Cei de pe urmă...

Evanghelia după Internet (VIII)

Dan Iancu

motto:
„In comfort of being digital, we forget the enormous leverage a single Net connection provides to, say, a rural primary school in one of the hundred poorest nations. In these places, there are no libraries and almost no books; the schoolhouse is sometimes a tree. To suddenly have access to the world's libraries - even at 4800 bits per second - is a change of such magnitude that there is no way to understand it from the privileged position of the developed world.”

N. Negroponte - The third shall be first
Wired 6.01, January 1998

...Vor fi tot cei de pe urmă, îmi spuneam într-o seară la GDS (vedeți www.agora.ro/online sau www.aol.ro, articolul „Coloana Infinetului”), pe când discuția despre accesul românilor la Internet o lua prin bălării. „Dar trebuie să înghiți reclama!” spunea moderatorul acelei întâlniri. Venise vorba despre programele de e-mail oferite gratuit mai la tot pasul pe piața americană. Presupunând că asist la emiterea unei lozinci, l-am întrebat cum își închipuie un astfel de „înghițit”, dar răspunsul îmi spulberă teoria: „Am văzut, nu îmi închipui!”.

Văzuse, dar „telectualismul” de care suferă societatea românească îl împiedicase să sesizeze esențialul. Ar fi foarte important ca în România să fie e-mail gratuit – mai ales că telefonul, prin grația monopolului de stat, a devenit prohibitiv – chiar dacă, pentru a plăti aceasta, va fi sacrificat un spațiu din fereastra programului de e-mail, 20% să spunem, pentru ca firmele ce participă la finanțarea unei astfel de acțiuni să își facă publicitate. Afirmația „totul se plătește” este deja o banalitate, dar nu e deloc simplu să o folosești în mod constructiv, mai ales când acceptarea unui clișeu snob îți mărginește posibilitățile critice. Ironia era că în sală erau prezenți și reprezentanții unei firme care evident venise să-și facă cunoscute produsele. Aceia nu erau nedoriți? Sau, pentru că ei sponsorizează Clubul de Internet al GDS, li se accepta cu mărinimie prezența? Pentru unii mumă, pentru alții…

Nu este încă foarte clar faptul că o societate pauperă are o ierarhie foarte strictă a necesităților și, drept urmare, nu există opțiuni. În acest lanț, calculatorul este un lux iar accesul la informație prin Internet devine o legendă. Ori nu ne putem permite nici măcar rămânerea pe loc, care – oricum am lua-o – este, în fapt, un regres. Schema nu este simplă, pentru că nu presupune doar o simplă finanțare, ci un complex de măsuri care să aducă mult mai aproape informația. În cadrul ei, principalul efort ar fi încercarea de a schimba mentalitățile puternic înrădăcinate și care denotă o încremenire într-un limbaj cu nimic mai prejos decât cel al epocii comuniste. Inutili vor fi banii, sponsorizările de orice fel, dacă vom continua să perpetuăm aceleași fraze lipsite de conținut. Plecând de la ideea că reclama e inevitabilă într-o societate care tinde spre economia de piață și liberalism, nu avem decât să o folosim și să încercăm să-i limităm efectele nocive. Și nu numai despre reclamă e vorba.

În articolul trecut mă refeream la cazul unui liceu „eliminat” de pe Internet pentru c㠄au făcut prostii”. Opinia nu e singulară. Am mai auzit-o, tot din partea unor tineri, și aș vrea să explic în acest context atitudinea mea. Este normal ca un sponsor să își retrag㠄ajutorul” în cazul unor deturnări de obiective sau când înregistrează pagube din cauza propriei bunăvoințe. Dar oare nu cumva acțiunea a fost prost pregătită? Nu cumva „să-și facă ei întâi ordine” trădează superficialitate și cerințe de altfel inexistente? E foarte frumos să te duci să dai de mâncare unor muritori de foame, dar e înțelept să-i oprești atunci când vezi că riscă să moară din cauza lăcomiei inerente. Presupunerea că elevii vor putea construi singuri o comunitate care să funcționeze de la sine – după legi încă nu foarte bine puse la punct – în modelul dat de adulți este falsă. Când faci o astfel de binefacere, iei în calcul și posibilele disfuncționalități și cauți soluții. Securizarea, limitarea accesului la căi spre posibile fraude, instruirea unui personal adecvat (în cazul de față, a profesorilor), dar și verificarea lui pentru a nu transforma în poliție frica de drobul de sare. Sau, dacă vedem că în școala respectivă nu găsim posibili administratori de sistem, angajăm unul care să poată urma politica noastră. Veți spune că este mult mai scump și vă dau dreptate, dar e posibil ca economia rezultată să fie mult mai mare decât investiția.

