Exodul și ...rândul doi, banca de la geam

Dan Iancu
Evanghelia dupa Internet (XV)

Se vorbește mult despre exodul creierelor din România. Diferite persoane, mai mult sau mai puțin avizate în ale emigrarii, își dau cu părerea, concluzionînd, cu suficiența specifică semidoctului, că salariile oferite de marile firme ne fură materia cenușie, ce se revarsă din abundență pe plaiurile patriei. Pot fi de acord ca un om poate să plece pentru o perioadă de timp în cele străinătățuri pentru o bucată de pâine ceva mai albă, dar asta nu explică obstinația cu care răspunsul la întrebarea "Ce vei face după facultate?" este cam același: "Plec". Unde? Nu se stie. Mai precis, oriunde. Nu prea seamănă această sumbră imagine cu simplicitatea afirmațiilor celor care vor să scape de răspundere.

Cunosc cazul unui tânăr care a "depus" dimineața CV-ul pe o listă de discuții (nu dau adresa din egoism!), la prânz a susținut interviul și seara avea biletele de avion. Alții așteaptă ceva mai mult, dar mai devreme sau mai târziu cam toți își găsesc câte ceva și pe lista "romanians" apar întrebări de tipul "Unde e mai bine, la Paris sau în Boston?". Mă rog, fiecare cu ce-l doare. Dar nu de proverbe e vorba și nici de lamentări. Oamenii pleacă și faptul în sine nu e îmbucurător, mai ales pentru industria (era să spun serviciile, "apud" legislației în vigoare) de IT, unde hemoragia este mult mai mare decât în alte ramuri ale economiei (!?) naționale. O analiză cât de cât fundamentată nu s-a făcut până acum de către cei care ar fi trebuit să fie interesați, dovada cea mai bună este faptul că își augumentează discursurile grăbite cu inepția contra căreia scriu articolul de față.

Cu ocazia revelionului 97 Domnul Presedinte Emil Constantinescu a făcut afirmația că ar trebui să exportăm software, desemnând astfel industria de IT ca o priori tate națională. Toate bune și frumoase, dar discursul prezidențial nu a fost urmat de nici o măsură concretă, care să pună în practică frumoasele intenții. Mai mult decât atât, măsurile fiscale recente (TVA-ul ce grevează editurile de specialitate, taxa suplimentară de 6% asupra importurilor) îngreunează accesul tinerilor, celor care vor sa introducă informatica în conducerea firmelor mici și mijlocii și celor care vor să aducă la zi tehnologiile cu care lucrează. Prețurile sunt și așa destul de mari, datorită inflației și curbei ascendente a ratei dolarului. Cine va dori să investească într-un calculator sau în documentație tehnică la prima mână (traducerile fiind supuse unui inerente selecții subiective din partea traducătorilor) se vede pus în situația de a se gândi de două ori înainte de a umbla în portofel. Un dever mic va duce de altfel automat la o scumpire din partea comercianților. De unde ne do ream un avans tehnologic ne pomenim în fața unui regres, puterea de cumparare erodându-se apreciabil in ultimii ani. O necesitate atât de frumos prezentată se transformă peste noapte într-un lux nepermis.

Dar nu numai banii. Să presupunem că un profesor găsește un contract prin care să dezvolte (!?!) un produs de software. Va încerca să doteze grupul cu care lucrează cu un calculator și va fi pus de lege în imposibilitatea de a-l achiziționa. Va trebui să apeleze la dotarea facultății, nu întotdeauna răspunzând cerințelor, sau la bunăvoința celor care sunt "dotați de părinți". Contractele, dobândite cu greu, vor fi astfel în pericol de a nu se mai face (cunosc unul în această situație) și în loc ca studentul să vadă ceva util ieșit din mintea lui (era să spun mâna, dar suntem la servicii, nu?), se va afla din nou în postura de a-și îmbunătăți sistemul de licitație la bridge în timpul "extenuantei" practici. Oricine a intrat în laboratoarele unde butonează studenții din unele facultăți poate înțelege frustrarea de care suferă aceștia. Există pe ici pe colo dotări redutabile, dar multe dintre ele sunt inaccesibile studenților (încuiate sau date în grija unui cerber lipsit de înțelegere). Unii dintre ei ar dori să lucreze zi și noapte, dar la ora 20 se cam închid porțile și te poți trezi că decanul a chemat miliția ca să te eva cueze. Nu mai vorbesc de tracasări (de exemplu ștergerea conturilor de e-mail la sfârșitul fiecărui an școlar, indiferent dacă respectivul student ar mai avea ceva treabă pe-acolo), piedici neobiective (restricțio narea accesului la Internet din motive puerile sau etapele care trebuie parcurse de cei care-și doresc o căsuță poștală) sau pur și simplu inexistența dotării.

Trebuie să spun că facultățile de profil stau încă bine, dar cele aparent de ne"specialitate" duc o lipsă cronicizată de aceste unelte pe care le numim calculatoare. Aparent nu au nevoie, dar țin să-i anunț pe împărțitorii de verdicte că doi dintre colaboratorii revistei "agora ON line" (www.aol.ro) sunt filologi! Existența unei piețe de desfacere pentru soft-ul românesc îl va face și competitiv, ori suntem în situația în care anul trecut s-au vândut 55000 de calculatoare, cu mult sub "potențialul" clamat. Când la noi o mare parte dintre studenți, elevi, oameni de afaceri (mici sau mari) au auzit, numai, de calculator, de unde să le vină cheful să cumpere produse "bon pour ...l?export"? Ori producția de software nu limitează la unicate. Utilizatorii trebuie și ei încurajați să ceară, să cumpere și să folosească soft românesc. Lipsa unei legi a sponsorizării, care să permită firmelor de a-și face reclamă, duce automat la dezinteresarea acestora în dotarea unor facultăți sau școli fără legătură directă cu IT-ul.

Lipsa de perspectivă cred că este motivul esențial al plecării celor mai mulți. La întrebarea ("Ce vei face la întoarcerea în țară") unui reporter adresată unui absolvent al unei facultăți americane, acesta a răspuns tranșant: "Nu mă întorc". De ce atât de tăios? Foarte simplu, ce să facă aici la o firmă, unde poate ar lucra în condiții civilizate, până acasă (nu curge apa și liftul merge din doi în doi), trebuie să se lupte cu "prietenii" lui Brigitte Bardot? Cum să se bată potențialul patron al unei firme de IT cu miliția locală, când șeful își dorește acces gratuit la Internet și-i amendează sistematic clienții care parchează în fața magazinului? Cum să nu-ți iei câmpii când ești obligat să te lupți cu un inspector care-ți cere acte și ștampile pentru omologările altora? Ce să creadă, cei care încă mai speră, despre șefii unor firme importante de IT, ce se așează în rândul doi la o discuție, prezumptiv decisivă, despre promovarea acestei "priorități" naționale?

Imaginea României în lumea IT-ului românesc e sumbră și o chemare în ceasul al 12-lea e doar o patetică lozincă. Politicienii au pierdut tot felul de pariuri. Cu agricultura, cu turismul, cu 200 de zile. Sunt unii care așteaptă "materiale", alții concluzii. Ce putem să le spunem altceva decât să ne ignore? Adică sa ne lase în pace cu fiscul, birocrația și tracasările.


BYTE România - octombrie 1998

(C) Copyright Computer Press Agora