Să nu ucizi

În traducere exactă, din ebraică, este "să nu asasinezi" sau să nu ucizi cu premeditare. Nici cu fapta, dar nici cu vorba.

Să presupunem că aveți un loc pe Internet, sunteți profesor și dați mână liberă elevilor dumneavoastră să "pună" acolo ce le trece lor prin cap. Le spuneți chiar că nu vor fi cenzurați. În continuare, fericit că ați pus site-ul pe picioare, îl faceți cunoscut pe o listă publică și îi invitați pe membrii acelei liste să vă viziteze. Dar în loc de răvașe de felicitare vă pomeniți cu o aprinsă polemică declanșată de o "nevinovată" pagină de bancuri despre Auschwitz. Să scoateți pagina ar fi prima soluție, dar nu tocmai fericită, mai ales că ați anunțat că nu cenzurați nimic. Să nu o scoateți, aplicând principiul "liberului cuvânt", iar nu e bine pentru că veți fi alăturat fără voia dumneavoastră unor publicații deloc stimate.

Unde a fost greșeala ? Foate simplu: acolo unde nu ați explicat elevilor dumnea voastră ce-i aceea "cenzură" și mai ales la ce folosește "libertatea de expresie". Din păcate, dumneavoastră purtați întreaga răspundere și scuza "nu am văzut ce au pus elevii" nu numai că nu e o scuză, ci o acuză. În fond și la urma urmei sunteți educator și după rezultate se pare că nu v-ați făcut meseria. Construirea unui site este un exercițiu de libertate necesar, dar aceasta nu exclude îndrumarea, nu numai tehnică ci și morală, sau supravegherea. Presupun că ați fi fost oripilat dacă ați fi găsit o pagină cu bancuri porno sau istorii pe aceeași temă. Presupunerea mea nu e chiar "inocentă". Am descoperit că foarte multă lume în România, și nu numai "bătrâni", consideră pornografia un rău major pe Internet ignorând cu, sau fără, bunăștiință naționalismul, antisemitismul, rasismul prezent chiar unde te-ai aștepta mai puțin.

Dar să vedem cum putem repara gafa. Plecăm de la premiza de inocență a puștilor și îi strângem la o discuție despre...sau mai bine nu. Fără temă. Începem să le povestim despre discriminare și-i punem în situația de a fi ei însăși discriminați. Apoi îi întrebăm cum s-ar simți dacă le-ar fi omorâți părinții, frații, surorile, copii, prietenii numai pentru că fac parte din același grup etnic, religios, rasial. Și la urmă încercați să vedeți ce ar spune despre bancurile în care subiectul principal ar fi acești morți. Rețeta pare simplă, dar cere o mare putere de convingere și profesorul trebuie să fie pregătit să răspundă la întrebări foarte dificile fără a brusca sau făra a da sentințe neargumentate. Și înainte de toate trebuie ca educatorul să fie convins de utilitatea demersului său. Orice lipsă va fi taxată de elevi și scopul nu va fi atins, dacă nu cumva va fi creat un sentiment de a face pe dos. Desigur metodele pot fi rafinate ș propunerea din motto este, cred, una salutară pentru scopul propus.

Internetul este aparent nesupus cenzurii și eludarea legilor unei țări se poate face destul de simplu. Cei care doresc să-și susțină punctele de vedere găsesc suficiente posibili tăți de a expune, în toată grozăvia lor, idei xenofobe și criminale. Discutam în alte articole despre părinți și despre faptul că au întreaga responsabilitate a educației proge niturilor lor. Nu toți reușesc. Nu toți dispun de aceleși mijloace (cultură, posibilități de argumentare, etc.). Aici ar trebui ca profesorul să intervină și să caute mijloacele adecvate de a-și învăța elevii că toleranța este condiția sine qua non a societății moderne. Ori în acest context construirea unor pagini pe web, de la care te aștepți să fie o poartă deschisă către lume, trebuie să fie pregătită serios și nu lăsată la inspirația școlarilor, aflați la o vârstă la care nu pot decela singuri cuvântul criminal de simpla glumă.

Libertatea de expresie nu este o formulă goală. Ea presupune, în primul rând, că un individ nu poate fi pedepsit pentru părerile sale. În schimb instigarea la crimă, chiar numai prin batjocorirea morții inocente, nu mai este o părere, ci o premeditare. Decalogul nu este o cenzură, ci modalitatea de a ne constitui în societate. Cenzura presupune lipsa de argumentație și interdicția pusă în slujba unei puteri discreționare. În princi piu toți marii furnizori de servicii pe Internet dau acces numai pe baza unui acord în care sunt stipulate interdicții suficient de severe. Evident intrarea în vigoare a acestor interdicții ține de interpretare și nu rareori lucruri aparent nevinovate cad sub incidența lor. Dar site-ul unei școli "presărat" cu glume de o cali tate îndoielnică, de factură discriminatorie, este departe de a fi "interpretabil". El va crea animozități (în cel mai bun caz) și nu-și va atinge scopul, acela de a da o imaginea unui efort lăudabil, în speță site-ul unui liceu din România ce se vrea sprijinit cu dotări. Bunînțeles refuz să mă gândesc la ipocrizia unei reclame goale, cum ar fi cenzurarea paginii respective cu explicația "bă, sunteți proști, nu ne mai dau ăia nimic!".

Din păcate vor exista și cei care vor exclama "Vă puneți cu toroipanul pe bieții elevi și le puneți pumnul în gură! Ce dacă au pus o pagină cu bancuri? Nu vedeți ce site frumos au făcut?". Nu-i ascultați ! Gândiți-vă că ieșiți în lume cu o cămașă frumoasă pe care scrie "la moarte cu...". "Să nu ucizi !" nu se referă numai la cel ce ia cuțitul, dar, mai ales, la cel ce mânuie cuvântul.

PS: Aflu în ultimul moment că pagina cu bancuri a fost înlocuită cu o pagină despre ororile de la Auschwitz.

BYTE România - august 1998

(C) Copyright Computer Press Agora