Flamingo Dealer Convention

Darvas Attila

Flamingo Computers Srl, unul dintre principalii distribuitori de echipamente de tehnică de calcul din România, a organizat primul său congres, Flamingo Dealer Convention, la Sinaia, între 26 și 29 august. Evenimentul, care a avut loc în spațiile elegante de la Holiday Inn Resort Hotel, a oferit ocazia unei întâlniri deosebit de utile, la care au participat, alături de gazde, invitații lor – dealeri din toate colțurile țării, reprezentanți ai principalilor parteneri externi ai companiei și ai presei IT din România. Știam, de mai multă vreme, de succesele tinerei și dinamicei echipe de la Flamingo, dar m-a impresionat de la început excelenta organizare care a permis ca, într-un timp relativ scurt, dedicat prezentărilor, să fie timp atât pentru prezentări de un remarcabil profesionalism, cât și de un schimb util de idei între invitați.

Domnul Marius Ghenea, Executive Manager Flamingo a rostit cuvintele de "Bun venit!", arătând totodată menirea evenimentului: acela de a deschide calea unei comunicări directe între participanți. Tot Dânsul a prezentat primul partener, Sony Computer Peripherals, cu care Flamingo colaborează strâns pentru a putea oferi pe piața românească produsele Sony recunoscute prin calitatea lor și anume monitoarele Trinitron (de la 15 la 21 de țoli), produsele multimedia (proiectoare video, aparate foto-digitale, boxe) și de stocare (CD-ROM și CD-Recordable, discuri MO, Floppy disk, benzi DDS, tonomate MO și CD). Calitatea monitoarelor fabricate în Europa, la Pencoed (UK), este atestată ca fiind conformă cu cerințele CE și MPR 3 (Blue Angel). Oferta Flamingo de monitoare Sony se adresează celor care pretind calitate pentru imagine, cum este monitorul 500P ST (21 țoli)pentru utilizatori DTP/CAD/CAM sau cel W900 (24 țoli) pentru Imagini Document, dar oferta conține și monitoare ideale pentru acasă(100 ES) sau pentru birou (100GST). Sony este atent să ofere o interfață ergonomică, prin focalizare, suprafață mică pe birou și design plat. Tehnologiile care permit atingerea acestor scopuri merită o prezentare separată.

D-na Dagmar Forster, ATi Sales Manager EE, a prezentat ATi Technologies Inc și plăcile acceleratoare grafice oferite, din gama 3D RAGE PRO, și anume Xpert XL, XPERT@Play, XPERT@Work, Xpert98, Xpert@Play98. ATi mai oferă o soluție completă video, cu accelerator 2D și 3D SVGA, receptor TV, ieșire PC2TV și intrare în sistem video composit și S-Video, achiziție de imagini fixe și secvențe de video pe disc(All-In-Wonder Pro), dar și o soluție DVD/ MPEG-2 integrată în toate plăcile ATi. Folosind o placă ATi nu mai este necesară o placă acceleratoare pentru DVD, avantajele fiind de la sine înțelese. D-na Forster a anunțat și apariția, în aceste zile a plăcilor cu noul chip RAGE 128, care vor oferi performanțe fără precedent. Este vorba de Rage Magnum si Rage Fury, care au 32MB și pot avea rezoluții de 1900x1200/80Hz, și Xpert 128 care are doar 16MB RAM, de remarcat că toate aceste plăci sunt doar AGP. Buna colaborare dintre companiile Intel și ATi permite ca ATi să ofere printre primii sau chiar primii cartele care conlucrează perfect cu chipurile Intel. Interesantă mi s-a părut colabo rarea dintre ATi și firma Tesla din Cehoslovacia, ceea ce semnalează atenția deosebită acordată de ATi partenerilor din Europa de Est. Rezultatul: All In Wonder Pro dispune acum de un decodor TV bistandard de sunet, probabil singurul disponibil în acest moment pe piața românească.

