Unul din experimentele ce au marcat decisiv arta modernă a fost experimentul "dada". Bazată pe extragerea la întâmplare a cuvintelor dintr-o "urnă" – însăși numele vine din deschiderea aleatorie a unui dicționar (dada = cal de lemn) – revoluția dadaistă, cu toate inconsistențele sale, deschide drumul curentelor ce vor afirma natura polimorfa a omului. Mai târziu, prin anii 50, Raymond Queneau "inventează" poemul combinatoric (puteți să vă închipuiți un sonet surprinzător de coerent în care fiecare vers poate fi ales dintr-o mulțime de "propuneri", rezultatul fiind 2**28 de variante posibile!!!). Tentația "puterii continuului" în elaborarea unui text cu pretenții literare derivează în incitante jocuri de societate, în care participanții încearcă să dea o turnură cât mai interesantă acțiunii propuse. Era inerent ca un mediu dedicat relațiilor interactive, cum este Internetul, să dea posibilitatea unor astfel de întâlniri imaginative și, de ce nu, creatoare.

Hypertextualizarea lumii moderne – și numesc prin acest termen dezvoltarea prin conexarea restrictivă a unui obiect cu aparență de text la alte obiecte nu neapărat alăturate sau de același tip – favorizează apariția și înflorirea acestor noduri. Nu este neapărat vorba despre o democratizare sau o vulgarizare a actului creator în sine, deși la o superficială analiza cam aceasta ar rezulta, ci aș spune că suntem în situația de a transforma un joc într-un exercițiu de creativitate, acțiune deloc neglijabilă în viziunea unei recompuneri a unei stări de emotivitate ce creează premise mai bune toleranței și înțelegerii, noțiuni eliminate uneori în virtutea unei economii reducționiste. Desigur, facilitățile de reducere a deplasărilor "inutile", cum ar fi cumpărăturile făcute prin intermediul calculatorului, sunt deosebit de importante pentru utilizatorul mediu al rețelei, dar interactivitatea folosită numai în acest mod ne va transforma în simple anexe consumatoare ale unui păienjeniș devorator. Interactivitatea poate da naștere nu numai la dependenți, ci și la dorința de a cunoaște pe cel de dincolo. Trecând peste trimiterea de poze, cunosc destule cazuri de oameni care după o bogată e-mail-istică s-au cerut la o bere. Relațiile de prietenie pot fi mai durabile după ce ai stat de hyper-"vorbă". E un punct de vedere optimist, poate, dar sine qua non în cazul unei posibile dezvoltări.

Principala problemă ar fi: cine citește atâta amar de literatură când librăriile gem de cărți neluate în seamă? În primul rând cei care participă la crearea operei respective. Apoi curioșii și prietenii. Dar oare această "problemă" nu este cumva un fals argument? Saltul calitativ este, în cele mai multe din cazuri, o urmare a unor acumulări cantitative. "Scrieți băieți, numai scrieți!" a fost la vremea sa un îndemn fără de care este greu de explicat apariția unui Eminescu. Teoria formelor fără fond ar fi fost un buldozer inutil dacă literatura românească s-ar fi limitat la dulceaga prelucrare din Goethe făcută de Ienăchiță Văcărescu ("Într-o grădină..."). Acumulările din Internet vor cere și ele la un moment dat saltul calitativ necesar. Să nu uităm că inflația actuală, nu numai de texte, este "motorul" decisiv în apariția XML-ului, model ce se ambiționează să rezolve ajutorul necesitat de discernământul nostru. Semnalele de alarmă precum și critica stării de fapt a Internetului nu trebuie să devină singura preocupare a celor care se ocupă cu acest fenomen.

Există câteva posibilități combinatorice de construire a unor site-uri de acest tip. În primul rând, se pot crea eposuri liniare în care trecutul operei este imuabil, soluția facilă și – aș îndrăzni să spun – nepotrivită mediului de care discutăm. În al doilea rând, n-dimensionarea arborescentă, în care orice punct poate fi un nod de unde pleacă alte ramuri, adevărata față a unei hyper-epopei. La extrem putem concepe un arbore infinit la care suntem obligați să ne atașăm propria poveste, adevărată sau imaginară, oricum tot noi suntem. Alte combinații pot lua în considerare neunitatea lingvistică, orice ramură să fie concepută în limba dorită de autor, nu neapărat engleza, sau hypercuvântul, în sensul pe care l-am dat în "agora ON line", obiect care nu se constituie dintr-un șir de sunete ci dintr-o restricție operată de autor în clasa noțiunii respective. Desigur, se poate ajunge la aberații, dar nu îmi doresc să cad în păcatul drobului de sare pentru că ne-am putea pomeni cu cine știe ce "minune".

În ultimul număr al suplimentului "Vineri" al săptămânalului "Dilema", Ion Manolescu ne prezintă o sumă de astfel de locuri unde avem posibilitatea să fim părtași la o operă "on-line". Vă citez câteva dintre aceste exemple : "Chercheur Dana" ("Clara, le Cyberroman"), "Ecran totale – aventure de Palerno" . Lista este foarte mare și cei care au descoperit singuri astfel de adrese ni le pot trimite pe adresa revistei "agora ON line" () pentru o viitoare întâlnire cu Don Pedrito, unde să putem da o listă mai complexă, care să nu fie redusă doar la engleză sau la franceză.

Aparent o joacă, operele create astfel dau o nouă dimensiune comunicării, chiar dacă criteriile estetice după care judecăm par rigide și de neaplicat. Scepticii vor încerca să ne aducă aminte de faimoasa butadă în care dacă o maimuță bate la mașină există probabilitatea ca să se închege un text de Shakespeare. Dar să nu-i luăm în seamă. Jocul poate avea consecințe fructuoase, dincolo de simpla relaxare.