Dacă-mi aduc bine aminte, circula în perioada edificării societății multilateral dezvoltate un banc care spunea că era mai rentabil să creștem nemți în loc de albine, pentru că pentru fiecare german „exportat“ statul primea o anumită sumă de mărci din partea Germaniei. Afacere rentabilă pe vremea aceea, din câte s-a văzut, pentru ca suficiente sate din Ardeal să rămână fără locuitori.

Discutam deunăzi cu un respectat profesor la o facultate de profil informatic și situația se pare că se repetă astăzi, cu două mici diferențe: de „exportat“ se exportă informaticieni, și de data asta fără nici măcar să mai primim un șfanț în schimb. Grupe întregi de studenți așteaptă eliberarea diplomelor de absolvire cu biletul de avion în buzunar, asistenți universitari și doctoranzi își întrerup studiile pentru a pleca din țară, definitiv sau temporar, la locuri de muncă deja aranjate. Să fie oare exagerată și nedemocratică o regulă după care orice specialist să lucreze în țara unde și-a luat diploma, măcar de formă, fie și câteva luni ? Poate că da. Ciudat este însă faptul că statul, foarte atent altfel ca nu cumva să scape vreun bărbat fără să fi învățat pasul de defilare, după ce termină o facultate consideră că totul e OK, e liber să plece, doar „și-a făcut datoria față de țară“.

Pe de-o parte, subiect de mândrie pentru profesorii lor, specialiștii noștri în informatică pot concura de la egal cu orice alt profesionist din alte țări cu tradiție în domeniu, cu toate că și-au început cariera storcând și ultima picătura dintr-un TPD nenorocit sau un XT fără hard-disk. Pe de altă parte, motiv de îngrijorare pentru ziua de mâine, pentru industria noastră de software, pentru economia țării în general.

Am fost întrebat într-o zi, în glumă: Dacă aș avea puterea de decizie a primului-ministru, ce aș face pentru revigorarea economiei românești ? Nefiind economist, am încercat să-i explic interlocutorului meu că , după părerea mea, dacă N oameni stau într-o cameră mare de hotel o lună și în tot acest timp își vând unul altuia servicii sau mărfurile din geamantane, peste o lună grupul va ieși din acea cameră cu aceeași stare materială globală ca și atunci când au intrat, eventual chiar mai proastă, pentru că între timp au mai consumat și câte ceva de la room-service. Starea economiei românești probabil că se poate asemăna cu exemplul de mai sus, în care N=21 de milioane Drept care s-ar putea trage concluzia că, dacă situația exportului nu se schimbă, nici economia țării nu are șanse de creștere.

Dacă problema așa stă, atunci întrebarea logică s-ar pune: Ce mai putem oare exporta în afară de nemți? Teoria spune că:

Un exemplu pentru ilustrarea demonstrației ar fi noile opere de artă. O întreprindere de pictori, sculptori de calitate, ale căror lucrări să se vândă în străinătate la prețuri corespunzătoare. De consumat vor consuma câteva kilograme de paste colorate, câțiva metri pătrați de pânză, lemn sau sticla și oareșce apă sau ulei, iar de încasat se pot încasa sume frumușele în valută. Gândiți-vă numai ce reclamă ar putea face o firmă versata! Urmașii lui Brâncuși contraatacă!!

Producția de software este un alt exemplu bun. În afară de investiția în aparatura și bineînțeles în pregătirea oamenilor, am putea să mai evidențiem ceva costuri cu energia electrică, ceva hârtie și niscaiva dischete. Prețul de vânzare al produsului finit, în funcție de complexitatea lucrărilor, poate ajunge de câteva zeci sau sute de ori mai mare decât costurile de producție.

Marile puteri economice preferă astăzi să ducă cât mai departe fabricile lor de componente în care este necesară forță de muncă necalificată și să aducă cât mai aproape de casă producția în care sunt necesari specialiști de înaltă calificare. Microsoft de exemplu, preferă să racoleze specialiști români informaticieni ca să lucreze la el acasă, pentru a produce soft care ajunge să fie cumpărat și în România, adică să scoată valuta din țară, în loc să facă un contract cu o firmă românească, pentru a scrie cutare module și să o plătească, adică să intre valuta în țară.