După o scurtă pauză, a urmat prezentarea monitoarelor CTX, făcută de Rhianon Lucas, CTX Sales Representative EE. Compania CTX oferă monitoare de calitate la un preț adecvat pieței și se află printre primii 10 producători din întreaga lume, în 1997. Criza din Asia va face ca aceste monitoare fabricate în Marea Britanie să aibă un succes și mai mare. Dar succesul se va datora în primul rând calității de vârf oferite la un preț neprohibitiv. CTX oferă cinci serii de monitoare (VL – Value Line, MS- Multimedia Series, EX- Executive Series, PS – Professional Series și PV - PanoView Series) și oferta satisface orice cerințe. Interesante mi s-au părut monitoarele LCD PV, care oferă soluție pentru puncte de vânzare, pentru panou de comandă și aplicații în domeniul bancar, militar sau medical. Conformitatea cu standardele europene este riguros respectată. Diagonala monitoarelor PV plate este între 26,4 și 36,8 cm, în funcție de model. CTX este cel mai mare producător de ecrane LCD TFT din lume și printre primii zece fabricanți de display.

În aceeași dimineață, dl. Ruud van Zwet, SOYO Mktg. Advisor a prezentat compania din Taiwan, o companie dinamică, cel de al 7-lea producător din Taiwan, care își desface produsele în peste 100 de țări. Deviza SOYO este ajutorul reciproc (Help each other) prin care înțelege o colaborare strânsă cu beneficiarii, dealerii și distribuitorii. Majoritatea plăcilor de bază sunt cele pentru carcase ATX (55%) apoi AT (42%), existând și plăci MicroATX sau posibilitatea de plăci de bază pe comenzi speciale. Investiția în cercetare face ca produsele să fie performante și să lucreze până la 450 MHz (depinde de model).

După masă, a urmat prezentarea dealeri lor: 2Net Brașov, Assist Suceava, Compu ter House Iași, Conseco Baia Mare, CSC Piatra Neamț, Domino București, GeCAD București, HEAD General Oradea, Platin Ploiești, Pyton București, Saratoga Timișoara, Stillco Galați, TC Inf Galați și Torent Constanța. Se poate vedea că produsele oferite de Flamingo sunt disponibile în multe locuri din țară. Merită menționat că Flamingo Computers este furnizorul agreat al lanțului de magazine METRO. A urmat prezentarea Pinnacle Systems, făcută de Jos Wich, Key Account Manager EE, una dintre cele mai interesante. Produsele de editare video digitală, miroVIDEO oferite de Pinnacle Systems permit editarea pe sisteme PC la o calitate S-VHS cu 25 cadre/sec (PAL). Astfel, puteți face filme de pre zentare, reclamă cursuri, sau prelucra materiale video cu costuri rezonabile. Evident, Pinnacle Systems oferă și soluții pentru studiouri TV profesionale. Posibilitatea de a pune secvențe video pe Internet deschide un câmp larg aplicațiilor. Soluțiile mai ieftine lucrează cu plăci miroVIDEO DC10, miroStudio 200, miroStudio 400 sau PC/TV PRO. Lansarea pe piața europeană pentru miroStudio 400 a avut loc simultan și în România și dl. Jos Wich a făcut o scurtă, dar extrem de spectaculoasă demonstrație, editând în doar câteva minute o secvență video, cu sunet, tranziții, titluri și background instrumental. Au urmat prezentări atractive ale produselor Creative Labs (plăci de sunet - Sound Blaster, dar și DVD, boxe, acceleratoare grafice, microfoane, accesorii și kituri multimedia) și Yamaha (CD-R și soluții MIDI - claviaturi, software), prezentări făcute de dl.Valentin Barbu, Manager de Produs, asistat de dl.Cotiso Hanganu, Marketing Manager, ambii de la Flamingo Computers. Produsele multimedia oferite de acești doi vendori prin Flamingo se bucură de multe premiere pe piața internațională și românească. Ultima prezentare a fost cea a produselor IMSI, făcută cu vervă de dl. Shameen Ibrahim, IMSI Sales Rep. din Marea Britanie. Flamingo oferă pe piața românească o serie de produse de succes de la IMSI, cum ar fi TurboCAD Pro+ Standard, TurboCad Designer, FloorPlan 3D Deluxe, FormTool, Win Delete v.4. Deluxe, NetAccelerator, Easy Language, TurboProject, MasterPhoto 50.000, MasterClips. Am putut afla detalii privind diferitele produse și strategia de marketing care a adus succesul pentru IMSI.

