Progres
sau nebunie curată ?
Compaq a cumpărat pe Digital. Despre bere, mașini, computere și nostalgie.
La începutul secolului, în Statele Unite erau câteva mii de producători
de șarete, iar dintre aceștia, peste două sute produceau automobile. Desigur
că, la începutul secolului, automobilele semănau mai mult cu șaretele
decât cu mașinile de azi
Tot la începutul secolului, doar în Milwaukee erau peste două sute de
berării. Milwaukee era orașul berii și totul părea că se bazează pe
fabricarea acestei băuturi. Legenda spunea că, în Milwaukee, oamenii nu
știau ce gust are apa, deoarece singurele lichide pe care le beau, în
viață, erau laptele și berea
În anii 50, numărul producătorilor auto se redusese la vreo zece-doisprezece,
iar în Milwaukee nu se mai aflau nici zece fabrici de bere
Astăzi, la
sfârșitul secolului, în Statele Unite nu mai sunt decât trei producători
auto, dacă nu luăm în considerare și minusculul West Allis Wisconsin Excalibur,
care reînvie sistematic în fiecare deceniu. Fabricile de bere din Milwaukee
au lăsat locul uneia singure, Miller Brewing Company, deținută de Philip
Moris (ce afront pentru localnici!)
Compania fondată de Schlitzes a fost
cumpărată de o alta dintr-un stat vecin și și-a mutat sediul acolo; compania
fondată de Blatzes, verii săi, a fost cumpărată de unii care i-au transformat
localurile în apartamente de lux; Pabst, care se afla în afara Milwaukee,
la vreo trei sute de kilometri, a trebuit să-și închidă porțile, după
o criză sindicală, apărută pe fundalul scăderii vânzărilor.
În ziua de azi, deși berea are gust de orice, numai de bere nu, iar
băutul ei este considerat a fi o îndeletnicire cam mârlănească, acum 15
ani, un tânăr întreprinzător a deschis o fabrică de bere în oraș. Astăzi,
berea sa se vinde cu cele mai bune prețuri și este foarte cerută pe piață.
Alt grup de întreprinzători, care în epocă au fost celebri prin felul
inteligent în care au știut să-și găsească finanțarea, reprezintă, probabil,
Panbst și Schlitz ai viitorului: Leinenklugen. În ciuda faptului că în
oraș avem doar un producător major de bere și doi mici concurenți, cantitatea
de bere produsă este mai mare decât cea de la începutul secolului. Partea
tristă este că oamenii care își găsesc de muncă în domeniu reprezintă
doar o mică parte din cei care lucrau acum o sută de ani în fabricile
de bere.
Cei trei fabricanți de automobile oferă, încă, un număr relativ ridicat
de locuri de muncă, dar și acesta pare nesemnificativ, dacă îl comparăm
cu numărul lucrătorilor din primele decenii ale secolului. În 1980 erau
cam 70 de distribuitori auto în Milwaukee și în împrejurimi, iar astăzi
numărul lor este în jur de zece
Dacă aceste cifre nu ni se par suficient de deprimante, să trecem la
computere. În anii 80 existau Apple, IBM, Osborne, Arrow și chiar un
kit fă-l singur dacă ai curaj. Până în 1984, fabricanții de computere
erau deschiși la orice; Apple avea un concurent serios în Franklin Computers,
care producea clone; Osborne se stinsese, iar o companie din Texas încerca
să producă un hibrid care să ruleze atât programe Apple, cât și IBM
ciudatul personaj se numea Compaq
Printr-o mișcare neinspirată, Apple
a distrus Franklin Computers, oprind producerea de clone ale mașinilor
sale. Astăzi, ne putem da seama de marea greșeală comisă de Steve Jobs.
Toată lumea se bucura că IBM, imperiul malefic al acelor vremuri, pierdea
teren în fața producătorilor de clone, dar nimeni nu înțelegea că IBM
câștiga o groază de bani acordând licențele pentru fabricarea acestora.