Și câtă vreme acest lucru este perfect legal, câtă vreme cadrul legislativ din țară nu va favoriza ultima variantă, de exportat vom exporta specialiști și nu programe, găina care face ouă de aur și nu ouăle ei , cu tot cu manualele de „Getting started“,„How to make your own!“ și piese de schimb. Cu banii obținuți, alergăm fericiți în târg și ne cumpărăm ultimul praf de ouă, „radical îmbunătățit“, care se face omletă acum „și la 40 de grade“ în ambalaj „cu aripioare“, cu care nu ne va fi rușine nici când vine „mama soacră“.

Întrebat fiind de către un ministru secretar de stat, la o masă rotundă care a avut loc la CERF '98: „Este moral să favorizăm anumite categorii profesionale (recte informaticienii) în defavoarea altora?“, n-am putut să-i răspund. La momentul acela, am recunoscut că nu ar fi democratic, și probabil nici moral, să-i cocoloșim pe informaticieni în defavoarea avocaților sau medicilor de exemplu.

Dar nu mică-mi fu mirarea când numai la 3 zile de la întoarcerea de la CERF, am auzit că senatorii americani, probabil sătui de prea multă democrație, au votat in corpore cum că din '99 SUA va redeveni patria adoptivă a tuturor, care-i primește pe toți la sânul ei cu brațele deschise cu două mici condiții: mai mult specialiști de înaltă calificare și mai puțin cei dedați la gustul lebedelor, în rest, la toată lumea la fel. Și poate că în scurtă vreme chiar specialiști la schimb: 2 specialiști în informatică contra 5 specialiști în rapp.

Întrebarea care se pune, și la care recunosc că n-aș fi în stare să dau un răspuns complet, ar fi: Ce ar trebui făcut ca specialiștii noștri să le vândă lor softul nostru și nu ei să ne vândă softul lor făcut, culmea tupeului, și cu specialiști de-ai noștri?

Într-adevăr, prima soluție care mi-a trecut prin minte, aceea de a propune reduceri de impozite la salarii pentru informaticieni, ar fi generat probabil, în bunul spirit românesc, o nouă hemoragie de informaticieni-sanchi de proporții mai mari decât aceea de eroi ai revoluției-sanchi sau de handicapați-sanchi. Probabil că orice angajat al regiilor de stat care ar fi avut îngăduința să tolereze pe birou un monitor și o tastatură ar fi fost etichetat drept informatician. Orice soluție care ar putea avea oarecum, cândva, ca efect scăderea vreunui leu de la buget, e din start sortită pieirii. Suntem probabil încă la faza redescoperirii lucrului că, teoretic, ar fi mai bine să îngropi în pământ grâul de sămânță anul ăsta, decât să-l faci făină, chiar dacă stomacul este momentan de altă părere.

Aparent retorică, se pune întrebarea: „Există interesul ca producția românească de software să fie susținută?“. Pentru că din păcate, după aparențe, răspunsul nu este în mod evident DA. Nu știu câți manageri de firmă, fie ele de stat sau particulare, aleg între:

Vor fi mulți probabil care-mi vor replica cu arhi-cunoscuta pastilă: „Why reinventing the wheel?“. Aș cuteza să afirm, fără false accese de naționalism că, cel puțin în materie de informatică, suntem la fel de capabili să reinventăm roata, chiar dacă atunci când privim la unele din automobilele de pe stradă, nu rezultă în mod evident acest lucru.

Unii mi-ar putea reproșa că, într-un acces similar de patriotism, au apărut și minunile tehnicii, care s-au ținut a fi neapărat cu blazon românesc cum ar fi TPD, m218, Felix-PC. Cine ar susține așa ceva nu are habar de faptul că software de calitate pentru orice client din străinătate se poate face și într-o garsonieră de la etajul 7, dacă există curent electric, o legătură telefonică la Internet și ceva condiții rezonabile de umiditate și temperatură.

Există proiecte finanțate pe banii bugetului, care au și o parte de informatică. De ce ar fi exagerat ca punctajele la analiza ofertelor să favorizeze proiectele în care este înglobată mai multă muncă românească? De ce ar fi exagerat ca firmele care furnizează o soluție completă din munca proprie să fie preferate acelora care preferă să importe pachete de programe? De ce ar fi exagerat ca să fie preferate soluții la cheie bazate pe software-ul public domain sau free de bună calitate, la care să se plătească suportul tehnic al firmelor care au construit și întrețin aplicația? De ce ? De ce ? De ce ?

Rămase deocamdată fără răspuns, ca și întrebarea: „Prin ce căi ar putea fi stimulată producția românească de software?“, întrebările vi se adresează și dvs., deopotrivă.