămesiți, în goană după suferințele cele mai greu imaginabile, gata să renunțe la confortul lor zilnic, pentru a plonja în tenebrosul necunoscut. Realitatea ne arată că utilizatorii sînt exact invers, plini de tabieturi și foarte precauți față de orice noutate. Bill Gates nu are de ce să se teamă, din acest punct de vedere: produsele sale vor face deliciul nespecialiștilor, pentru multă vreme de-acum înainte; profesioniștilor, însă… poate că NT 10.0 Service Pack 23 le va părea mai convingător, chit că pe o mașină cu minimum 512 MB RAM (recomandat 1 GB) și 64 de procesoare Pentium VII, Linux Kernel 5.2.6 ar exploata resursele ceva mai bine…


BYTE România - ianuarie 1998


(C) Copyright Computer Press Agora