Spre deosebire de arhitectura deschisă de la IBM, cea de la Apple a rămas
proprietară pentru mulți ani; poate că Apple și-a păstrat mândria, dar
IBM câștiga bani din această afacere, iar, pe viitor, s-ar putea ca Apple
să nu mai fie decât un nostalgic ehe, ce era pe vremuri
în cărțile
de istorie.
Pe vremea aceea apăruse și o revistă obscură, Computer Shopper, care
se vindea în supermagazine, lângă revistele de scandal, de parcă software-ul
și hardware-ul ar fi interesat pe cineva
Într-un dormitor din căminele
de la Texas University, un tânăr începea să asambleze computere și să
le vândă prin poștă; în scurt timp, PC Unlimited își deschidea propriul
magazin, iar tânărul pe numele lui Michael Dell a trebuit să aleagă
între continuarea studiilor sau continuarea afacerii. Desigur că, astăzi,
e clar ce anume a ales
În Eden Prairie, Minnesota, fiul unui imigrant
român - Art Lazare - înființa Northgate Computers. Nu departe de Eden
Prairie, în Sioux Falls, South Dakota, un fiu de fermier se decidea să
abandoneze un viitor strălucit în industria laptelui, pentru a începe
să se ocupe de producția de computere. Cu toate acestea, Ted nu a uitat
de tradiția familiei, iar computerele produse de el poartă o emblemă care
amintește de petele de pe spatele vacii Elsie
Și Texas Instruments, renumitul
producător de chip-uri, a început să se intereseze de computere și a ajuns
să exceleze în domeniul imprimantelor, foarte potrivite pentru sarcini
intense. AT&T, cea mai mare companie telefonică din lume, a suferit
o disociere foarte dureroasă, tocmai pentru a putea intra pe piața computerelor.
Din păcate, nu au avut succes, iar astăzi se ocupă de transmisiile de
date și comunicații. Radio Shack, un distribuitor de produse electronice,
a creat o subsidiară - Tandy. Beltron Computers, Austin Computers, Sunnyvale
Memories, Zenith Data Systems - sunt doar câteva dintre numele celebre
care îmi vin acum în minte. Zenith Data Systems avea un contract bun cu
guvernul Statelor Unite. Majoritatea instalațiilor militare americane
din lume, avioane, vapoare - aveau la bord computere Zenith. Când guvernul
a început să se doteze și de la alți producători, care ofereau prețuri
mai avantajoase, steaua lor a început să pălească și, până la urmă, au
fost cumpărați de Packard-Bell. Dar Packard-Bell, în plin avânt
acum patru ani, a fost cumpărat, la rândul lui, de Goldstar Electronics
și a ajuns pe lista nostalgiilor, în special datorită faptului de a nu
fi înțeles că nu contează doar să vinzi computere foarte ieftine, ci și
serviciile oferite clienților, iar ei erau foarte slabi în acest domeniu.
Prin 1988, începusem să-mi fac propriile mele clone și nu eram prea
interesat de cele ale altora. Nu că mi-ar fi plăcut în mod deosebit să
asamblez aparatele, dar chiar dacă le-aș fi cumpărat de undeva, ar fi
trebuit să-mi pierd ore bune verificând dacă toate cablurile sunt conectate
așa cum trebuie, dacă plăcile de bază sunt setate bine sau să formatez
hard-discurile care, câteodată, erau livrate neformatate.
Astăzi de dimineață m-am oprit la chioșcul de ziare și am cumpărat Computer
Shopper. Revista este mai groasă ca oricând, dar numărul celor care își
oferă produsele nu mai e așa mare ca pe vremuri. Dacă nu lucrezi pe scară
largă, astăzi nu mai e profitabil să vinzi hardware și chiar producătorii
gigantici au greutăți. Anul trecut, ALR a fost cumpărat de Gateway 2000.
