Bucurie

Darvas Attila

Bucurie mare în Senat. Aleșii țării au reușit să voteze rectificarea bugetului, dimi nuând cu succes sumele alocate pentru învățământ și sănătate și mărind substanțial propriile alocații sub formă de salarii, cu modica sumă de 26 de miliarde de lei. A existat un remarcabil consens (101 pentru și o abținere) și, poate, domniile lor ne vor dovedi că astfel se utilizează cel mai bine banul public, într-o perioadă cu nu puține dificultăți pentru cetățeni sau întreprinderile mici și mijlocii. Ar fi interesantă o statistică a vitezei cu care se adoptă diferitele propuneri legislative dar, cred că mărirea salariilor proprii se face cu o viteză incomparabilă cu cea cu care se adoptă adevăratele măsuri le gislative necesare unei reforme reale.

Există rapiditate și în cadrul comisii lor, unde mica diversiune lansată cu grație de Comisia de învățământ, cu sprijinul persoanelor responsabile din executiv, (prin ministrul de resort "multicultural") a "rezolvat" învățământul în limba maternă a minorităților, tocmai la timp, ca să mascheze măsurile lipsă privind reforma reală.

Din păcate, domeniul tehnologiilor informatice și al comunicațiilor digitale prezintă prea puțin interes pentru legiuitori. Documentele promovate de CNI în comisii așteaptă de mult și spe ranțe ca domniile lor să facă ceva pentru acest domeniu sunt puține. Există probleme mult mai urgente, precum se vede. Despre un sprijin real pentru TI&C, nici nu poate fi vorba. Ar fi interesant să aflăm cum își imaginează onorabilii senatori o societate demo cratică modernă.

În ciuda condițiilor deloc favorabile din țară, dezvoltarea timidă din TI&C este sesizabilă. Comisia Națională de Statistică nu face o evidență separată a acestui domeniu cu cifră de afaceri semnificativă și care nu înghite subvenții, asemenea industriilor defuncte, lăsate moștenire din vremurile care ar fi trebuit să fie prezente, acum, decât în cărțile de istorie. Putem vedea doar unele statistici ca cel de la RIPE, care ne arată că avem un număr aproape dublu de calculatoare gazdă Internet, față de Bulgaria. (la 5 septembrie 1998), număr în permanentă creștere. Desigur, există loc de mai bine.

Speranțe că va fi mai bine ne poate da seria de contracte rezultate de pe urma vizitei președintelui Emil Constantinescu, în SUA. În acest număr al revistei BYTE România, în secțiunea LAN Times România, puteți găsi o serie de interviuri, realizate de Romulus Maier, cu personalități reprezentative de la firme de prestigiu care au obținut contracte guvernamentale (Oracle, Hewlett Packard, Lockheed Martin și ICL). Să sperăm că, de pe urma acestor contracte, va rezulta un câștig real pentru toți cei care lucrează în TI&C. Tot în această secțiune, veți putea citi despre contracte importante și planuri de modernizare a infrastructurii de comunicații digitale, prin realizarea unor rețele pe fibră (Alcatel), radio (Lucent și Ericsson) sau prin satelit (Loral Space & Communications).

Pentru acest număr, am obținut și colaborări valorose, din mediul academic, din partea domnilor Lucian Vințan și Dan Grigoraș. Sper să putem avea cât mai mulți colaboratori din universități și să vă putem oferi revista la calitatea pe care o așteptați.

Numărul semnificativ mai mare al colaboratorilor din România sper să fie o bucurie pentru toți cititorii și un semn că piața TI&C în România devine o piață reală.

Toamna va fi bogată în evenimente, plăcute sper, și IFABO’98 este, poate, cel mai important. Totuși, o serie de firme au organizat deja prezentări și congrese. La secțiunea Eveniment, puteți afla ce surprize ne rezervă HP în această toamnă și ce s-a întâmplat la Flamingo Convention, la Sinaia. La secțiunea Prezentări, puteți afla noutăți despre produsele oferite de Sybase, GeCAD și Xerox. Avem, din nou, și secțiune de WebMaster. Sper să găsiți articolele care vă inte re sează și nu uitați să vizitați paginile noastre Web, sau să ne scrieți observațiile dumneavoastră.

Cred că nu doar senatorii au dreptul să se bucure, ci au acest drept toți cetățenii acestei țări. Dezvoltarea domeniului TI&C rămâne, în continuare, o necesitate strategică și acest domeniu poate contribui semnificativ la realizarea unei economii moderne, competitive și la democratizarea reală a țării.


BYTE România - septembrie 1998


(C) Copyright Computer Press Agora