După această zi încărcată, în următoarea, Dl Max Chiu, Regional Manager KYE Systems Corp a făcut o prezentare a produselor Genius, periferice de intrare deosebit de fiabile, cunoscute și utilizate de multă lume. Interesantă este, printre multe altele, maus-ul cu legătură prin unde radio, deosebit de util la prezentări. Oferta de produse Genius este bogată și include produse multimedia (cameră video USB, microfon, placă video, plăci de sunet Sound Maker și chiar și un microfon pentru Internet) scannere sau elemente de rețea. Multimedia are un viitor asigurat pe Internet și echipamentele Genius ajută foarte mult la realizarea unor soluții simple hardware. De asemenea a fost prezentată noua gamă de boxe seria GS cu un design și un sunet de calitate, bineinteles cu pastrarea unui preț scăzut, caracteristică produselor Genius.

Apoi dl. Bart van der Hoek, Sales Mana ger EE la SOYO, a făcut o prezentare remarcabilă a firmei producătoare de plăci de bază și a strategiei de colaborare cu parte nerii. Colaborarea fiind esențială pentru SOYO, există posibilitatea de contact direct cu firma Flamingo sau cu SOYO, unde eventualele probleme pe care le aveți pot găsi rezolvarea rapidă. Apelați deci la dealerii Flamingo sau direct la pm@flamingo.ro, sau la soyo@flamingo.ro dacă aveți probleme și ați luat placa de la Flamingo, pe canal autorizat.

Restul zilei a fost dedicat pentru produsele Microsoft, foarte importante în strategia promovată de Flamingo Compu ters, care este atât MCSP (Microsoft Certified Solution Provider), cât și DSP (Delivery Service Partner) - unul dintre cei doi parte neri români Microsoft autorizați să distribuie produsele Microsoft OEM către integratorii locali. Prezentările au fost făcute de d-nii Paul Micheș și Dan Bulucea, de la Microsoft România și de dl. Răzvan Ziemba de la Flamingo Computers, Microsoft Sales Specialist - NT Technolgy.

Cred că prezintă interes și prezentarea, măcar a numelor firmelor partenere Flamingo Computers. Produsele oferite de Flamingo sunt prezente în magazinele proprii, în oferta lanțului de magazine METRO, iar soluțiile cu aceste produse sunt oferite de 2NET Brașov, Assist Suceava, Computer House Iași, CONSECO Baia Mare, CSC Piatra Neamț, Domino București, GeCAD București, HEAD Gene ral Oradea, Platin Ploiești, Phyton Bucu rești, Saratoga Timișoara, Stillco Galați, TC Inf Galați și Torent Constanța.

Primul congres Flamingo Dealer Convention, a fost un eveniment important care a permis cunoașterea firmei Flamingo, a echipei și partenerilor din țară și de peste hotare și a produselor și serviciilor oferite. Mulțumesc organizatorilor pentru invitația de a participa și am convingerea că echipa Flamingo Computers va continua cu și mai mare succes activitatea remarcabilă până acum. Puteți afla informații suplimentare despre Flamingo și paleta extrem de largă de produse oferite la http://www.flamingo.ro/.


BYTE România - septembrie 1998


(C) Copyright Computer Press Agora