A luat ființă "TIC-Lobby"

Lobby pentru promovarea
Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în România.

Pe 11 iunie 1998, la inițiativa Computer Press Agora și PC-Report a fost lansat "TIC-Lobby", un grup de discuții pe email (mailing list). Prescurtarea TIC-Lobby se traduce astfel: "Lobby pentru promovarea Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în România".

Ideea înființării acestui grup de discuții s-a născut ca o concluzie a discuțiilor purtate în cadrul meselor rotunde organizate de Computer Press Agora la CERF 98, când majoritatea participanților au subliniat necesitatea ca acest gen de discuții să continue, pe cât posibil într-un cadru organizat și cu o participare mai numeroasă a specialiștilor din domeniu.

Obiectivele inițiale, mai exact rațiunile care au condus la înființarea acestui grup de discuții au fost următoarele:

(1) Asigurarea unui cadru de discuții eficient, care să permită participarea unui număr cât mai mare de specialiști, (indiferent de localizarea geografica în țară sau în lume) la discuții pe problematici din domeniul tehnologiei informației în România.

(2) Sprijinirea unui dialog constructiv între societatea civilă (în speță, comunitatea specialiștilor în informatică și telecomunicații) și organismele guvernamentale cu responsabilități în domeniul TIC (în special CNI).

(3) Cunoașterea și dezbaterea proiectelor de legi care într-un fel sau altul influențează buna desfășurare a activități agenților economici, instituțiilor de învățământ, persoanelor care activează în domeniul tehnologiei informației.

(4) Elaborarea unui plan de acțiuni concrete în scopul exercitării unui lobby coerent și eficient pe lângă parlament, guvern și președinție.

Vă invităm să aflați mai multe despre acest grup pe Web și de ce nu, să participați constructiv la discuțiile purtate aici.

Primele realizări. Într-un interval de aproximativ 10 zile de la lansare, grupul a reușit să identifice un număr de nouă obiective prioritare, a propus folosirea unui instrument de votare electronică pentru stabilirea democratică a obiectivelor prioritare și a chiar votat (ce-i drept mai degrabă ca exercițiu) pentru "eliminarea taxelor vamale la importul de componente hard și calculatoare". Inițiativa, deocamdată un joc, o bursă de idei, se poate transforma însă într-una cât se poate de serioasă cu ajutorul dvs. Grupul își propune ca într-o primă fază să atingă o masă critică 500 abonați (votanți) pentru a da greutate deciziilor care vor fi luate aici, să-și perfecționeze instrumentele de votare electronică și chiar să ceară asistență (colaborare) din partea Comisiei Naționale de Statistică (CNS) pentru a arbitra votarea. Și de ce nu, împreună să realizăm primele statistici, sondaje oficiale pe domeniul TIC. Pe de altă parte, grupul și-a dovedit utilitatea și prin promovarea și chiar punerea în practică a unor proiecte colaterale: printre acestea, crearea "Bursei de contracte software", în construcție, bursă pentru care se prevede o prezență pe web în cât mai multe puncte (Internet Service provideri, universități). Se prevede ceva similar și pentru componente hardware și calculatoare, însă pentru moment numărul firmelor de hard care au aflat și aderat la TIC-Lobby este destul de redus. Aș spune că prin bogăția de idei care au fost deja vehiculate și prin demararea unor acțiuni concrete grupul și-a demonstrat deja utilitatea. Mai mult, deoarece se pare că informaticienii și calculatorișii sunt oameni dintr-o bucată, s-a propus și înființat o nouă listă de discuții "TIC-Projects" în care să se discute numai aspecte realizate de implementarea practică a proiectelor propuse pe TIC-Lobby.

O altă acțiune concretă pe care TIC-Lobby o propune, sub numele de cod "Cucerirea Web-ului", vizează mass-media și schimbarea atitudinii omului de rând dar mai ales a omului politic care poate lua decizii, față de calculator și față de acest domeniu care poate relansa economia României, nu prin punerea de afișe pe stradă, ci prin punerea de banere cu "lozinci scurte, dar bine gândite" (gif-uri animate) pe Web. Sperăm că v-am făcut curioși și că veți arunca măcar un ochi la, dacă nu vă veți abona direct.

Avem nevoie de dvs. și dvs. aveți nevoie de acest grup! Apropo, cunoașteți vreun informatician care lucrează la CNS sau alt institut de sondare a opiniei publice dispus să adere și să colaboreze în cadrul acestui grup? Avem nevoie și de juriști! Avem nevoie să strângem rândurile și să ne organizăm mai bine! Doar împreună putem reuși!

Lista de discuții este deschisă și moderată de Computer Press Agora. Vă puteți abona trimițând un mesaj email către , al cărui conținut (corpul mesajului, nu subject) să fie: subscribe tic-lobby .


BYTE România - iulie 1998


(C) Copyright Computer Press Agora