Evanghelia după Internet (V)
Mărturii din ciberspațiu

Motto:
"As I learn to trust the universe, 
I no longer need to carry a gun."
Daily affirmations - Anthro-L 
(listă de discuții de antropologie)

Evident! Să vă dau un mic exemplu. Acum ceva timp săptămînalul Dilema, într-un număr dedicat Informației (nr. 238 15-21 august), publica un interviu cu șeful Departamentului Informațiilor Publice al Guvernului. Mărturisesc că nu aș fi citit această pagină dacă nu aș fi zărit un titlu ce a funcționat ca o capă roșie în fața unui taur furios: ?România pe Internet?. Aha! Iată în sfîrșit ceva lăudabil, mi-am zis. Dar? Ar fi meritat să fie citat tot fragmentul, mă limitez doar la ceea ce mi s-a părut definitoriu pentru a înțelege că încă pe aceste meleaguri Rețeaua este un lux inclusiv în viziunea unor foruri ce nu reușesc să se desprindă de dulcea centralizare mioritică: ?În momentul de față există peste 3000 de pagini introduse cu începere din ianuarie, în trei limbi, română, engleză și franceză, și, sporadic, în germană, avînd, însă, în pregătire și italiana. Și aceasta pentru simplul motiv că, în momentul de față, lucrează la el un inginer de sistem, un adjunct al acestuia și trei colaboratori externi. Asta-i tot ce avem. Alte țări lucrează cu zeci sau chiar sute de oameni. Problema fundamentală este aceea că, în acest domeniu, noi nu avem traducători?.

Las la o parte ciudata aplecare către statistici heirupiste, care pe web n-au ?nici chip, nici nume?, dar înaltul personaj nu catadicsește să ne spună numele celor care lucrează (doar cinci!) la acest proiect și nici nu face vreo referire la vreo adresă pe unde am putea vedea și noi cele n-mii de pagini. În alte condiții poate aș fi fost înduioșat de lipsa de profesionalism, ca să nu spun politețe, a celui însărcinat cu Informația, (m-au mirat doar aplauzele călduțe ale reporterului, Bogdan Ghiu, care nici el n-a fost din cale afară de curios), dar după ce m-am întîlnit cu studenți de la Universitate parcă nu mai îmi vine să jelesc. ?Problema fundamentală? nu este ca departamentul să găsească traducători, ci aceea de a determina urnirea unui proiect la care pot participa mult mai mulți studenți (mi se pare mie sau cei de la Litere ar putea suplini ?lipsa? de mai sus ?) și elevi decît superspecialiștii menționați ceva mai încolo în interviu. Un ministru nu trebuie să scrie el însuși pagini de web (ce idee să-și ia în sarcină biografia președintelui!) și să ne plîngă în brațe că la alții-s mîndre și cornute, ci să caute cum să faciliteze accesul la web a celor care trebuie să-și facă singuri legăturile cu lumea. Însăși viziunea despre Internet a celui intervievat este precară. Nu este vorba de simplul și necesarul acces la lume ci, în accepția domniei sale, de un lux bun pentru export (de ce nu vorbește despre informația internă despre Internet?). Calculatoare, mai mult sau mai puțin performante, există. Servere așijderea. Destul de multe ziare își pun la dispoziția publicului de pe web conținutul (Dilema, Catavencu) ca să mai fie nevoie de un for ministerial pentru știri superobiective (de altfel nu cred în așa ceva). Desigur, este nevoie de o prezentare a țării dar nu într-o sterilă centralizare, care nu are alt merit decît un eventual bilanț festivist.