Unul din argumentele cele mai repetate împotriva accesului liber la Internet este: „se uită la site-uri pornografice”. Întâi, ar fi de precizat că lista de locuri „nocive” este mai lungă și ține strict de părerile personale ale celor care se pronunță. Un inocent articol despre rețete culinare din carne de vacă poate părea în India o blasfemie majoră. Apoi, cineva întreba pe bună dreptate: „Bărbații ăia care nu permiteau elevilor să se uite la așa ceva, nu trăseseră cu ochiul măcar odată la Playboy?”. Calculul de care vorbeam trebuie să ia în seamă și astfel de ipoteze și mai ales c㠖 într-o proporție normal㠖 nu suntem obsedați sexual. Din cele observate se poate vedea o saturație a vizionărilor de acest fel după un timp destul de scurt.

Încet, încet, „fructele oprite” vor fi din ce în ce mai puțin interesante, mai ales dacă vor fi tratate cu indiferență sau discutând despre ele. De altfel, nu tuturor le sunt clare noțiunile limitative și chiar răul și binele țin foarte adesea mai mult de cutume decât de o cunoaștere generalizată a lor. Mai utilă ar fi recunoașterea incapacității discursului pedagogic, pentru a-l schimba sau a-l îmbunătăți, decât o tăiere globală a resurselor. Metodele coercitive, de tip pedeapsă în grup, nu numai că nu dau rezultatele scontate, dar provoacă și pagube invizibile în prezent, dar care vor atârna greu în balanța dezvoltării noastre viitoare. Nu avem alt capital care să dea roade în afara unei generații aflate acum pe băncile școlii. Și educarea ei în spiritul accesului liber la informație este o urgență care nu poate fi tratată cu duritate.

Cine își închipuie că o donație este făcută așa, la întâmplare, se înșeală amarnic. În afara de argumentele financiare, cum ar fi scăderea impozitului celui care face donația, mai sunt și cele strategice. Companiile mari iau în calcul dezvoltarea unor posibile piețe de desfacere și, după căderea zidului Berlinului, s-au pomenit cu un imens loc viran de unde pot să-și aleagă posibilii utilizatori. În acest caz, lucrurile s-au inversat. Concurența este a celor care vor să fie ajutați, și nu invers. Acest lucru se pare că nu-l percep firmele românești. Piața le aparține și nu poate fi vorba încă de o adevărată luptă pentru captarea unor felii concurente. În același timp, este destul de îngustă din cauza prețurilor. Nu vreau să dau sfaturi, dar observ că nu există o strategie care să ducă la mărirea numărului de utilizatori. Toți așteaptă să dea lovitura, în loc să-și pregătească o bază mai largă. Îmi face impresia că anumiți oameni se comportă ca și cum am fi deja în occident și cred că tot ce acolo merge, se poate aplica și aici fără cea mai mică ajustare. Ori, contextul fiind diferit, rezultatele sunt nu numai nule, ci chiar negative. Aici ar trebui să intervină toți factorii implicați în scurtarea drumului susținătorilor către noi, începând cu oameni politici, continuând cu firme și sisteme educaționale, până la particulari. Nu e vorba numai de zâmbete frumoase și de gramatica limbii engleze, ci și de ce facem aici, ca să putem arăta ceva concret, nu imagini voit deformate.

„Computer science has become pop culture. Web locator addresses that are evocative of Unix directory strings accompany pizza ads. Being computer savvy is now a debutante hobby, like being a pop psychologist or an interior decorative. Everyone does it.” (Jaron Lanier, Taking stock, Wired 6.01, January 1998). Evident că o bună parte dintre români nu au ajuns în acest stadiu și se pune întrebarea: „cînd?” (presupunând că toți sunt de acord că relația calculator - om al viitorului este inevitabilă). Cercul vicios bani - acces nu poate fi rupt unilateral și peste noapte. Nu se prevede o îmbunătățire imediată a nivelului de trai, nici mâine, nici peste un an și nici măcar una a transformării României într-o țară perfectă.

Dar nici nu putem să așteptăm la nesfârșit ca alții să vină de undeva, de nu știm unde, ca să facă ceva, nu prea știm ce anume... Într-un program de lucru extins la scara țării, eu aș opta pentru prioritatea schimbării de mentalitate în ceea ce privește impactul Internetului asupra noastră. Nu e vorba de declarații festiviste, ci de o regândire a lucrurilor mici, cum ar fi atitudinea față de reclamă sau de informație.


BYTE România - februarie 1998


(C) Copyright Computer Press Agora