Ceva mai înainte, AST, cel care cumpărase Tandy, fusese înghițit de o
companie coreeană. În ultimele săptămâni se auzise că Gateway 2000 ar
fi de vânzare, chit că Ted spune altceva. Partea proastă e că Microsoft
și-a arătat interesul pentru această achiziție
Cu o mișcare surprinzătoare, luna trecută Compaq Computers a cumpărat
Digital. De câtva timp, Digital avea serioase probleme de identitate și
viitorul i se arăta îngrijorător. De când apăruse, în 1956, Digital avusese
o poziție bună pe piață, atâta timp cât IBM și mainframe-urile erau la
ordinea zilei. Semn al timpurilor, conducerea decisese să abandoneze piața
desktop și să se concentreze pe cea a serverelor. Deși Alpha nu era un
produs rău, credința că doar concentrarea pe NT va putea ajuta compania
s-a dovedit a fi fatală. Pentru moment, Compaq pare a avea o situație
de invidiat. Liderul pieței în vânzările de PC-uri, Compaq a încheiat
anul precedent cu un venit de 24 miliarde de dolari. Datorită ambițiilor
președintelui său, însă, următorii ani se vor dovedi dificili; dacă departamentul
de vânzări își fixase drept țel atingerea cifrei de 50 miliarde, Pfeiffer,
pe neașteptate, a dublat această sumă. Chiar și pentru cineva cu mult
noroc, această creștere este improbabilă
Poate avea loc, miracole se
mai întâmplă, dar Pfeiffer riscă mult pariind pe Microsoft și Intel în
cursa sa către suta de miliarde.
Hai să stăm puțin și să analizăm cifrele. În Northern Illinois, la câteva
mile de casa mea, există CWD un en-gros uriaș, pe care ți-ar trebui
o zi întreagă să-l străbați cu mașina. Ei oferă Compaq 200 MMX cu 16 MB
de RAM, disc de 1.2 GB, tastatură, modem și mouse pentru 799 de dolari,
fără monitor. Cumpărătorul, desigur, trebuie să plătească transportul
și taxele. CWD plătește pentru fiecare computer cam 50% din cei 799 de
dolari, deci 400. În acești 400 de dolari, Compaq trebuie să includă costurile
de producție și profitul. Mașina, în sine, costă cam 200 de dolari. Nu
am la îndemână un calculator, dar pot să-mi închipui cam câte computere
de 799 de dolari ar trebui să vândă Compaq în doi ani, pentru a atinge
cele 100 de miliarde. Deci poanta trebuie să fie în altă parte
Poanta este domeniul serverelor high-end și mainframes.
Mainframes? vă întrebați. Nu știu de ce tuturor li se face pielea
de găină când aud de mainframes. Acestea nu mai sunt ce erau pe vremuri.
De fapt nici nu mai arată așa cum arătau pe vremuri. Sunt mult mai mici,
foarte rapide și își îndeplinesc foarte bine sarcinile. Nici lucrul cu
un asemenea computer nu mai este chinul care era odinioară. Singura parte
neplăcută a acestor mainframes este IBM, care poate că ar trebui să se
gândească la o schimbare de logo, favorizând culoarea roșie
Unora le
place, altora nu le place de IBM, dar toți se străduiesc să-l ajungă din
urmă. Asta face acum Compaq, asta făcea Digital cu Alpha, asta face Intel
cu Merced fără a mai vorbi de Microsoft cu NT. Este distractiv să vezi
cum toate disputele lor publice se referă la piața desktop, când, de fapt,
scopul este câștigarea bătăliei în domeniul mainframe. Intel, cu Merced,
se apropie de performanțele procesoarelor RISC, iar Microsoft cu NT pe
64 de biți de arhitectura Unix. Nu vreau să spun că mi se pare ciudat
să vorbești de 64 de biți, când tu nu ai pus la punct versiunea pe 32.