Mai deunăzi am avut o discuție cel puțin ciudată. ?Care e adresa http a Muzeului Satului din București??. ?Stați să întreb?. Omul pune mîna pe telefon și sună o cunoștință ce se ocupă cu calculatoarele la muzeul cu pricina. ?N-au pagină de web.?, ?Nu se poate! Eu am văzut-o.?. Caut și găsesc o pagină plină de informații despre subiect. ?Uitați-vă!?. ?Ce bine! Să le spun și lor.? Sărmanii cercetători de la Muzeul Satului aveau pagină dar habar n-aveau de asta! Nu cumva căutata minune era una din cele 3000? Eu cred că da, pentru că am mai descoperit un exemplu (presupun că majoritatea instituțiilor culturale prezentate sunt în această stare). Trec peste informațiile ușor eronate despre Muzeul Satului (orarul, de exemplu) și pun doar o întrebare, nu era mai simplu dacă cei de acolo ar fi beneficiat de un spațiu și de acces ca să-și facă ei singuri reclama dorită? Și de ce nu au fost și ei măcar înștiințați că au așa ceva și să vadă dacă nu sunt erori? Cum bine spunea cineva: ?centralismul democratic?! Românii din străinătate nu au nevoie de lecții de istorie și nici de festivități, ci doar de informații pertinente și de locuri de unde să le ia. Și mai ales de adrese care să răspundă. Cunosc destui pasionați care fac pe dracu' în patru pentru a găzdui ceva despre România. Iată numai cîțiva dintre ei: Ted Lungu, Marius Iacomi, Tavi Ureche, Andrei Popovici, Adrian Mihai și alții (să fiu iertat de ceilalți pe care nu i-am amintit). Nici unul dintre ei nu a avut un ministru care să-i ?îndrume?. Vizitați paginile lor de web și veți găsi și informații despre țară și cîte și mai cîte. Dilema, de exemplu, are una din adresele de web prin grija lui Ted Lungu și a lui Marius Hâncu.

Proiectele pe care, oricît de entuziast ar fi, un pasionat de web nu le poate duce la bun sfîrșit de unul singur ar putea fi rezolvate cointeresînd studenții și elevii. Cine își poate permite să creadă că aceștia nu au idei? Folosirea lor nu trebuie limitată doar la simpla consultare pe post de ?specialiști? în construirea de pagini (of, 3000!!!) ci extinsă la a li se încredința proiecte grandioase. I-a trecut cuiva prin minte că celor din străinătate le e dor de poezie românească? Desigur. Dar că studenții de la Litere ar putea să pună în practică acest proiect? Mă îndoiesc. Doriți hărți? Nu aveți decît să vă adresați celor de la geografie. Date istorice? Cei de la Istorie sunt sigur că vor fi încîntați să vă dea toate explicațiile necesare. Dar din păcate nici ei și nici colegii de la Litere sau Geografie nu au acces pe web. De ce? Pentru că nu putem lăsa la mîna lor informația. Dacă, Doamne ferește, devine independentă și-o ia razna?

?Imaginea României în lume? va ramîne doar o sintagma lemnoasă dacă nu vom fi în stare să trecem peste împărțiri facile și artificiale. Titulescu spunea că ?dați-mi o bună politică internă și veți avea o politica externă minunată? (citat aproximativ). Nu putem rezuma Internetul la ceva artificial, lipsit de viață și mai ales controlat sută la sută de guvern, indiferent cît de democrat ni s-ar părea la un moment dat. Oricît de multe pagini am difuza, atîta timp cît ele nu reprezintă o necesitate care vine din interior, nu vom face decît să continuăm o veșnică pavoazare la care, nimic de spus, ne pricepem dar la care nu se va uita nimeni. Că există informații despre România este minunat, dar că elaborarea și întreținerea acestor informații nu sunt legate de cineva direct interesat este foarte grav. Nu un anumit moment este important, ci o evoluție firească va da respectivei imagini credibilitate și viață. Proiectele de acest gen au bătaie lungă și trebuie să implice mult mai multe resurse umane decît schema de cinci augmentată cu oarece elevi și studenți. Și, mai ales, după ce am văzut cu ochii mei cum sunt implicați ?specialiștii? domnului ministru, nu mai cred în decoruri și costume. Nu de alta dar la întrebarea ?Știți un loc de unde puteți avea acces pe Internet?? mi s-a răspuns stupefiant ?La Biblioteca Sadoveanu!?, ?Dacă nici ăia de la mate n-au??. Ori neexistînd o cooperare, cineva care să alerge de la o facultate la alta, de la o școală la alta, nu se va putea vorbi în România de o generație a Internetului decît foarte tîrziu. Și iar vom plînge că ne persecută străinii spunînd Budapesta în loc de București.