O întîmplare recentă a făcut să fiu eroul cap-coadă negativ al unui episod neplăcut. În primul rînd pentru alții, în al doilea rînd pentru mine. Sau invers… Dincolo de anecdoticul poate puțin trist al faptelor, sînt cîteva învățăminte ușor de desprins.

Faptele, atît de obiectiv pe cît le poate relata personajul negativ: vrînd să vînd un produs oarecare, am dat drumul la un „spamming” cum scrie la carte. N-are nici un sens să încerc să găsesc sau să inventez scuze. Pot, dar n-am. Am făcut boacăna cu bună știință, oricît de caraghios sau ridicol ar părea.

Pentru cine nu știe ce este „spamming”, să plecăm de la origine. „Spam” este conserva aceea tipică (nu neapărat, dar de cele mai multe ori chinezească) de „luncheon meat” pe care o vînam mai de mult: carne de porc, măcinată, și presată, ideală în excursii.

„Spamming” – acțiunea asociat㠖 nu are nici o legătură cu producerea sau consumul cărnii, ci desemnează, zice-se, ceea ce se întîmplă dacă se răstoarnă conținutul conservei peste un ventilator în funcționare.

Chiar dacă termenul a mai cunoscut cîteva variațiuni de sens de cînd a apărut, în prezent semnificația consacrată este asociată cu poșta electronică. O acțiune prin care mesaje de tip comercial – invitații de a cumpăra la cel mai bun preț, ocazie unică, nu pierdeți! – sînt trimise către zeci, sute, mii sau zeci de mii de destinatari care evident nu le-au solicitat.

Expeditorul unui mesaj de acest fel calcă în mod grosolan regulile de bună purtare pe 'Net, neticheta.

De ce există tentația de a face „spamming” ? Pentru că este suficient de simplu și, mai ales, pentru că este extraordinar de ieftin. Cu o investiție derizorie de timp și efort, să ajungi cu reclama sau „promo-ul” la mii de „ținte” – cum să nu tenteze pe oricine ar vrea să vîndă ceva?

De ce este reacția negativă pe care o stîrnește „spamming-ul” mult mai puternică decît în cazul celorlalte mijloace de „guerilla marketing”? De ce este „spamming-ul” o rețetă aproape sigură de a stîrni furie și resentimente puternice printre cei „atinși”?

Aici răspunsul se complică puțin, pentru că există nuanțări.

Odată, probabil, pentru că intruziunea este mai aproape de „personal” și este normal ca reacția la un mîncător de semințe în public să fie mai pasionată atunci cînd cojile nu cad pe jos, în autobuz sau la cinematograf, ci ți se lipesc de haine sau obraji. Chiar dacă cauza este aceeași.

Apoi, pentru că nu de puține ori costă bani – și nu pe autorul acțiunii, ci pe cel care este victimă a ei. Costurile conexiunii la Internet sînt, nu de puține ori, semnificative – să constați după minute lungi de așteptare și eventual reluări repetate că ți-ai pierdut timpul nu pentru mesajul important pe care îl așteptai ci pentru o ofertă de a încerca un nou și infailibil purgativ sau remediu împotriva calviției la cîini, este evident ceva destul de greu de digerat cu calm și bună dispoziție. Mai ales dacă se întîmplă nu o singură dată, ci din ce în ce mai des, cu tendință de permanentizare.

Nu în ultimul rînd pentru că mănîncă resurse: spațiu pe disc, lărgime de bandă de acces, timp din partea fiecărui adresant – măcar atît cît durează să faci deosebirea între un mesaj „bun” și unul „rău”.

Ce-i de făcut? Una din soluțiile propuse vizează decimarea spammerilor – cei depistați ca fiind spam-pozitivi sînt adunați, puși la zid și executați. Așa le trebuie.

Alte variante, ceva mai blînde, lucrează cu „liste negre”. Cine, cînd și cum le gestionează variaz㠖 de la liste negre personale, pe care să le puneți pe propriul calculator, atașînd filtre corespunzătoare programului de mail pe care îl folosiți, pînă la liste „universale” – liste mari în care intră adresele site-urilor de pe care au plecat spamuri. Cine vrea, le consultă și le blocheaz㠖 refuzînd orice fel de mesaj de pe site-ul respectiv. Cît de etic este genul ăsta de pedeapsă colectivă, rămîne discutabil – în felul acesta, nu numai spammerul cel rău e în imposibilitate să trimită mail (de cele mai multe ori, un ilustru anonim, deseori imposibil de depistat) ci și toți ceilalți utilizatori de pe site-ul respectiv. Carantină generalizată, care se ridică de regulă după o vreme dacă administratorii sistemului par să se angajeze pe calea corectă pentru a evita repetarea incidentului.

O soluție activă propusă în direcția reducerii fenomenului vizează sancționarea financiară a „celor răi”. Vor plăti amenzi, 10 USD per mesaj de exemplu, și vor putea să trimită spam cît poftesc. Greu de aplicat însă dacă autorul e într-o țară care nu se „aliniază”.

Ce-i de făcut cu utilizatorii mai necăjiți, care pot fi victima unei substituiri virtuale, fără să aibă altă vină decît naivitatea, rămîne încă o problemă deschisă.

Cum mai sînt multe multe multe în ceea ce privește dreptul, drepturile și dreptatea în noua lume – cea fără frontiere – pe care o reprezintă Internet-ul.

În care o acțiune atît de simplă și abstractă cum este cea de a sta în fața unui ecran și de a lovi niște taste într-o anume succesiune poate să se transforme în delict adevărat – extrem de concret.

BYTE România - aprilie 1998

(C) Copyright Computer Press Agora