Windows 95 este un hibrid care rulează vechile aplicații DOS și Windows
și, câteodată, rulează foarte bine aplicațiile pentru Windows 95. NT este
un adevărat sistem pe 32 biți, care nu rulează aplicații DOS, Windows
și Windows 95, decât dacă acestea au fost optimizate pentru NT. În plus,
NT 4 nu rulează toate aplicațiile NT 3.5 și pot să pun pariu că NT 5 nu
va rula toate aplicațiile NT 4. Prin urmare, dacă NT va domina piața desktop,
toți utilizatorii vor trebui să fie gata pentru un upgrade la versiunea
pe 64 de biți, atunci când aceasta va apărea. Sau poate că nu. Poate că
noua generație pe 64 de biți va fi prea scumpă pentru a fi cumpărată de
oricine. Poate că greșesc, dar nici nu văd un Merced în fiecare casă
Pentru moment, prețul său este ridicat și nici Intel, nici partenerii
săi nu par interesați în scăderea lui. Dacă ar fi, ne-am întoarce de unde
am plecat, iar vechile jocuri s-ar putea să nu fie atât de atractive pentru
generațiile următoare, pe cât sunt pentru noi astăzi. Astfel, prețurile
vor rămâne ridicate, iar companiile vor profita din acest lucru. Poate
că noile generații de computere nu se vor mai chema mainframes, ci high
end multi processors servers, dar tot mainframes vor rămâne, iar prețurile
lor nu vor fi deloc scăzute. S/390, AS/400, R/6000 vor avea concurenți
Wintel, dar
Câți vor dori să plătească sume atât de importante pentru
ceva care nu a trecut proba timpului? Studii recente au arătat că o instalare
a Enterprise NT Server ar costa peste un milion, dar Microsoft preferă
să nu vorbească de acest lucru. Echivalentul IBM ar costa doar 750.000,
iar performanța ar fi incomparabilă.
Compaq nu este un computer slab, iar o anumită lume de pe Wall Street
este mulțumită de performanțele sale. O rată de 10 ore de probleme tehnice
anual nu e mare lucru pentru activitatea obișnuită, dar, într-un mediu
critic, cum ar fi cel al liniilor aeriene, al băncilor sau al tranzacțiilor
financiare, nu își poate afla locul. Sunt convins că situația se va îmbunătăți
și, până la urmă, Compaq își va atinge scopul propus și va ajunge la performanțele
mainframe. Dulapurile IBM vor lucra alături de lumea Wintel și vom avea
senzația de déja vu. IBM nu a dus lipsă de competitori din 1956 încoace.
Dar IBM a supraviețuit, în timp ce Digital a fost înghițit de Compaq.
Este foarte bine ca IBM să aibă concurenți. Dar acești concurenți nu prea
se arată. În partea de high-end se află IBM, HP, Sun și - de ce nu ? -
Compaq, cu mașini Wintel - dar Compaq nu va avea o viață ușoară. Ei sunt
doar producători de hardware și vor depinde de Intel în materie de procesoare
și de Microsoft în materie de software. Să nu uităm că unul din motivele
succesului IBM, HP sau Sun este faptul că produc atât hardware, cât și
sistemul de operare. Intel produce procesoarele, Microsoft sistemul de
operare, iar câteva mii de fabricanți produc restul componentelor care
se fixează pe placa de bază.
Nu spun că nu va reuși Compaq, ci doar că îi va fi foarte greu. Pfeiffer
și-a făcut-o cu mâna lui în America există obiceiul răutăcios de a nu
fi apreciat în funcție de ce anume îți propuseseși să faci, ci după ce
ai realizat concret
Înainte de a fi el președinte, Compaq nu era într-o
postură foarte favorabilă; după câțiva ani, sub conducerea lui, a ajuns
numărul unu la vânzările de computere. Acum, ambițiile sale nemăsurate
îi pot fi fatale. Sau poate că nu. La începutul lui 1998, în fruntea producătorilor
de computere desktop se află Compaq, Dell, IBM, Gateway 2000, Apple, Sun
Microsystems, HP și alți câțiva, mult mai puțin importanți. Cine va mai
rămâne în top, la sfârșitul lui 1998?
Progresul aduce și lucruri bune și lucruri rele, dar întotdeauna aduce
nostalgie pentru lucrurile pe care le schimbă. O nostalgie pe care aș
vrea să o înec în Leinenklugen
|